Constanţa: Şezlongul, un moft pe vreme de criză
0
Turiştii preferă să stea pe nisip, decât să îşi cheltuie banii puşi deoparte pentru vacanţă. Peste tot pot fi văzute şezlonguri goale, care ocupă porţiuni întregi de nisip şi oameni care se înghesuie pe cearşafuri şi prosoape, indiferent că este la ţărm, aproape de apă sau la margine, la umbra copacilor.
„Nu doriţi un şezlong? Vă costă 15 lei şi dacă îl luaţi pentru toată ziua plătiţi 10 lei“, ne-a şoptit un tânăr în speranţa că suntem potenţiali clienţi. După ce l-am refuzat s-a mai uitat încă o dată, poate-poate, ne-om răzgândi. Dintre turiştii care vin la mare, puţini sunt interesaţi să stea pe şezlonguri pentru că, pentru mulţi, este mult mai plăcut să stea pe nisip. „Ne simţim mai bine aşa. Nici nu am întrebat cât costă. Probabil oamenii nu au bani şi de asta sunt aşa de multe goale. Am fost şi la plajă în Spania şi se închiriau şezlonguri, dar nu ocupau suprafeţe aşa de mari“, au declarat Elena şi Ion, un cuplu din Braşov venit în staţiunea Mamaia.
Când au aflat de preţ, au ridicat din umeri. „Costurile par accesibile pentru cine îşi permite“, au mai spus ei. Liliana Balmoş din Bucureşti a venit la mare împreună cu cei doi copii, dar şi-a aşezat cearşaful tot pe nisip, cât mai aproape de apă pentru a-i putea supraveghea. „M-ar costa 45 de lei în fiecare zi. Poate că aş închiria, dar unul singur doar pentru copii“, a spus turista.
Localnicii, clienţi de ocazie
Cei care închiriază şezlonguri au şi mai puţine şanse de profit când e vorba de constănţeni. „Vin foarte des şi pentru o oră cât stau pe plajă nu are rost să plătesc şezlongul. Nu ar merita decât să îmi fac un moft o dată la ceva timp. Îmi place să simt nisipul şi scoicile“, a declarat Lucica Tamba din Constanţa. Ea crede că nici turiştii nu şi-ar permite să stea pe şezlong chiar în fiecare zi. „Poate dacă ar mai lăsa din preţ ar fi altfel, dar aşa fiecare îşi are banii drămuiţi de concediu. Oricum, când e cald şi bine nu are rost să închiriezi un şezlong şi mai bine ar fi doar atunci când este furtună şi vine nisipul peste tine“, a mai spus constănţeanca.
Un sezon slab
Vara aceasta, afacerea închirierii şezlongurilor s-a dovedit puţin profitabilă, spre deosebire de anul trecut când succesul a fost pe măsura aşteptărilor şi s-a reuşit şi recuperarea banilor investiţi în achiziţionarea scaunelor extensibile, a măsuţelor din plastic şi a umbreluţelor. „Sunt destul de puţini clienţi, dar mai negociem ca să îi convingem să închirieze un şezlong. Oamenii nu au bani din cauza crizei şi probabil că sunt şi mai ponderaţi. Oricum, suntem în pierdere faţă de vara trecută“, a spus Camelia, o angajată a unui operator de plajă, Romned, care are sectoare închiriate în staţiunea Mamaia de la Direcţia Apelor Dobrogea Litoral Constanţa. Pentru cei care doresc să ia un şezlong, după orele amiezii preţul scade la 10 lei.
Citiţi mai multe în Adevărul de Seară