Cum a ajuns România pe primul loc în UE la accidente rutiere mortale. „Cu o legislaţie veche de 20 de ani vrem să controlăm traficul rutier“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform statisticilor Uniunii Europene, ţara noastră ocupă primul loc la numărul deceselor înregistrate în accidente auto. Suntem urmaţi de Bulgaria şi Croaţia. La polul opus, ţările cu siguranţa rutieră sporită sunt Suedia, Marea Britanie şi Olanda.

În anul 2018, România înregistra, conform unor date preliminare ale UE, 98 de decese în accidente rutiere la 1 milion de locuitori. În schimb, În Marea Britanie se înregistrează doar 28 de decese la 1 milion de locuitori.

În anul 2017, conform unor statistici ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în România s-au înregistrat aproximativ 6 decese pe zi cauzate de accidente rutiere.

Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), spune că principala cauză a accidentelor, peste tot în lume, este „nerespectarea normelor de deplasare“ pe drumurile publice. „Pe scurt, indisciplina în trafic. De aici apar accidentele grave şi foarte grave provocate de depăşirea vitezei legale, neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, neatenţia la efectuarea depăşirilor, conducerea sub influenta alcoolului sau a unor substanţe interzise, vorbitul la telefon în timpul mersului, cititul şi scrisul unor mesaje pe dispozitivele mobile în timpul mersului, neacordarea de prioritate şi multe altele.”

În schimb, Avocatul Poporului a publicat o listă întreagă de cauze care ar situa ţara noastră pe primul loc în clasamentul UE la numărul de decese: starea proastă a carosabilului, lipsa iluminatului public, prezenţa animalelor pe carosabil, lipsa unor sensuri giratorii, numărul insuficient sau lipsa unor treceri de pietoni, lipsa pasarelelor sau pasajelor, marcaje rutiere inexistente sau puţin vizibile, semne de circulaţie mascate de vegetaţie sau de vehicule parcate neregulamentar, pasaje rutiere şi poduri aflate în stare avansată de degradare şi multe altele.



                          Accident rutier în judeţul Teleorman FOTO ISU Teleorman

Imagine indisponibilă

Legislaţie veche de 20 de ani

Tot Avocatul Poporului a transmis şi o serie de recomandări, pentru diminuarea accidentelor rutiere grave, către Ministerul Afacerilor Interne (montarea de radare fixe şi limitatoare de viteză, construirea de sensuri giratorii), Poliţia Română, Ministerul Transporturilor (menţinerea drumurilor în stare bună, semnalizarea rutieră, executarea lucrărilor pe drumurile publice, montarea de limitatoare de viteză), Ministerul Educaţiei (introducerea în şcoli a unor cursuri de educaţie rutieră) şi Ministerul Sănătăţii (norme pentru examinarea medicală a candidaţilor la examenul auto).

Cătălin Codescu, preşedintele Asociaţiei Victimelor Accidentelor de Circulaţie (AVAC), spune că măsurile cerute de Avocatul Poporului sunt solicitate de asociaţia sa de ani de zile şi nu s-a întâmplat nimic. „Dacă noi vrem, cu o legislaţie rutieră veche de 20 de ani, care nici asta nu se aplică, să controlăm traficul rutier, suntem în eroare. Este evident că avem nevoie de creşterea capacităţii de supraveghere a traficului rutier iar acest lucru, în niciun caz nu se poate face prin dublarea sau triplarea numărului de agenţi, ci prin  introducerea sistemelor moderne de supraveghere a traficului”.

Pe termen scurt, spune preşedintele AVAC, măsurile pentru diminuarea victimelor de pe şosele ar fi: corectarea sau aducerea la zi a legislaţiei rutiere care „nu mai corespunde cu ce se întâmplă în trafic acum”, actualizarea legislaţiei ce reglementează calitatea drumurilor, a semnalizării acestora. „Avem o multitudine de lucrări, pe care toată lume le face, dar nimeni nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de o lege care are peste 20 de ani privind semnalizarea lucrărilor în trafic. Aşa s-a ajuns să moară poliţistul Bogdan Gigină”, arată Codescu.

În schimb, reprezentantul CNAIR, Alin Şerbănescu adaugă faptul că o soluţie pentru scăderea numărului de accidente este promovarea în spaţiul public a unor materiale pe această temă, care să ţină cont de realitate şi „nu de conjuncturile politice de la un moment sau altul. Întrebarea este ce vrem să facem ? Să rezolvam cu adevărat problema sau să folosim aceasta temă doar în scopuri electorale, iar după ce trec alegerile să uităm de ea până la viitoarele alegeri?”



                             Accident rutier în localitatea Ovidiu FOTO: ISU Dobrogea

Accident Ovidiu judetul Constanta

Răspunderea administratorilor drumurilor

Printre alte soluţii creionate de Cătălin Codescu se numără şi cea a schimbării legislaţiei în sensul identificării şi tragerii la răspundere într-un termen scurt a administratorului de drum unde are loc un accident cauzat de starea proastă a infrastructurii.

„Un administrator de drum care este identificat şi pus repede să plătească, vă garantez că-şi va corecta problemele ce ţin de infrastructura rutieră. În prezent ei nu sunt traşi la răspundere din cauza unor vicii de procedură penală sau din cauza slabei calităţi a cercetării în dosarele de accidente rutiere”, spune preşedintele AVAC.

Cât despre recomandarea Avocatului Poporului de a se introduce în şcoli ore de educaţie rutieră, Federaţia Naţională a Asociaţilor de Părinţi spune că ideea este bună, în principiu, doar că în numărul de ore pe care elevii le au „nu ştim unde să băgăm toate «Educaţiile». Ne văităm de programa încărcată. Fiecare vrea, pe bună dreptate, câte un tip de Educaţie. Avem educaţie rutieră, financiară, sexuală etc. Poate găsim soluţia să le băgam în CDS (Curriculum la decizia Şcolii). Sau o disciplină care să aibă denumirea de «Pregătirea pentru viaţă» şi care să cuprindă module de orice tip de Educaţie.”

Pe aceeaşi temă:

ANALIZĂ Cum ajung românii să-şi agreseze partenerele. „O cultură a violenţei, în care femeia este bătută chiar dacă nu a făcut nimic, că ştie ea de ce”

ANALIZĂ Cum ajung profesorii din România să fie agresaţi în şcoli. „Te gîndeşti dacă nu cumva peste doi ani te trezeşti cu un cuţit în inimă“

Violenţa psihologică în şcoli, la cote alarmante. Cum văd elevii legea anti-bullying: „Este nevoie de o schimbare de mentalitate, apoi de o lege”








 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite