Cum au vrut bulgarii să anexeze toată Dobrogea. Jafuri, crime şi bomboane otrăvite în Primul Război Mondial
0
După nici jumătate de veac de la ieşirea Dobrogei de sub stăpânirea otomană, provincia dintre Dunăre şi Marea Neagră a cunoscut din nou ororile ocupaţiei, de data aceasta ale bulgarilor, care au încercat să anexeze toată provincia prin jefuirea şi omorârea populaţiei.
După bătălia de la Turtucaia din timpul Primului Război Mondial, desfăşurată în 1-6 septembrie 1916, în Dobrogea a venit Apocalipsa. Pe sub bombele cu care armatele Puterilor Centrale atacau marile oraşe, oamenii au fugit care încotro, lăsându-şi casele, averile şi amintirile. Nici cei care au rămas nu au avut o soartă mai bună. Mulţi au fost schingiuiţi, bătuţi, omorâţi, iar femeile violate de trupele de ocupaţie. Scopul urmărit de oficialităţile bulgare era distrugerea elementului românesc ca să poată anexa Dobrogea.
La momentul ocupării erau răniţi pe tot cuprinsul oraşului, iar un detaşament românesc care lupta în partea de sud a oraşului Constanţa încerca să asigure retragerea armatei şi a populaţiei civile.
Infanteriştii se adăpostiseră la Monumentul Eroilor Francezi din Războiul Crimeii, de pe strada Ţepeş Vodă, şi cu mitraliere au ţinut calea duşmanilor. Alte detaşamente mici ocupau părţi din sudul oraşului şi cedau pas cu pas, retrăgându-se spre Canara (Ovidiu).
Răniţii, ca şi ceilalţi viteji de la monument, au fost masacraţi îngrozitor – unii aveau capetele tăiate, alţii ochii scoşi şi mâinile tăiate. Făcuţi bucăţi de bandele bulgare, au stat neîngropaţi timp de zece zile pe străzile Constanţei, dezvăluie prof.dr. Răzvan Raul Ivan.
Călcând peste cadavre, noul prefect bulgar şi-a instalat reşedinţa la Constanţa. Totodată, limba oficială în instituţiile publice şi judecătoreşti a devenit limba bulgară, iar în biserici, slujbele se ţineau doar în limba vorbită la sud de Dunăre – iar ca o încununare a ocupaţiei, pe faţada Primăriei Constanţa era scris „Regatul Bulgaria. Comuna urbană Constanţa“.
Imagini cu oraşul Constanţa din Primul Război Mondial
Românii din Dobrogea, otrăviţi cu bomboane
Bulgarii voiau să stârpească orice român care nu voia să fugă. În urma trupelor bulgare, care înaintau în Dobrogea, populaţia bulgărească s-a organizat în adevărate bande, care atacau românii, distrugând din temelie sate întregi, jefuindu-i de tot avutul. Cei care se încăpăţânau să rămână erau otrăviţi. Astfel, în curţile oamenilor se aruncau bomboane şi alte produse otrăvite, lansate de aeroplane şi hidroavioane, atât noaptea, cât şi ziua, aflăm din volumul „Oraşul Constanţa între anii 1918-1948“ semnat de prof.dr. Răzvan Raul Ivan, preşedintele Asociaţiei Dobrogea Străbună, lansat recent la Constanţa.
„În presa vremii se făcea apel către populaţie să nu pună mâna pe aceste obiecte ale morţii, care puteau să provoace boli. Zilnic, din curţile oamenilor se strângeau trei-şapte saci de bomboane şi alte produse otrăvite, populaţia având obligaţia să anunţe Poliţia locală“, povesteşte profesorul de istorie, care a descoperit amănunte terifiante în arhive.
Într-un raport al Prefectului de Tulcea, înaintat Ministerului de Interne la 10 februarie 1919, se vorbeşte de tot ceea ce a îndurat populaţia. Documentul a fost publicat în „Dobrogea în arhivele româneşti 1597-1989“, volum coordonat de regretatul Virgil Coman, fostul director al Arhivelor Naţionale – Filiala Constanţa.
„Nu puţini au fost înhămaţi la saca (n.r. - butoi aşezat pe un suport cu două sau cu patru roţi, cu care în trecut se transporta apa de la fântână) să care apă şi chiar la plug. Toţi românii din judeţul Tulcea, cu foarte puţine excepţii, au îndurat. (...) Mai toate clădirile statului, judeţului şi comunelor au fost distruse. Cantoanele pe şosele nu mai există, şcoli noi clădite în ultimii ani, au rămas urmele, localurile pescăriilor, subprefecturilor, regiei, au rămas schelete de clădiri. Până şi fântânile destul de numeroase, făcute cu multă cheltuială pentru nevoile populaţiei, au fost dărâmate şi astupate. Bulgarii aveau o deosebită preferinţă ca în şcoli, primării şi biserici să facă grajduri de vite“, se consemnează în raport.
Prefectul mai amintea faptul că toate arhivele au fost distruse, iar soldaţii aprindeau focul cu piane distruse şi icoane.
Omorât pentru dinţii de aur şi femeile din familie
Dacă pagubele materiale erau impresionante, drama începea atunci când era vorba de oameni. „Au omorât pe cine au vrut şi când le-a plăcut, iar ca motiv principal aveau jefuirea sau spre a-şi putea bate joc de femeile sau fetele românilor. Un caz atipic este crima săvârşită asupra lui Stan Stănescu din comuna Râmnic, fost preşedinte al Băncii Populare, pe care l-au urcat în căruţă, l-au scos din sat afară şi l-au omorât numai pentru a-i tăia maxilarul inferior ca să-i fure cei câţiva dinţi de aur pe care-i avea puşi în gură, iar seara au dat o serată în sat şi au silit fetele şi femeia numitului să vie la petrecere“.
Numărul violurilor a rămas necunoscut până astăzi. Fiecare însă a însemnat o dramă. „Fetele N.S. şi V.N. din Luncaviţa au fost violate şi apoi batjocorite de mai mulţi soldaţi deodată, din care cauză au şi murit ambele. Pe C.C. din Tulcea, fost consilier comunal, l-au scos din oraş şi l-au ucis ca să poată viola pe cele două fete pe care le avea. Femeile I.D. şi S.B. din Ortachioi şi I.V. din Mircea Vodă satul Iaila, fiind batjocorite de câte 30 de soldaţi la rând, unele chiar au murit atunci, altele au înnebunit şi au murit apoi“, consemna autorul în raport.
Soldaţi bulgari în Dobrogea FOTO Profimedia
„În Dobrogea, lupta s-a oprit“
Dobrogea a fost unul dintre principalele fronturi din Balcani în timpul Primului Război Mondial, când România a decis să iasă din starea de neutralitate şi să se alăture Antantei, bloc politico-militar format din Franţa, Imperiul Britanic şi Imperiul Rus, care lupta împotriva Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria şi Turcia).
Între 1 şi 6 septembrie 1916 a avut loc bătălia de la Turtucaia, care a influenţat evenimentele militare pe întregul front de sud al Dobrogei: trupele româno-ruse s-au retras, iar oraşele Bazargic, Cavarna şi Balcic au fost ocupate de armatele germano-bulgaro-turce. Ulterior, după lupte grele de-a lungul vechii frontiere dobrogene, forţele româno-ruse s-au repliat pe aliniamentul Rasova-Cobadin-Tuzla. În acest stadiu al situaţiei de pe frontul dobrogean, ofensiva română din Transilvania a fost oprită.
Între 16-21 septembrie a avut loc ceea ce literatura istorică numeşte Bătălia Dobrogei. În luptele grele, la care au participat şi monitoarele de pe Dunăre, ostaşii români au dovedit o neclintită hotărâre de a-i respinge pe cotropitori. „În Dobrogea, lupta s-a oprit“, comunicau nemţii, ceea ce se putea traduce cu o înfrângere.
Cernavodă, ultima redută
La 19 octombrie 1916, trupele germano-bulgaro-turce au declanşat ofensiva generală. Dobrogea a fost cea dintâi provincie românească ocupată de inamic şi cea de pe urmă scăpată din robia lui, scriu regretaţii istorici Adrian Rădulescu şi Ion Bitoleanu în volumul „Istoria Dobrogei“, care redau dramaticele încleştări prin care a trecut provincia dintre Dunăre şi Marea Neagră.
La 6 octombrie, aeroplanele germane au lansat asupra Constanţei bombe de mare calibru, declanşând Apocalipsa: populaţia a fugit care încotro, sub tirul nemilos al artileriei grele. Au căzut rând pe rând Agigea, Techirghiol, Topraisar, Cobadin, iar într-un final şi Constanţa şi Medgidia.
Ultima bătălie a provinciei s-a dat la Cernavodă, dar era aproape imposibil să se mai poată schimba soarta războiului. Dobrogea a rămas izolată de restul ţării. Reprezentanţii Puterilor Centrale au convenit la Sofia cum să-şi împartă teritoriile cucerite: dacă Oltenia şi Muntenia au revenit autorităţilor germane şi austro-ungare, Dobrogea a ajuns pe mâna bulgarilor şi turcilor. Cadrilaterul a fost încorporat Bulgariei, iar restul Dobrogei a intrat sub administraţia bulgară.
Ambalaj de mărfuri cu actele de arhivă
Resursele materiale publice, cât şi cele particulare, erau puse la discreţia ocupanţilor, explică prof.dr. Răzvan Raul Ivan.
„Operaţiunea de înlocuire a administraţiei bulgare cu administraţia germană, care s-a încheiat la sfârşitul lunii februarie 1917, s-a desfăşurat cu multe greutăţi, după lungi tratative şi cu mari nemulţumiri care au făcut să încordeze relaţiile dintre autorităţile militare germane şi cele bulgare. Pentru a da curs ordinului Ministrului de Interne din 1918 şi celui din 1919, Primăria Constanţa, pe bază de acte, devize şi studii, a întocmit o listă cu lucrurile deposedate, fiind vorba de animale şi vehicule luate de germani şi bulgari, instrumente, îmbrăcăminte şi aparate, unelte de grajd, serviciul de salubritate, serviciul de ateliere, lemnăria uneltelor, curelărie, foreze, diferite materiale, depozitul Palas, depozitul de alimente de pe strada Avram Iancu, depozitul Morii Mureli, depozitul Morii Mărăcineanu etc. Toate veniturile comunei au fost încasate de germani şi pe tot parcursul administraţiei bulgare de către aceştia din urmă. Bunul plac al noilor stăpâni a dominat tot timpul în oraşul lăsat în părăsire“, dezvăluie Ivan.
Funcţionarii comunei, printr-un ordin emis, au rămas pentru o perioadă de timp la Brăila, apoi au fost duşi la Constanţa şi, din toţi, doar trei au fost menţinuţi, ceilalţi fiind alungaţi. Din documentele întocmite în 1926, aflăm cum au fost evacuate arhivele Primăriei Constanţa, în toamna anului 1916. Cel care s-a ocupat de transportul arhivei a fost Odisea Stireciu, arhivarul primăriei timp de mai mulţi ani, cel care primea din partea primarului Virgil Andronescu şi un bilet către comandantul podului de la Vadu Oii ce asigura refugiul spre Ialomiţa. Mare parte din arhiva comunei a fost salvată şi transportată la Brăila, însă, după ce din ordin german s-a adus la Constanţa, a fost înghesuită în beciurile şi podurile Comandaturii de Etapă, multe dintre dosare şi acte fiind vândute comercianţilor pentru ambalarea de mărfuri.
Supuşilor statelor cu care se aflau în război nu li s-a plătit nicio sumă ca despăgubiri din fondurile intrate sau ieşite ale Constanţei. Etapa germană, care aparţinea trupelor germane care preluaseră administraţia oraşului, avea fondurile cu venituri sau cheltuieli ţinute în secret, iar la plecare au distrus sau au luat totul cu ei. Armata rusă nu a avut nicio pagubă însemnată în averea oraşului, doar că ruşii în retragere au devastat prăvăliile cu băuturi, mai spune Răzvan Raul Ivan.
Toate investiţiile au fost distruse, fapt ce a necesitat cheltuieli foarte mari pentru reluarea în bună stare de funcţionare. În aceste condiţii, oraşul Constanţa se găsea într-o situaţie de inferioritate şi imposibilitate de revenire curând la starea normală ce o avusese înainte de 1916.
Soldaţi bulgari în Dobrogea FOTO Profimedia
Ovidius, rămas fără pană
Nu doar populaţia a avut de suferit, ci şi simbolurile vechiului Tomis. Militarii bulgari au dat jos de pe soclu Statuia lui Ovidius şi au vandalizat Monumentul Reîntregirii Dobrogei, pe care l-au dus în Bulgaria. Statuia lui Ovidius, din fericire, a fost pusă la loc de soldaţi nemţi, cu ajutorul unui sistem din bârne de lemn, scripeţi şi frânghii. Din păcate, cu această ocazie, Ovidius a rămas fără stilusul (pana) din mână.
Bulgarii veniţi în Dobrogea, din persecutaţi în agresori
Bulgarii s-au stabilit în Dobrogea sub statutul de colonişti, aflăm din „Analele Dobrogei“, publicaţie a Revistei Societăţii Culturale Dobrogene, apărută în anul 1935. Astfel, o parte dintre bulgari au venit din sudul Basarabiei, iar alţii din Balcani, în jurul anului 1850, scrie autorul Roman M.
Cei veniţi din Basarabia s-au stabilit în colonii în judeţul Tulcea, apoi au coborât până la Capul Midia. Este vorba de a doua generaţie a bulgarilor duşi de ruşi în Basarabia în locul tătarilor între anii 1806-1812, care au trecut Dunărea pentru a nu face serviciul militar. Aceştia s-au stabilit în jurul satelor locuite de tătari, punând mâna pe cele mai bune pământuri. „Specialistul bulgar Miletici recunoaşte că numeroşi bulgari au venit din regiunile Şumla, Provadia şi Razgrad în urma războiului ruso-turc din anul 1828 şi că numeroase aşezări din Dobrogea şi din Silistra au fost întemeiate de către aceşti emigranţi“, scrie autorul.
Majoritatea bulgarilor din sudul Dobrogei au venit de la sud, fugind de teama persecuţiilor turceşti, şi s-au infiltrat în Dobrogea veche după anul 1877, când procentul populaţiei bulgăreşti era infim, de aproximativ 6-6,5%. Coloniştilor li s-au acordat în mod gratuit pământuri, pe care timp de 20 de ani nu aveau voie să le vândă. În preajma anului 1878, numărul bulgarilor veniţi în Dobrogea a crescut semnificativ, ajungând la aproximativ 10% din întreaga populaţie.
Din punct de vedere al elementului cultural, elementul bulgar nu s-a manifestat până în anul 1878, dată la care a încetat stăpânirea otomană în Dobrogea. Nici cel religios nu s-a manifestat pregnant, bulgarii având doar câteva biserici, în care se slujea în limba slavonă.
Steagul bulgăresc în inima Dobrogei
Trezirea conştiinţei naţionale bulgăreşti s-a făcut simţită după anul 1878, ca urmare a dezvoltării economice, fapt ce le-a permis bulgarilor, care trăiau în cea mai mare parte în mediul rural, să pătrundă la oraşe. Aşa se face că aceştia au acaparat o parte din comerţul Dobrogei, formând o adevărată clasă burgheză. Centrul economic şi cultural a devenit Tulcea, acolo unde viaţa economică a ajuns să fie aproape în totalitate în mâinile bulgarilor. S-au deschis şcoli primare şi secundare cu predare în limba bulgară, dar şi societăţi culturale, biblioteci, societăţi culturale, cluburi, toate cu ajutorul statului bulgar, care a pregătit teritoriul viitoarelor acţiuni iredentiste şi revizioniste bulgare.
Aşa s-a ajuns ca bulgarii din Dobrogea să arboreze steagul lor cu ocazia sărbătorilor naţionale bulgăreşti. În faţa acestei sfidări, guvernul român l-a trimis ca prefect la Tulcea pe Ion Neniţescu, fost militar activ. Acesta a lichidat comunităţile bulgare, a desfiinţat toate şcolile bulgare, acestora rămânându-le dreptul de a avea în şcolile româneşti o oră de limba bulgară, care era predată de profesori cetăţeni români, şi a suprimat toate societăţile bulgare. Pentru păstrarea sentimentului naţional al populaţiei româneşti din provincie au fost aduşi dascăli din Vechiul Regat, în frunte cu Gheorghe Secăşeanu, dar şi funcţionari specializaţi.
În preajma Războiului Balcanic, când s-au descoperit noi acţiuni conspirative bulgăreşti, celor care locuiau în Dobrogea li s-au retras concesiunile. După 1913, statul român a repetat greşeala din 1878 şi a recunoscut bulgarilor din provincie toate drepturile de proprietatea asupra terenurilor, fapt ce a dus la întărirea elementului bulgar în detrimentul celui turcesc şi tătăresc. Pentru oprirea acţiunilor bulgăreşti, au fost numiţi prefecţi ai judeţelor Caliacra şi Durostor doi mari oameni de stat: George Georgescu şi Ion Cămărăşescu, însă izbucnirea războiului a împiedicat realizarea idealului de românizare a provinciei.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
