FOTO Vacanţă în Istanbul, un ghid practic în oraşul care vinde orice: dulciuri, haine, istorie şi vise

Istanbul, cel mai mare oraş al Turciei, te vrăjeşte la fiecare pas, cu rugăciunile ce se înalţă din minarete, cu aerul cosmopolit, cu ospitalitatea şi cu gablonţurile oferite la orice colţ de stradă.

Aventura către Istanbul, oraş cu peste 18 milioane de locuitori, începe de la Aeroportul Mihail Kogălniceanu din Constanţa. După un zbor lin cu Turkish Airlines, cu o escală la Varna, ajungem pe Aeroportul Atatürk, unde ne izbesc luminile, magazinele nenumărate, culorile, mozaicul de culturi şi civilizaţii.

Oraşul ridicat pe malul Bosforului, la încrucişarea dintre două lumi, a fost cândva capitala Imperiului Bizantin. „Noua Romă“, nume dat de Împăratul Constantin I, păstrează urme adânci ale vechilor civilizaţii, care se întrepătrund cu arhitectura modernă. Spre exemplu, pe o distanţă de aproximativ şapte kilometri se înalţă încă trainic zidul de apărare al Constantinopolului (vechea denumire a oraşului), zid construit începând cu anul 408, pe vremea Împăratului Teodosius. Dărâmat de cutremure în anumite locuri, străpuns pentru a face loc unor străzi, zidul este încă bine conservat.

În oraşul de pe două continente, pe străzi şi autostrăzi, autoturismele par că se iau la întrecere cu navele de pe apă şi cu avioanele care decolează de pe cele două aeroporturi: Atatürk şi Sabiha Gokcen.

MOSCHEEA ALBASTRĂ CU ŞASE MINARETE

Drumul tuturor turiştilor, şi deci şi al nostru, duce, invariabil, spre Piaţa Sultanahmet, acolo unde fiecare piatră este încărcată de istorie. În centrul pieţei, găsim Moscheea Albastră, cea mai mare moschee din Istanbul şi un adevărat simbol al oraşului. Avea doar 14 ani sultanul Ahmet I când a cerut poporului său să ridice moscheea cu şase minarete, cele mai multe din ţară, pentru a arăta întregii lumi puterea imperiului său.

Construcţia s-a realizat între anii 1609 şi 1616. Iniţial, moscheea se afla în cadrul unui complex ce cuprindea o piaţă, o grădină imensă şi un cimitir, fântâni şi camere de dormit pentru comercianţi, ne povesteşte ghidul Hakan Baykara. După această moschee, imperiul nu a mai construit niciuna atât de grandioasă. Numele ei vine de la cele peste 20.000 de plăci de ceramică din Niceea ce o decorează în interior şi îi conferă culoarea albastră.

Pentru a intra în moschee, rezistăm la o coadă imensă şi, la intrare, primim o punguţă de plastic în care ne punem încălţămintea. Femeile stau apoi la o altă coadă, pentru a primi o bucată de pânză cu care trebuie să-şi acopere capul înainte de a intra în Moscheea Albastră.  

Nu regreţi că te-ai descălţat. Covorul ţesut manual, întins pe toată podeaua, îţi dezmiardă tălpile. Singurele modele de pe covor sunt lalelele, simbolul imperiului, al bogăţiei şi al nobleţei, al frumuseţii şi al fragilităţii. De altfel, acest simbol este regăsit şi pe gardurile exterioare din centrul vechi al oraşului. O altă plantă devenită simbol este trandafirul, despre care turcii spun că este floarea lui Allah. Intrarea este liberă în Moscheea Albastră.

La mică distanţă de Moscheea Albastră se află „Hagia Sofia“ (în traducere din greacă, „Sfânta Înţelepciune“), o altă construcţie-simbol a Istanbulului, cunoscută de turişti sub numele de „Catedrala Sfânta Sofia“. Aici găsim laolaltă simboluri creştine şi musulmane, chipul Fecioarei Maria şi versete din Coran, dar şi loja sultanului, alături de locul unde erau încoronaţi împăraţii bizantini. De-a lungul anilor, „Hagia Sofia“ a fost catedrala Patriarhiei de Constantinopol, apoi a fost moschee, iar astăzi este muzeu.

„Hagia Sofia“ a fost construită de împăratul roman Iustinian I între anii 532 şi 537. Atunci când construcţia a fost terminată, împăratul ar fi spus: „Solomon, te-am depăşit!“. La construcţia grandioasă s-a folosit piatră neagră de Bosfor, piatră galbenă din Siria şi marmură verde din Grecia. Cea mai impresionantă parte a construcţiei este cupola. Pe ea, este inscripţionat un verset din Coran care spune că „Allah este lumina Raiului şi a Pământului“.

Amestecul de culturi şi religii este pregnant. La intrarea din sud-vest a „Hagiei Sofia“ te întâmpină chipul Fecioarei Maria, care stă pe un tron fără spătar, cu Hristos în braţe. În stânga ei îl are pe împăratul Constantin şi în dreapta pe Iustinian. În anul 1453, când oraşul a fost cucerit de turci, sultanul Mahomed al II-lea a ordonat ca biserica să fie transformată în moschee. Toate mozaicurile creştine au fost acoperite atunci.

LUMÂNĂRILE LUI SULEYMAN

În secolul al XVI-lea, două lumânări de marmură, aduse de Suleyman Magnificul, au fost adăugate construcţiei, fiind plasate pe cele două laturi ale locului de rugăciune. Cele două lumânări se regăsesc şi astăzi în „Hagia Sofia“.

În 1934, Mustafa Kemal Atatürk a decis ca „hagia“ să devină muzeu. El le-a cerut arheologilor străini şi oamenilor de ştiinţă să descopere mozaicurile creştine ascunse de turci, iar covoarele au fost îndepărtate pentru a se putea admira podeaua.

În „Hagia Sofia“ se găseşte şi „Coloana dorinţelor“, pe care turiştii o ating şi îşi pun o dorinţă. Vizitatorii cred că visurile le vor fi îndeplinite dacă degetele lor se umezesc după atingerea coloanei. „Hagia Sofia“ este vizitată anual de 4-5 milioane de turişti. Biletul de intrare costă 30 de lire turceşti, adică aproximativ 48 de lei.

MALL TURCESC DIN SECOLUL AL XV-LEA

Dacă ajungeţi în Istanbul nu rataţi o plimbare în Marele Bazar, situat în zona veche a Istanbulului. Construit de sultanul otoman Mahomed al II-lea în 1461, bazarul are aproximativ 5.000 de magazine, 63 de străzi şi 23 de porţi şi se poate spune că este un mall. În fiecare zi, mii de oameni vin aici şi cumpără orice, de la dulciuri la covoare. Marele Bazar este închis o singură zi pe săptămână: duminica.

Este imposibil să pleci fără o amintire din Marele Bazar. Vânzătorii turci sunt foarte pricepuţi în ale comerţului şi aproape că trag de tine să le cumperi ceva. Totul se negociază.

Tot aici pătrundem în raiul covoarelor lucrate manual. Îl cunoaştem pe Ahmet Kamil Sengor, un bărbat care moşteneşte afacerea cu covoare de la străbunicii săi. Un covor de 6 metri pătraţi se face în trei luni, dacă lucrează două femei la el. Şi preţurile covoarelor sunt pe măsură: mii de lire turceşti, în condiţiile în care 1.000 de lire turceşti înseamnă 1.600 de lei.

După ce ieşi din Marele Bazar dai de Piaţa de condimente, numită şi Piaţa egipteană. Este situată în apropierea portului Galata. Piaţa de condimente face legătura între oraşul vechi şi partea nouă a Istanbulului. Este o zonă foarte aglomerată, pentru că oamenii vin să cumpere dulciuri, suvenire, condimente, seminţe şi nuci, produse alimentare uscate. Mai multe standuri sunt pline cu haine tradiţionale, iar pe alocuri se vând până şi rochii de mireasă.

Şi pentru că am mai făcut câţiva paşi, dăm de o altă moschee. În apropierea Pieţei de condimente întâlnim Moscheea Nouă, cu două minarete. Clădirea nu e chiar atât de nouă cum îi spune numele, pentru că a fost construită în anul 1600.

INCURSIUNE ÎN PIAŢA DE PEŞTE

Aveţi poftă de peşte proaspăt prins de pescari din Marmara şi din Marea Neagră? Sau doriţi pur şi simplu să aveţi parte de o oră petrecută într-o zonă cu mirosuri ameţitoare? Ne întoarcem în zona Sultanahmed, într-o piaţă enormă unde puteţi găsi creveţi, calcan, hamsii sau dorade. Tot de aici se aprovizionează cu peşte şi toate restaurantele din zonă.

Dis-de-dimineaţă, peştele este frumos aranjat pe tarabă, după ce anterior toată zona este spălată cu furtunul cu apă. Peştele îşi aşteaptă cumpărătorii în cutii, iar din când în când se toarnă gheaţă peste el şi este stropit cu apă, pentru a sta proaspăt. Un kilogram de calcan costă 100 de lire turceşti (158 de lei), hamsia: 8 lire (12 lei), iar morunul: 10 lire (15 lei).

Ayham Atca, în vârstă de 44 de ani, este unul dintre comercianţi. Spune că vinde peşte în piaţă de la vârsta de 15 ani. E bucuros când aude de Constanţa şi de România. Îşi lasă treaba, imediat cere să ni se aducă un ceai şi doreşte să facă poze cu noi.

Ne continuăm plimbările pe străzile pline cu pisici, printre clădirile vechi de secole, umplându-ne genţile cu mici daruri pentru acasă, dar şi buzunarele cu visuri.

La finalul excursiei, când ajungem în România, clădirea aeroportului constănţean Mihail Kogălniceanu pare strâmtă şi fadă. Au mai rămas cu noi exploziile de culori din bazarurile orientale, milioanele de mirosuri ameţitoare ale unor condimente din alte lumi, agitaţia, sunetul de rugăciune şi, mai ales, senzaţia vie că am făcut o drumeţie în interiorul uimitor al istoriei.