Ileana Ploscaru, „Doamna teatrului constănţean“, a fost premiată de UNITER pentru întreaga activitate: „Nu mă aşteptam, dar mă bucură“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ileana Ploscaru FOTO Teatrul de Stat Constanţa
Ileana Ploscaru FOTO Teatrul de Stat Constanţa

Ileana Ploscaru, în vârstă de 90 de ani, a fost premiată de UNITER pentru întreaga activitate artistică. Premiul a fost ridicat de Erwin Şimşensohn,  directorul Teatrului de Stat Constanţa.

Ileana Ploscaru, doamna teatrului constănţean, a trăit toată viaţa pe scenă. În cei peste 70 de ani de activitate a dăruit puţin din inima ei fiecărui rol. Acum, la 90 de ani îşi doreşte un Teatru Naţional pentru oraşul care a adoptat-o. 

Scena a fost marea dragoste a Ilenei Ploscaru. S-a născut la Cluj, dar sufletul i-a rămas la Constanţa, acolo unde a jucat din anii ’60. Palmaresul său este bogat, cuprinzând mari roluri precum Ofelia şi scorpia îmblânzită ale lui Shakespeare, Elisa lui Bernard Shaw, Hecuba lui Euripide, Aurelie, nebuna din Chaillot a lui Giraudoux, şapte roluri diferite din piesa „Un bărbat şi mai multe femei“. Pentru toate acestea, marea artistă a fost distinsă cu premii şi din partea publicului cu  aplauze.  Ultima recunoaştere a venit din partea UNITER. „Nu mă aşteptam, dar mă bucură premiul“, a spus Ileana Ploscaru pentru Adevărul. 

Ileana Ploscaru, 90 de ani

Data şi locul naşterii  - 31 ianuarie 1931, Cluj-Napoca

A absolvit Institutul de Teatru Cluj 

A debutat pe scena Teatrului Naţional „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca la 24 februarie 1951, în spectacolul „Fântâna turmelor” de Lope Félix de Vega Carpio.

În 1961, s-a transferat, prin concurs, la Teatrul de Stat din Constanţa, debutând la 12 noiembrie 1961, în spectacolul „Zări necuprinse”, scris de Nikolai Virta şi regizat de Constantin Dinischiotu. 

În acest an, Senatul UNITER a decis să-i acorde Premiul pentru întreaga activitate, ca o recunoaştere pentru cei 90 de ani de viaţă şi 70 de ani de carieră profesională.

Locuieşte în Braşov. 

PREMIILE UNITER

Luni, 19 iulie, la Sala Mare a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti a avut loc ediţia cu numărul 29 a Galei Premiilor UNITER. Amfitrionul Galei a fost Ion Caramitru, preşedintele UNITER, regia spectacolului a fost semnată de Bobi Pricop, iar scenografia, Irina Moscu

Premiul pentru cel mai bun debut:

DIANA MITITELU pentru regia spectacolului „Jocuri în curtea din spate” de Edna Mazya la Teatrul de Stat Constanţa

Premiul pentru întreaga activitate – actor: MARCEL IUREŞ

Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar:

ION RIZEA pentru rolul Bunica din spectacolul „Povestea acelor oameni care s-au adunat într-o seară în jurul unei mese”, textul şi regia Radu Iacoban, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara

Premiul special:

SCENA DIGITALĂ – platformă de spectacole online a Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu

Premiul a fost ridicat de MARIUS TURDEANU, actor al teatrului.

Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar:

DIANA VIERU pentru rolul Marusia din spectacolul „Oraşul cu fete sărace”, scenariu după nuvelele lui Radu Tudoran, regia, scenariul şi universul sonor Radu Afrim la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi

Premiul pentru întreaga activitate – scenografie: GETA MEDINSCHI

Premiul pentru cea mai bună scenografie:

ADRIAN DAMIAN pentru decorurile spectacolului „Revizorul” de N.V. Gogol, regia Petru Vutcărău, Teatrul „Regina Maria” Oradea

Premiul Preşedintelui

Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău pentru 100 de ani de istorie în teatrul românesc.

Premiul a fost primit de PETRU HADÂRCĂ, director general al teatrului.

Premiul pentru întreaga activitate – actriţă:

ILEANA PLOSCARU

Premiul a fost ridicat de ERWIN ŞIMŞENSOHN, directorul Teatrului de Stat Constanţa

Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal:

EMŐKE KATÓ pentru rolul Eszter Nagy din spectacolul „Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois” de Cosmin Stănilă, regia Andrei Măjeri, Reactor de creaţie şi experiment, Cluj-Napoca

Premiul special:

TEATRUL POESIS – program al Teatrului Naţional „Marin Sorescu” Craiova şi al Teatrului Nottara din Bucureşti.

Premiul a fost ridicat de domnul EMIL BOROGHINĂ, fondatorul Teatrului POESIS.

Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal:

RĂZVAN VICOVEANU pentru rolul Ivan Alexandrovici Hlestakov din spectacolul „Revizorul” de N.V. Gogol, regia Petru Vutcărău, Teatrul „Regina Maria” Oradea

PREMIU GĂZDUIT:

Premiul British Council a fost acordat de NIGEL BELLINGHAM, directorul Consiliului Britanic Teatrului BASCA din Timişoara – un teatru pentru incluziune socială şi comunitate.

Premiul a fost ridicat de regizoarea ANA MARIA URSU.

Premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru TV / Teleplay:

„SHORTS”, după Samuel Beckett, regia Zalán Zakariás, Teatrul „Tomcsa Sándor”, Odorheiu Secuiesc

Premiul a fost ridicat de RÉKA DÁLNOKY, director artistic al teatrului.

Premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru radiofonic:

„INSOMNIA”, scenariul, documentarea şi regia Robert Bălan, Asociaţia Art No More, Bucureşti

Premiul pentru Cea mai bună piesă românească a anului 2020, program derulat sub egida Casei Regale a României:

MIHAI IGNAT, pentru piesa „Prinţesa care sforăia”.

În selecţia finală au mai fost nominalizate următoarele piese:

Stockholm de Ana Sorina Corneanu

Tăcerea de Mihai Ignat

Game over de Cristina Cozma

Operaţiunea vampirul de Radu Popescu

Premiul pentru întreaga activitate – critică şi istorie teatrală:

ION PARHON

Premiul pentru critică de teatru:

MIRUNA RUNCAN

Premiul a fost ridicat de criticul de teatru MIHAELA MICHAILOV.

Premiul pentru întreaga activitate – regie:

ALEXANDRU DARIE (post-mortem)

Premiul a fost ridicat de actorul MARIAN RÂLEA.

Premiul pentru cea mai bună regie (Premiul „Lucian Pintilie”):

CARMEN LIDIA VIDU pentru spectacolul „Jurnal de România. 1989”, scenariul Carmen Lidia Vidu, Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti

Premiul pentru cel mai bun spectacol:

„INIMĂ ŞI ALTE PREPARATE DIN CARNE” de Dan Coman, regia, video şi universul sonor Radu Afrim, scenografia Irina Moscu, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova

Premiul a fost ridicat de ALEXANDRU BOUREANU, directorul teatrului.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite