În plin război, ardelenii săpau tranşee cu mâinile goale, iar soldaţii plecau la luptă în haine civile

În timpul celor două războaie mondiale, soldaţii români au fost carne de tun, fiind insuficient pregătiţi, fără muniţie şi dezbrăcaţi.

În perioada Primului Război Mondial, notele Siguranţei evidenţiază că în Braşov, Sibiu şi Blaj funcţionau importante centre militare austro-ungare, cu puncte de recrutare şi concentrare a trupelor, precum şi de tranzit a tehnicii militare şi a proviziilor, scrie Daniel Gheorghe Talambă în documentarul „Informaţii din spatele liniilor inamice. Siguranţa Generală în Transilvania (1914-1919)“, publicat în Revista Intelligence.

Astfel, efective din Braşov erau trimise pe frontul sârb ori în Boemia, iar aliaţii germani foloseau această zonă pentru tranzitul şi dislocarea de trupe în Bucovina. Concomitent, trupe din Sibiu sprijineau frontul din Polonia austriacă, iar în proximitatea oraşului Blaj se desfăşurau constant manevre ale trupelor din Alba Iulia, Sebeş, Aiud.

Tot din documentele de arhivă reiese şi pregătirea insuficientă a beligeranţilor pentru un conflict de amploare. De exemplu, la debutul războiului soldaţii din Braşov purtau uniforme vechi ori haine civile, iar mai puţin de o treime aveau arme. Din cauza lipsei cailor, artileriştii din Sibiu nu puteau fi trimişi pe câmpul de luptă, iar 3.000 de soldaţi erau „aproape deloc echipaţi“. Ardelenii săpau tranşee cu unelte improvizate, iar unele efective erau alcătuite din recruţi „slabi la fizic“ sau care nu aveau o minimă pregătire militară.

În regimentele alcătuite preponderent din români, predarea în masă şi dezertarea au ajuns la cote îngrijorătoare din cauza „lipsei de ideal“ şi a discriminărilor etnice. În decembrie 1914, un agent transmitea că din regiunea Braşovului până la 30 de soldaţi trec zilnic frontiera spre România.

Nici în cel de-al Doilea Război Mondial România nu era mai pregătită să facă faţă luptelor. Mareşalul Ion Antonescu spunea, la 5 septembrie 1941, în şedinţa Consiliului de Miniştri: „Pot să vă spun că dacă soldatul şi, în special ofiţerul, s-au sacrificat într-o măsură foarte mare, aceasta s-a făcut din cauza nepregătirii în care s-a găsit armata. Şi plătim foarte scump cu sânge, această crimă a foştilor oameni politici cărora de atâtea ori li s-a atras atenţia că lipsa de instrucţie în care au ţinut armata 20 de ani va fi plătită odată de naţia aceasta cu foarte mult sânge. Unul din acei care au dat mai multe semnale de alarmă şi tuturor regimurilor trecute, am fost eu acela; am făcut multe dări de seamă în care arătam situaţia şi încheiam cu această frază stereotipă:

Naţiunea va plăti cu foarte mult sânge lipsa de pregătire şi de instrucţie. Se găseau sute de milioane - multe sute de milioane - ca să se facă alegeri şi miliarde pentru scopuri politice, dar nu se găseau câteva sute de milioane ca să se facă cel puţin tragerile de instrucţie ale infanteriei. Soldaţii nu trăgeau nici cinci cătuşe pe an. Au fost artilerişti care au intrat în război fără să fi tras odată măcar cu tunul lor. N-ar fi intrat aşa dacă s-ar fi cheltuit 200 – 300 de milioane anual pentru muniţiuni pentru trageri. Aceasta a fost situaţia dinainte şi consecinţele acestui fapt sunt dureroase pentru noi şi le plătim, cum v-am spus, cu sânge“. 

Vă mai recomandăm:

Istoria miilor de români care au luptat voluntar pentru Armata Germană în ultimele zile ale celui de-Al Doilea Război Mondial

Povestea ultimului supravieţuitor român al Primului Război Mondial. A murit uitat de stat, în cel mai crunt anonimat

Eroul de pe frontul de Est decorat de mareşalul Ion Antonescu. „De trei ori am pus pistolul la tâmplă şi am vrut să mă împuşc“

Poveştile impresionante ale eroinelor în halate albe din spatele frontului: „Am tratat şi români, şi nemţi, şi ruşi“

Suferinţele unui ofiţer român în lagărul sovietic Oranki. „Şocul a fost când am văzut căruţe trase de români înhămaţi. Nu a fost o zi în care să nu-mi fie foame“