Dosarul Revoluţiei. Drama ofiţerului care a rămas infirm: „Erau trăgători antrenaţi pentru lupta de gherilă, cu armament care nu exista în dotarea Armatei“
0Vineri 9 octombrie, va avea loc la Camera Preliminară a Secţiei Penale a ICCJ, pronunţarea pe partea procedurală în dosarul Revoluţiei (1045/1/2019/a1). În acest dosar, au fost trimişi în judecată doar trei inculpaţi.
În cazul în care cercetarea penală va fi considerată corectă şi completă, dosarul va fi trimis spre judecare. În caz contrar, se va întoarce la procurori. La 8 aprilie 2019, procurorii Secţiei militare din Parchetul General au trimis în judecată Dosarul „Revoluţiei din decembrie 1989”, în care Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus şi Emil (Cico) Dumitrescu au fost puşi sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii. Dosarul cauzei cuprinde 3.330 de volume, dintre care 2.030 au fost instrumentate după 13 iunie 2016.
Căpitanul (r) Costinel Venus Mirea este unul din eroii Revoluţiei române din decembrie 1989. El a fost împuşcat în timp ce se afla în misiune de luptă împotriva a doi terorişti care trăgeau dintr-un bloc asupra civililor şi unităţii sale militare. Unul din cei doi l-a lovit cu un glonţ de calibru sub 6 mm, care l-a lăsat paralizat pe viaţă. Gloanţe de acest tip nu se aflau în dotarea Armatei Române la acea dată. În schimb, le avea Securitatea - după cum o demonstrează procesele verbale găsite recent la CNSAS. Cei pe care îi urmarea ofiţerul erau îmbrăcaţi în combinezoane negre, echipamentul luptătorilor USLA a Securităţii, conform Fundaţiei Gheorghe Ursu.
De 30 de ani, Costinel Mirea se deplasează într-un cărucior. Este unul din puţinii revoluţionari răniţi consideraţi „mari mutilaţi“. Acest lucru însă nu l-a împiedicat să încerce să afle cine l-a împuşcat, lăsându-l invalid pe viaţă. Mai mult: cine au fost autorii crimelor şi atacurilor diversioniste şi din alte oraşe, în urmă cărora au fost ucişi şi răniţi colegi de-ai săi. Vorbind cu aceştia, s-a convins că atacurile au avut peste tot acelaşi tipic cu cele de la Craiova; că au fost plănuite cu minuţie şi executate cu precizie de luptători antrenaţi pentru lupta de gherilă urbană.
„Împotriva celor doi terorişti diversionişti îmbrăcaţi în combinezoane negre, pe care îi urmăream în ziua de 24 decembrie 1989, şi care au tras asupra mea în jurul orei 12:00 pe terasă de pe casă liftului de pe blocul 42 de pe Strada Caracal din Craiova. Îmi bazez această plângere pe probatoriul aflat în Dosarul Penal nr. 505/P/1990. Precizez faptul că probele administrate în dosarul 505/P/1990 contrazic teza centrală a Rechizitoriului SPM din această cauză, respectiv că victimele de după 22 decembrie 1989 ar fi rezultat exclusiv din focul fratricid indus de conducerea FSN de atunci. Probele dovedesc că glonţul care m-a rănit, că şi majoritatea focurilor de armă trase în acea perioada asupra unităţii militare unde activăm şi asupra altor militari şi civili au fost trase cu intenţia de a produce victime şi panică în armata şi populaţie, de către trăgători antrenaţi pentru lupta de gherilă urbană, cu un armament special şi sofisticat, care nu există în dotarea Armatei în acea vreme. Probele din dosarul menţionat, pe care le prezint şi analizez în detaliu mai jos, arată că este exclus că în cazul meu, ca de altfel într-un număr considerabil de alte cazuri , să fi fost vorba de foc fratricid. Cel care a tras asupra mea a fost unul din cei doi terorişti în combinezoane negre care trăseseră asupra unităţii noastre militare si pe care i-am urmărit în ziua de 24 decembrie 1989 pe terasa blocului 42 de pa Strada Caracal din Craiova“, explică eroul Revoluţiei.
„Exclud posibilitatea că revoluţionari sau alţi militari să fi tras asupra unităţii noastre“
Iată un mic fragment din plângerea penală a lui Costinel Mirea
În decembrie 1989 eram locotenent major la unitatea militară 01047 din Craiova (regimentul 26 mecanizat infanterie), comandantul unui pluton TR (militari cu termen redus). Unitatea se află pe partea de sud a străzii Caracal, vizavi de Şcoala Gimnazială nr. 29 Nicolae Romanescu şi de blocurile de 4 etaje 28-30 aflate la numerele 83-87 ale străzii respective. În continuarea acestor blocuri de 4 etaje, la aproximativ 100 de metri direct spre est de unitate se află blocurile turn (de 10 nivele) 41, 42, 43. Adiacent spre sud-est de UM 01047, deci vizavi de blocurile 41-43, se află Spitalul Clinic de Urgenţă Militar "Dr. Ştefan Odobleja" Craiova. În seară zilei de 22 decembrie 1989 a început să se tragă asupra UM 01047 focuri de armă din blocurile turn 41, 42 şi 43, din şcoală gimnazială, şi din blocurile cu patru nivele de vizavi, dar şi din alte laturile de sud şi est.
Au fost focuri “diversioniste” pentru motive care ţin de strategia şi tactică militară: - Erau focuri sporadice. Se trăgea în general foc semiautomat, foc cu foc, la intervale de maxim un sfert de oră. - Nu se trăgea de fiecare dată din aceeaşi poziţie. Din unitate se vedea foc la gură ţevii alternativ, uneori de la etajul opt, apoi, peste un sfert de oră, de la etajul 10 sau de la etajul 9 sau de pe bloc. - Focurile continuau astfel până dimineaţă - Nu s-a încercat în nici un moment luarea cu asalt a unităţii, intenţia tragatorilor fiind evident de hărţuială şi de a crea panică între militari.
Exclud posibilitatea că revoluţionari sau alţi militari să fi tras asupra unităţii noastre. Ideea că tragatorii din blocuri ar fi fost colegi de ai noştri din unităţi M.Ap.N., sau revoluţionari care ar fi tras “din greşeală” către unitatea noastră, crezând că trag spre inamici, din cauza “psihozei teroriste” (cum pretinde Rechizitoriul cauzei), nu se susţine faptic: - în Craiova, în acea noapte, revoluţionarii nu erau încă înarmaţi - în noaptea de 22-23 decembrie, nu există încă nici un militar în misiune în acele blocuri; - oricum, aceştia nu ar fi avut nici un motiv să înceapă să tragă asupra colegilor lor.
Ca militar, am putut constata pe viu cum atacurile din acele nopţi urmau cu fidelitate “Sfaturilor pentru cei aflaţi la mare” din Scânteia Tineretului din 18 decembrie: focuri sporadice, la “15 minute interval”, “când pe o parte, când pe altă”, etc. Pentru noi, că ofiţeri, acesta era un atac desfăşurat conform unui plan bine stabilit, iar nu focuri dezordonate rezultate din haosul şi panică induse prin anunţurile de la televiziune.
Tocmai datorită pericolului la care s-ar fi expus, pe timpul nopţii nu acţionau patrule militare în acele blocuri; cu atât mai puţin în noaptea de 22-23, când iniţial nu ar fi avut nici un motiv. Că să fie trimise echipe de cercetare ar fi trebuit să ne dea ordin comandantul. Nu s-a dat ordin în acea noapte să plece nimeni din unitate. De altfel, din nici o mărturie din dosar nu rezultă existenţa unor ordine de cercetare în acea noapte în blocurile respective. În 1994, pe baza anchetelor interne şi ale documentelor militare, autorii cărţii “Armata română în revoluţia din decembrie 1989” confirmă acest fapt: s-a deschis foc real şi simulat, de către trăgători necunoscuţi, din apartamentele unor blocuri de locuinţe şi de pe acoperişurile acestora, din Parcul Poporului şi dinspre Şcoala generală nr.29. Pe timpul respingerii acţiunilor diversioniste din 23.12.1989, unităţile sau înregistrat cu 6 răniţi din rândul militarilor .
Cât despre revoluţionari, aceştia considerau Armata de partea lor.
Ulterior, în momentul când au aflat că se trage asupra unităţilor militare, o parte dintre ei au venit în sprijinul acestora. Un simplu raţionament prin eliminare duce la concluzia că în acea noapte, forţe care nu erau ale Armatei române, şi nici revoluţionari înarmaţi, au deschis, cu intenţie, focul asupra unităţilor militare şi a unor civili. Intenţia nu a fost de cucerire, ci de a crea frică, nesiguranţă şi confuzie. De altfel, numărul tragatorilor implicaţi în această lupta de gherilă a fost, conform declaraţiilor şi a altor martori, destul de redus în comparaţie cu numărul forţelor M.Ap.N. Ţinând însă cont că aceste focuri au produs totuşi victime nevinovate, ele au fost, conform definiţiei şi codului penal , atacuri teroriste. De altfel aşa au fost şi numite, pe scară largă şi pe bună dreptate, la vremea respectivă.
Ca lider al organizaţiei de revoluţionari răniţi din judeţul Dolj, eroul de la Revoluţie a adunat un solid material probator într-o carte pe care a publicat-o recent: “Vă mulţumim pentru libertate! 1989-2019”. Mai mult, el şi-a studiat cu atenţie dosarul întocmit de procurori la începutul anilor ’90. Tot acest material i-a dovedit, în mod covârşitor, că teroriştii diversionişti au existat în carne şi oase. Că mulţi dintre aceştia, nu numai la Craiova, dar şi în intreaga ţară, aveau combinezoane negre (şi nu erau tanchişti, cum au pretins unii procurori). Că aveau arme speciale, care nu existau în dotarea armatei: arme de calibru redus, cu ţeava scurtă şi pat rabatabil, pentru o mai bună disimulare; arme cu dispozitive de ochire pe timp de noapte; unele cu amortizor de zgomot sau ascunzător de flacără la gura ţevii. Adică exact tipul de arme din procesele verbale amintite, pe care Securitatea le-a predat armatei abia pe 4 ianuarie 1990. Cu zeci de mii de gloanţe lipsă.
De aceea, prin concluziile scrise pe care vă invităm sa le consultaţi, Costinel Mirea cere restituirea acestui dosar la Parchet pentru completarea urmăririi penale. El ştie că pentru unii, o astfel de decizie ar putea să pară că îndepărtează momentul dreptăţii. Sau că pentru alţii, şansele unei anchete juste, care să-i găsească pe trăgătorii securişti, ar fi minime. Însă Costinel Mirea nu-şi face astfel de calcule. Aşa cum nu ia în considerare nici “daunele morale şi materiale” pe care le-ar primi din partea statului român în cazul unei condamnări grabnice. “Daune” cu atât mai absurde cu cât partea “responsabilă civilmente”, în acest moment, este chiar Ministerul Apărării, adică instituţia fără aportul căreia, cel puţin după fuga dictatorului, Revoluţia română din 1989 poate că n-ar fi învins. Ca şi ceilalţi revoluţionari autentici, Costinel Mirea doreşte mai presus de orice, dreptatea. El nu acceptă să se fi jertfit doar pentru nişte “daune morale”; şi cu atât mai puţin, pentru diversiunea juridică care este Rechizitoriul aflat acum în instanţă: o batjocorire a momentului când poporul său s-a ridicat să-şi recâştige libertatea, pe care el însuşi a încercat s-o apere cu arma în mână.
Cât despre teroriştii diversionişti care l-au împuşcat, ofiţerul a formulat o plângere penală către Procurorul General al României, Gabriela Scutea. Vă invitam să examinaţi şi acest document. Este un probator concludent atât pentru cazul Mirea, cât şi pentru alte victime ale contrarevoluţiei Securităţii din decembrie 1989. Un probator pe care procurorii nu vedem cum ar mai putea să-l ignore.
De 30 de ani dezinformarea securistă a lansat "legende" ale Revoluţiei, încercând să mistifice, conform chiar scenariului lui Nicolae Ceauşescu, identitatea teroriştilor diversionişti: turişti ruşi, armata română/DIA, KGB-işti ruşi sau filo-ruşi, etc. Vă invităm să sustineţi, alături de Fundaţia Gheorghe Ursu, demersul lui Costinel Venus Mirea. Să cereţi anchetarea şi trimiterea în judecată a celor care, conform concluziilor sale depuse la dosarul Revoluţiei, a probatoriului din plângerea penală pe care a trimis-o Procurorului General şi din cărţile amintite([7],[8]), sunt cei care au tras în noi după 22.
Fundaţia Gheorghe Ursu se solidarizează cu Costinel Mirea şi cere pentru el şi pentru ceilalţi mii de eroi care în decembrie ne-au redat libertatea. „Vă invităm la speranţă. Poate că e timpul sa ne mântuim de blazare, cum “atunci ne-am mântuit de frică”, după vorba lui Iosif Costinaş, eroul timişorean care a căutat şi el adevărul după 1990. Să revendicăm dreptatea, pentru acea generaţie de curaj şi sacrificiu, cât mai trăieşte“, spune Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
