ANALIZĂ Cum ajung românii să-şi agreseze partenerele. „O cultură a violenţei, în care femeia este bătută chiar dacă nu a făcut nimic, că ştie ea de ce”

În numai 45 de zile de la începutul acestui an, Poliţia Română a emis aproape 800 de ordine de protecţie provizorii în cazuri de violenţă domestică, în timp ce în primele 11 luni ale anului trecut au fost reclamate 35.623 de cazuri.

Majoritatea victimelor sunt femei, iar agresorii sunt partenerii cu care acestea aleg să-şi împartă viaţa. Cu toate acestea, specialiştii spun că femeile apelează la ajutor doar atunci când se ajunge ca viaţa lor să le fie pusă într-un real pericol. În rest, suferă în tăcere.

Printre cele mai frecvente cauze care duc la cazuri de violenţă în familie sunt lipsa de educaţie, sărăcia, alcoolismul, drogurile. Bogdan Papacostea, consilier în probleme de dezvoltare personală, crede că putem vorbi despre „o cultură a violenţei în familie, în care femeia este bătută chiar dacă nu a făcut nimic, că ştie ea de ce. Trebuie să vorbim despre această cultură a violenţei prezentă în România, care este, în realitate, o subcultură. Este un fenomen discret, dar foarte prezent în vieţile intime ale oamenilor. Face parte din viaţa de zi cu zi a noastră. Suntem foarte violenţi la nivel familial, intim.”

Specialistul susţine că femeile nu au avut posibilităţi reale de mişcare şi de decizie. „În momentul în care eşti o soţie dependentă financiar de soţul tău nu poţi lua decizia de a-l părăsi.

Dependenţa financiară transformă femeia în victima perfectă. Ea este de multe ori la mijloc între copii şi furnizorul lor de bani”.

Bătută la locul de muncă

Maria are 37 de ani şi patru copii. A ajuns pentru a doua oară într-un centru de primire a celor de la Protecţia Socială. Cel mai mic copil are 2 ani, iar cel mare are 15 ani.

„Prima dată am fost la un centru specializat când eram însărcinată în 7 luni cu cel mai mic dintre copii”, spune femeia care nu are o explicaţie de ce s-a întors la soţul agresiv. Atunci a crezut că „aşa este bine” să fie în familie când se va naşte copilul.

La aproape doi ani de la externarea din centru, a revenit din aceeaşi cauză. „Acum am fugit de acasă din cauza bătăilor şi nu mai vreau să mă întorc la soţ. Mi-am luat copiii şi nu mă mai întorc. Pe ei îi ameninţa, îi certa şi ţipa la ei.”

Femeia îşi aminteşte prin câte a trecut alături de partenerul de viaţă  şi spune că acum este convinsă că trebuie să aleagă o altă cale. „Odată a venit şi la mine la muncă şi m-a lovit de faţă cu colegii. Mi-a făcut multe probleme. Nu mă mai întorc la el, voi merge la mama mea, care este pensionară şi poate avea grijă de copiii cât sunt eu la muncă”, spune Maria.

„Ultima picătură”

Femeile apelează la ajutor specializat doar atunci când viaţa lor şi a copiilor este pusă în pericol. În clipa aceea toate femeile victime ale violenţei în familie au o frică pronunţată faţă de agresorul care s-ar putea răzbuna.

„Una din principalele cauze care le determină să apeleze la ajutor este implicarea copiilor în aceste situaţii. Frecvenţa acestor situaţii serveşte drept „ultima picătură” care le face pe victime să se decidă să părăsească partenerul abuziv, astfel instinctul matern având un rol important în luarea acestei decizii”, spune Simona Mihaela Simionescu,  şef Serviciul de intervenţie în Situaţie de Abuz, Neglijare si Violenţă în Familie din cadrul DGASPC Constanţa.

Această teamă de a recunoaşte public violenţa la care sunt supuse şi de a cere ajutorul cuiva se naşte dintr-o „formă de adaptare” determinată de lipsa de opţiuni. „Trebuie să te adaptezi şi să empatizezi cu cel care te chinuie, ca să supravieţuieşti. Asta deoarece nu ai alte opţiuni. La noi, nici acum, când se vorbeşte deschis despre această violenţă, nu sunt opţiuni pentru aceste femei”, spune Bogdan Papacostea.

Consilierul specializat în probleme de dezvoltare personală aminteşte şi de sindromul Stockholm, care este o „gravă mutaţie”. „Bătaia devine un semn al afecţiunii. Dacă nu te bate, nu te iubeşte. Mă tem că problema este atât de înrădăcinată în ADN-ul românilor, încât nu poate fi combătută prea uşor.”

Cea mai puternică şi frecventă reacţie pe care o au femeile, victime ale violenţei în familie, este confuzia. „Să rămână lângă partenerul violent nu este o decizie, este o nondecizie. Pe de o parte, dependenţa este acceptată social şi cultural la noi şi face parte din modul nostru de a fi, iar ieşirea din această dependenţă ar însemna să de piept cu toată lumea, un efort mare care necesită o evoluţie şi nu-ţi permiţi asta. Atunci, cel mai uşor drum este cel pe care-l cunoşti”, adaugă Bogdan Papacostea.

Ce se poate face

Femeile care solicită sprijin din partea autorităţilor au câteva nevoi urgente. Simona Mihaela Simionescu, de la DGASPC Constanţa, spune că siguranţa este principala nevoie a femeii victimă. „Agresorul nu trebuie să mai aibă posibilitatea de a lua legătura cu victima”.

De asemenea, femeile acestea au nevoie de găzduire, acces la îngrijirea sănătăţii (de cele mai multe ori sănătatea victimei este degradată ca urmare a abuzurilor), informare - pentru a lua deciziile cele mai bune pentru sine şi copii, independenţă economică - are nevoie să se angajeze şi să câştige suficient pentru a trăi independent.

La aceste nevoi se adaugă cele referitoare la formarea profesională sau continuarea unor studii, la ajutor pentru întreţinerea şi educaţia copiilor (în cazul femeilor cu copii), precum şi clarificarea relaţiei cu agresorul sub aspectul legii, deoarece pot ajunge la concluzia că singura soluţie la violenţă este divorţul.

„Este nevoie ca femeile să se simtă asigurate şi singurele care pot da aceste asigurări sunt instituţiile, fie că sunt ale statului, fie că sunt ale societăţii civile. Este nevoie ca femeia care se află într-o situaţie de acest gen să ştie că găseşte undeva un adăpost şi o soluţie pentru ea şi copii săi. Educaţia se face cu legea, cu şcoala şi biserica”, spune Bogdan Papacostea.

Profil de agresor

Simona Mihaela Simionescu,  şeful Serviciului de Intervenţie în Situaţie de Abuz, Neglijare si Violenţă în Familie din cadrul DGASPC Constanţa a creionat pentru „Adevărul” profilul agresorului în cazurile de violenţă domestică.

„Bărbatul abuzator, fără studii, în multe cazuri consumator de băuturi alcoolice îşi abuzează partenera (soţie, concubina)  şi copiii prin aplicarea sancţiunilor fizice (loviri, bătăi repatate) în cele mai multe cazuri pe fondul consumului de alcool, al geloziei, al neputinţei.

În cazul bărbatului cu studii superioare, cu un statut social mai deosebit, mai elevat, abuzul este la nivel emoţional, psihologic, ecomomic şi mai rar fizic. De cele mai multe ori aceştia nu-şi recunosc abuzurile ştiind să ascundă mult mai bine faptele lor faţă de ceilalţi, care îşi recunosc cu uşurinţă faptele şi agresiunile săvârşite”, spune specialistul.

De cealaltă parte, şi în cazul victimelor se poate realiza un anume profil, deoarece „amprentele violenţei suportate conturează câteva trăsături mai mult sau mai puţin persistente, în funcţie de durata relaţiei şi, în acelaşi timp, de fragilitatea psihică pe care a dobândit-o în propria copilărie: pierderea încrederii în sine, a valorii de sine şi a sentimentului de control; stări depresive, depresie; crede că înnebuneşte; neglijenţă personală – igiena şi nutriţie; stres crescut şi frică – putându-se declanşa boli psihosomatice (ulcer, astm, migrene etc.); se pot agrava bolile cronice (astm, boli coronariene etc.); predispoziţie către creşterea consumului de droguri şi de alcool; poate apărea comportamentul de proiectare a furiei pe copii, (victima) devenind violentă cu aceştia ”, adaugă Simona Mihaela Simionescu.

Pe aceeaşi temă:

Violenţa domestică, măsurată în cifre: sute de ordine provizorii de protecţie, emise de Poliţie în 45 de zile

ANALIZĂ Cum ajung profesorii din România să fie agresaţi în şcoli. „Te gîndeşti dacă nu cumva peste doi ani te trezeşti cu un cuţit în inimă“

Ordin de protecţie provizoriu emis de poliţie pentru salvarea unei femei agresată de soţ