Cum a renunţat Sergiu Nicolaescu la visul său de a deveni marinar
0Sergiu Nicolaescu a dezvăluit într-un interviu acordat revistei Ligii Navale Române, „Marea Noastră“, de ce a trebuit să se retragă de la Şcoala Navală din Constanţa.
Deşi a mărturisit că dintotdeauna şi-a dorit să devină marinar, Sergiu Nicolaescu a recunoscut în interviul acordat revistei „Marea Noastră“ că n-a mai făcut faţă tensiunii care se instalase în Marină, din cauza regimului comunist.
El a părăsit Şcoala Navală din Constanţa în primăvara anului 1948.
Interviul este luat de preşedintele Ligii Navale Române, Laurenţiu Mironescu, fiind publicat în ediţia din iulie 2012.
Iată ce scrie Laurenţiu Mironescu, în prefaţa interviului:
„Dintre toate filmele lui Sergiu Nicolaescu, «Zile Fierbinţi» mă loveşte cel mai tare. Pentru că este despre vapoare. Vapoare româneşti. Despre lumea noastră dispărută.
În film, Sergiu Nicolaescu este Mihai Coman, directorul Şantierului Naval Constanţa, angajat într-o cursă contra-cronometru pentru finalizarea mineralierului Bocşa. Pentru dramatism, mineralierului îi lipsea taman elicea.
Pe parcursul filmului se derulează conflictul între directorul Sergiu şi un birocrat de la centrală care dorea din suflet o elică din import, mai precis Japonia. Normal, piesa din Japonia nu soseşte la timp, dar motonava Bocşa iese în termen, cu elicea turnată de ai noştri, în şantier.
Ca în orice film de actualitate din perioada ante 1989, partidul, secretarul de partid omenos, prim-secretarul curajos şi corect sunt ingrediente indispensabile.
Chiar şi aşa, schimbul de replici purtat, normal, de Sergiu Nicolaescu, este extrem de curajos pentru anul turnării, 1975: «Economiile le facem pentru oameni, nu împotriva lor şi dacă nu te conduci după acest principiu, atunci toată economia pe care o faci e pură demagogie»; «Pânză, tovarăşe director general, să acoperim materialele ruginite din curte şi gardul vechi»; «De ce sunt oamenii ăştia aşa prost îmbrăcaţi, chiar şi inginerii»; Secretarul de partid: «În anonima asta scrie că la dumneata în casă locuieşte o fată tânără»; Sergiu Nicolaescu: «Săracu’ de tine, că trebuie să te ocupi şi cu mizeriile astea». Nu-mi dau seama cum au scăpat la cenzură.
De atunci, filmul «Zile Fierbinţi» a fost dat în reluare de câteva ori. Astăzi, mineralierul Bocşa, navă de 55.000 tone deadweight - a treia din serie, după motonava Tomis şi motonava Bârlad - este de mult tăiat.“
INTERVIUL DIN MAREA NOASTRĂ, IULIE 2012
„Dintotdeauna am vrut să mă fac marinar“
- Cum a fost, domnule senator, treaba cu „Zile Fierbinţi“?
- Domnule, a fost treabă serioasă cu filmul acesta… E o poveste întreagă, în condiţiile în care n-am avut nicio intenţie să-l fac. Am fost chiar nevoit, oarecum.
- Păi, de ce?
- Ei, vedeţi dumneavoastră, Dumitru Popescu, responsabilul cu cenzura în perioada respectivă, îmi blocase alt proiect, Osânda, un film pe care ţineam să-l fac în mod deosebit. La un moment dat, directorul Casei de Filme 5, un domn Fernoagă, îmi spune: „Domnule, de ce nu faci un film de actualitate? Poate aşa sensibilizezi barajul ăsta la Osânda“. Şi, zis şi făcut, mă apuc de „Zile Fierbinţi“, care nu era, de fapt, „Zile Fierbinţi“…
- Cum aşa?
- Era, la momentul respectiv, un scenariu al lui Francisc Munteanu, „Copacii mor în picioare“. L-am luat şi l-am adaptat şi aşa a ieşit filmul, deşi chiar şi forma de final a suportat multe modificări. Culmea e că la vizionare, Dumitru Popescu a aplaudat în picioare: „Extraordinar, fantastic… asta da actualitate“. Eu, care ştiam exact ce făcusem, mă uitam tâmp la el.
- La ce vă referiţi, ce făcuserăţi, adică?
- Filmul a avut multe învârtite. La momentul ăla, chiar am riscat, am avut mare curaj. Dacă vă mai aduceţi aminte, la un moment dat, prin curtea şantierului treceau mai mulţi muncitori cu pancarte, bucăţi de lozinci. Toate erau cu fundul în sus. Sau în film, la un moment dat, mă duc la Mircea Albulescu acasă.
- Albulescu, prim-secretarul?
- Albulescu, prim-secretarul, da. Ei, la un moment dat, intră copilul lui Albulescu şi întreabă: „Tată, e adevărat că Dumnezeu nu există?“ Iar Albulescu rămâne încurcat, nu răspunde. Asta este o scenă care a căzut, am tăiat-o, cum au fost şi altele, de altfel. Finalul era cu totul schimbat, în final, eu muream… vă aduceţi aminte, călăream prin mare. Muream, că aveam crizele alea de inimă din film, iar călăritul prin valuri arăta ca o eliberare… Iar după asta, Elena Ceauşescu ar fi botezat o navă, nimeni alta decât Independenţa, navă care după 2 ani se duce la fund. Şi asta s-a schimbat, au căzut la montaj.
- Interesant. Era păcat să muriţi în film, totuşi...
- Da… Oricum, e un film la care eu ţin, e un film cinstit. L-am turnat în 21 de zile, un record absolut. Cristian Tudor Popescu a vorbit urât de el, a spus că e un film comunist, despre comunişti, ceva de genul asta. M-a deranjat, îţi spun sincer. I-am zis că n-a văzut filmul, doar atât i-am zis …
- Mie mi-a plăcut. Eu sunt subiectiv, e drept. Dar dumneavoastră cum de-aţi ajuns la Marină tocmai din Timişoara? Ştiţi că aţi fost coleg cu preşedintele de onoare al Ligii, viceamiralul Ilie Ştefan? De la el ştiu că aţi intrat primul la examen.
- Da, aşa e. Eu am făcut liceul la Timişoara, la Liceul Diaconovici Loga. Dintotdeauna am vrut să mă fac marinar, de mic copil. Ştiam navele de război, caracteristicile, numărul de echipaj, armamentul, tunurile, lungime, lăţime. Cum era Bismark, cum era Prince of Walles… bătăliile navale, tot. Da, am intrat primul pe ţară, primul pe şcolile militare.
- Şi de ce aţi plecat?
- Tatăl meu a fost arestat. Eram copil de burghezi, aşa eram perceput atunci… Şi după ce a fost arestat tatăl meu, a fost foarte clar că trebuie să plec, era şcoală militară, era comunism deja. Şi am profitat de o hiperstensiune pe care am avut-o de tânăr şi am plecat medical. De acolo m-am angajat muncitor, la uzinele încă Ford, în Floreasca, iar din vara lui 1948 am dat examen la Politehnică şi, în 1952, am ieşit inginer. Aşa a fost să fie.
- Deci aşa cu „Zile Fierbinţi“...
- Da. Asta a fost cu „Zile Fierbinţi“… Mai e ceva care mi-a rămas în minte. La filmări intram, ieşeam dintr-un vapor. În lucru, se muncea acolo. Acolo am văzut pentru prima oară undeva scris cu creta pe tabla navei: „Jos Ceauşescu“… Ştergeam repede să n-avem probleme. Dar acolo am văzut prima oară aşa ceva.