Invazia algelor pe litoral, semnul că Marea Neagră este sănătoasă. Biologii marini: „Fac parte din sistemul natural“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Algele au invadat Mamaia FOTO: ABADL
Algele au invadat Mamaia FOTO: ABADL

Plajele din Mamaia sau cele din sudul litoralului sunt invadate de câteva zile de algele marine. Turiştii sunt deranjaţi de prezenţa acestora la mal, iar autorităţile fac eforturi să le adune în fiecare noapte. Totuşi, biologii marini consideră fenomenul apariţiei algelor drept un semn bun, care arată că Marea Neagră este sănătoasă.

Sute de tone de alge adună angajaţii Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) în fiecare noapte de pe plajele Mamaia, Olimp, Neptun, Venus, Jupiter, Cap Aurora sau Mangalia, zonele acestea fiind semnalate cu prezenţa la mal a algelor. ABADL este instituţia care are datoria să se ocupe de curăţarea plajelor în cazul acestor „invazii”.

„Unii operatori de plaje nu aşteaptă să vină ABADL şi se apucă singuri să le adune, alţii fac adrese  apoi cer scutiri de la plata ratelor. Lucrăm cu 40 de oameni şi 10 utilaje pe tot litoralul. În câteva ore pot fi la loc după ce le adunăm noi. Plasele nu funcţionează deoarece curenţii vin pe fundul apei, nu pe luciu de apă. Lucrează în special noaptea pentru a nu deranja turiştii”, spune Bogdan Bola, directorul general ABADL.

Simion Nicolaev, directorul Institutului de Cercetări Marine îi linişteşte pe turişti asigurându-i că algele nu reprezintă nici un pericol pentru sănătate, mai mult, ele dovedesc că avem o mare sănătoasă. „Şi algele fac parte dintr-un sistem natural, turiştii trebuie să înţeleagă acest lucru”, arată Nicolaev.

Specialistul explică faptul că algele ajung în cantităţi însemnate la mal în două perioade din an (perioade vegetative): una este în primăvară, iar alta este în vară - început de toamnă, dar în acest an a fost devansată de temperaturile foarte ridicate.

„Trebuie să înţelegem că şi ele au locul lor, au dreptul lor să trăiască la fel ca toată lumea. Nu reprezintă nici un pericol pentru turişti cu excepţia disconfortului”, asigură Simion Nicolaev.


Alge pe plaja din staţiunea Mamaia FOTO: ABADL

Alge pe litoralul romanesc FOTO ABADL

Fenomenul „invaziei algelor” se regăseşte doar în zonele cu substrat, adică piatră, diguri submerse, aşa cum este Mamaia. Apoi, furtuna din ultimele zile a smuls talul (corpul vegetativ) de pe substrat şi aşa ajung în apă cantităţi însemnate de alege care sunt aduse la mal de curenţi.

„Sunt locuri unde grosimea algelor aduse la ţărm ajunge până la genunchi. Algele pot intra în putrefacţie şi atunci se creează un miros urât, un disconfort suplimentar pentru turişti. De aceea le adunăm în fiecare noapte”, mai spune Bogdan Bola.

Unii oameni se întreabă de ce aceste alge nu pot fi folosite în anumite domenii ale industriei, ca materie primă. Într-adevăr, spune Simion Nicolaev, unele alge, precum agar-agarul (algele roşii) sunt utilizate în industria de medicamente. Dar, cu excepţia acestor două perioade din an când algele sunt aduse la mal în cantităţi mari, ele nu sunt suficiente pentru a te putea orienta către producţii industriale. 

În realitate, spune directorul Institutului de Cercetări Marine, cantitatea de alge adusă la mal descreşte în fiecare an şi nu sunt suficient de multe alge pentru a te putea orienta către producţii industriale.

Pe aceeaşi temă:

Litoralul românesc, sufocat de alge. Autorităţile spun că nu au soluţii să rezolve problema

VIDEO Lacul care s-a colorat în roz peste noapte. Ce spun specialiştii despre acest fenomen rar




 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite