Constanța ridică statui unor regi, politicieni și romancieri. Cine lipsește de pe listă
0Primăria Constanța a anunțat care sunt personalitățile care vor avea statui, în mărime naturală unele, după o consultare cu istorici, oameni de cultură și reprezentanți ai societății civile. De pe listă lipsesc cei supranumiți „Salvatori ai Constanței“.
Comisia de specialitate din cadrul Primăriei Constanța a întocmit lista personalităților care vor avea statuie în oraș, după ce a strâns propunerile venite de la istorici, oameni de cultură și reprezentanți societății civile.
Totodată, statuia „Lupoaica”, replică a statuii Lupa Capitolina de la Roma lângă Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, va fi reamplasa pe aleea cu sarcofage romane care duce la Edificiul Roman cu Mozaic în Piața Ovidius.
Carol I, Regele constănțenilor
Statuia ecvestră a Regelui Carol I va fi amplasată în fața Palatului Regal (în prezent Tribunalul Constanța) pe un spațiu dislocat din domeniul public.
Pentru Dobrogea, Regele Carol I a fost figura providenţială de lider care a adus-o înapoi la sânul patriei-mamă. Era 14 noiembrie 1878, când Regele Carol I lansa două proclamaţii fundamentale pentru România. Una era adresată celor mai noi cetăţeni români: dobrogenii. Proclamaţia Domnitorului României către dobrogeni a fost tipărită în limbile română, turcă, greacă şi bulgară, fiind răspândită în foi volante, pe întreg teritoriul dobrogean. Cealaltă proclamaţie era destinată Armatei Române.
Proclamaţia Domnitorului României către dobrogeni
„Locuitori de orice naţionalitate şi religie,
Dobrogea - vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân - de astăzi face parte din România. Voi de acum atârnaţi de un Stat, unde nu voinţa arbitrară, ci numai legea dezbătută şi încuviinţată de naţiune hotărăşte şi ocârmuieşte. Cele mai sfinte şi mai scumpe bunuri ale omenirii: viaţa, onoarea şi proprietatea sunt puse sub scutul unei Constituţii pe care ne-o râvnesc multe ţări străine. Religiunea voastră, familia voastră, pragul casei voastre vor fi apărate de legile noastre şi nimeni nu le va putea lovi, fără a-şi primi legitima pedeapsă.
Armata română, care intră în Dobrogea, nu are altă chemare decât a menţine ordinea şi, model de disciplină, de a ocroti paşnica voastră vieţuire.
Salutaţi dar cu iubire drapelul român, care va fi pentru voi drapelul libertăţii, drapelul dreptăţii şi al păcii. În curând provincia voastră, pe cale constituţională, va primi o organizaţiune definitivă care va ţine seama de trebuinţele şi moravurile voastre, care va aşeza pe temelii statornice poziţia voastră cetăţenească.
Iubiţi ţara la a cărei soartă este lipită de acum şi soarta voastră“.
Moștenirea Împăratului Constantin cel Mare
Statuia Împăratului Constantin cel Mare va fi amplasată în Parcul Arheologic de la Termenele Romane, în vecinătatea Edificiului Roman cu Mozaic.
Împărat bizantin Constantin cel Mare (306-337) este considerat a fi nașul Constanței. Sub stăpânirea romană, vechea cetate grecească Tomis de la malul mării a primit numele Constantiana (Constanţia), după sora domnitorului.
De altfel, Constantin cel Mare şi-a botezat după el patru dintre cei șase copii. Cele două fiice ale sale au fost numite Constantiana şi Helena, după mama împăratului. Datorită descendenţei, edilii Constanţei au decis în 2002 să treacă oraşul sub patronajul spiritual al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Sanctificatul împărat Constantin este celebrat la 21 mai împreună cu mama sa Elena, astfel că ziua de 21 mai este considerată Ziua oraşului Constanţa.
Cella Serghi, romanciera de la malul mării
Statuia scriitoarei Cella Serghi va fi amplasată în mărime naturală pe esplanadă în zona de promenadă în apropierea aripii de nord-est a clădirii Cazinolui.
Cella Serghi (1907, Constanța - 19 septembrie 1992, București) este cea mai cunoscută romancieră de la malul mării. „Pentru mine am păstrat sunetul mării şi amintirile copilăriei într-o carte, ca în valvele unei scoici. Arghezi spunea că dacă ne rămâne o jumătate de ochi să privim cerul, lumina şi să citim o carte, trebuie să fim fericiţi. Şi are dreptate. Viaţa e foarte grea. Şi totuşi (totuşi, totuşi) trebuie şi putem să fim fericiţi...“, a fost mărturisirea ei de credință.
În timpul războiului, a fost nevoită să se refugieze la Brăila și de acolo la București, însă marea a rămas marea ei iubire: „Despărţirea de mare, din cauza refugiului, a fost un şoc. M-a urmărit nostalgia mării, iar dorul de mare mi-a îndurerat copilăria. «Pânza de păianjen» - în mare măsură autobiografică - e plină de ecourile mării, de amărăciunea acelei despărţiri“, mărturisea Cella Serghi.
Kogălniceanu, Brătianu, Opreanu, providențiali pentru Dobrogea
Grupul statuar cuprinzându-i pe I.C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu și Remus Opreanu va fi amplasat în mărime naturală în zona de bifurcație a Bulevardului Tomis la intrarea în Peninsulă, în vecinătatea străzii Vasile Alecsandri.
Ion C. Brătianu, părintele Dobrogei
Ion C. Brătianu (1821-1871), prim-ministrul României la 1878, l-a convins pe Regele Carol că preluarea Dobrogei în urma Războiului de Independenţă de la 1877-1878 este un câştig esenţial pentru viitorul ţării. El arăta că integrarea Dobrogei în statul român este o reparaţie istorică, pentru că provincia a fost stăpânită de Mircea cel Bătrân înainte de a intra în componenţa Imperiului Otoman. Brătianu şi Kogălniceanu, susţinuţi de prinţul-tată (Carol Anton de Hohenzollern-Sigmaringen), l-au făcut pe Carol I, îndurerat de pierderea Basarabiei, să îşi întoarcă faţa către Dobrogea. Triada Carol I - Ion C. Brătianu - Mihail Kogălniceanu este denumită în unele lucrări, „Sfânta Treime a Dobrogei“.
Mihail Kogălniceanu și „Constituția Dobrogei“
La propunerea marelui om de stat şi de cultură Mihail Kogălniceanu (1817, Iași - 1 iulie 1891, Paris), în Dobrogea s-au înființat școli, s-au extins căi de comunicaţie, terestre şi pe apă și s-a realizat jocțiunea căii ferate Cernavodă – Constanţa cu reţeaua feroviară din România. Totodată, s-a modernizat infrastructura portuară.
La 9 martie 1880 a fost promulgată „Legea pentru organizarea Dobrogei”, similară Constituţiei României, cu concursul prefectului Constanţei, Remus Opreanu.
Remus Opreanu: „Am întrezărit viitorul și l-am arătat tuturor“
Remus N. Opreanu, procurorul general al Curţii de Apel din Bucureşti, a fost primul prefect al județului după revenirea Dobrogei la România.
„Ce-am văzut, ce-am simţit şi ce-am învăţat atunci, povestea el, mi-a deschis un orizont imens pentru viitorul României. Mi se părea că sbor când am pus piciorul pe ţărmul Mării Negre cu administraţia mea, cu Justiţia noastră. Constanţa era un târg mic şi nespălat, ruinat; judeţul câmp de hoţi de cai... şi totuş, pe deasupra acestor elemente, pe care le găseam susceptibile de îndreptare, am întrezărit viitorul și l-am arătat tuturor... Oraşul avea o poziţie minunată pentru un mare port, iar judeţul avea pământ bun pentru vrednicia românească. Dincolo de brigandajul hoţilor de vite şi de murdăria târgului oriental era marea albastră, lumea era mai bună decât noi... “, descria Remus Opreanu acest ținut.
Eroii uitați: Horia Macellariu și Horia Agarici
De pe lista personalităților care vor avea statui la Constanța lipsesc cei supranumiți „Salvatori ai Constanței“, respectiv Horia Macellariu și Horia Agarici.
Horia Mecellariu și faptele de eroism din război
Amiralul Horia Macellariu a avut una dintre cele mai grele misiuni ale unui militar de rang înalt după încheierea armistiţiului din 23 August 1944. Bravul militar a avut de negociat atât cu generalii armatei germane, cantonată la Constanţa, pentru a părăsi ţara fără pierderi de vieţi omeneşti, cât şi cu sovieticii, cu care România a devenit, peste noapte, aliat.
Pe vremea când era deţinut în Penitenciarul de la Gherla, fiind condamnat pentru crime de război, amiralul îşi amintea: „Zilele de la 23 august au fost cele mai grele din cariera mea. Am auzit comunicarea de la radio ca oricare om de pe stradă, neprevenit. S-au gândit oare aceia care au condus schimbarea la noi, cei de pe teren, în ce situaţie ne pun fără prevenire, ca să luăm măsurile necesare?“.
Numit comandant al Dobrogei după 23 august 1944, el a fost nevoit să facă faţă la două situaţii majore: încetarea ostilităţilor faţă de U.R.S.S. şi încetarea subordonării faţă de Comandamentul German, care dispunea de puternica baterie Tirpitz, dotată cu trei tunuri care puteau lovi ţinte până la o distanţă de 34 de kilometri.
Zilele de 24 şi 25 august au fost decisive pentru soluţionarea problemei. După o discuţie cu viceamiralul Helmuth Brinkmann, germanul a fost determinat să se retragă din România fără luptă sau distrugeri. Horia Macellariu a povestit foarte puţine lucruri despre una dintre cele mai grele negocieri din viaţa sa, de care depindea toată Dobrogea: „Procedând astfel, bătălia Constanţei, a litoralului românesc şi a Dobrogei s-a dat numai între mine şi amiralul german, acolo, în bateria Tirpitz“, conform volumului „23 August la Constanţa: cazul amiralului Horia Macellariu“, semnat de istoricii prof.univ, dr Valentin Ciorbea şi de dr. dan Dragoş Sighigea, carte lansată la Muzeul Naţional al Marinei din Constanţa.
După trecerea în rezervă, la 23 aprilie 1945, amiralul începe să fie vânat de Comisia Aliată de Control din România, fiind trecut pe lista criminalilor de război. I se fac două denunţuri pe baza cărora a fost trimis în ancheta Tribunalului Poporului, care însă nu îi găseşte nicio culpă.
Ulterior, este acuzat din nou pentru că a făcut parte din Mişcarea Naţională de Rezistenţă Anticomunistă creată de generalul Aurel Aldea. Într-o declaraţie dată în 1948, recunoaşte că a contactat ofiţeri de Marină cu scopul de a „întreţine trează flacăra naţională şi credinţa“. Tot el s-a implicat în organizarea manifestaţiei de la 8 noiembrie 1945 pro-monarhie, desfăşurată de ziua numelui Regelui Mihai şi i s-a încredinţat conducerea Mişcării de Rezistenţă din Bucureşti.
Comuniştii i-au percheziţionat locuinţa din Bucureşti pe 27 mai 1946 şi, după ce a aflat că membri ai organizaţiei „Sumanele Negre“ au fost arestaţi, se ascunde la familiile foştilor subalterni din Bucureşti.
La 18 noiembrie 1946 a fost condamnat de Curtea Militară de Casaţie şi Justiţie la muncă silnică pe viaţă „pentru complotare întru distrugerea unităţii statului“, la 25 de ani de muncă silnică „pentru complicităţi la păstrarea de armament, muniţiuni şi exploziv“, la 10 ani de „detenţiune riguroasă“, cinci ani de degradare civică şi 50.000 de lei cheltuieli de judecată pentru răzvrătire. Amiralul Horia Macellariu a fost dat în urmărire generală.
Umblând pribeag prin Bucureşti, a fost ridicat de pe stradă, în februarie 1948. „Vreo 20 de oameni din mulţimea trecătorilor s-au năpustit asupra mea cu pistoale şi m-au înconjurat. Era ziua în amiaza mare“, a povestit el ulterior.
Ancheta a durat mai multe luni. „Dosarul rezultat este format din declaraţii scrise de mine, dar dictate de anchetatori cuvânt cu cuvânt, sub presiune. Eu nu mai eram eu, conţinutul declaraţiilor nu-mi aparţineau, aşa mi-a venit în cap să arat acest lucru pentru viitorime: am semnat acele documente cu numele meu scris cu litera «M» mare, când adevărata mea iscălitură, cunoscută de toţi şi scrisă pe tot ce semnasem de-a lungul vieţii, era cu litera «m» mică“. A fost eliberat în anul 1964, în urma graţierii tuturor deţinuţilor politic. A murit la 11 iulie 1989 în București și a fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Cozia.
Horia Agarici, eroul care a vânat bolșevici
La 23 iunie 1941, locotenentul Horia Agarici, deloc apreciat de mai-marii săi, a distrus singur, de la manşa unui avion defect, trei avioane sovietice venite să bombardeze Portul Constanţa şi întreg litoralul. A fost primul militar român decorat pentru fapte de arme în cel de-Al Doilea Război Mondial.
La 23 iunie 1941, o escadrilă de bombardament sovietică a venit să atace, dinspre mare, mai multe obiective din zona Constanţei: portul unde se aflau rezervoarele de petrol, Gara Maritimă, Spitalul Militar, Poşta, Halele Centrale.
Locotenentul Horia Agarici tocmai făcuse cale întoarsă pe aerodromul din Mamaia, deoarece avionul său, un Hawker Hurricane, se defectase în zbor, având scurgeri de combustibil la un rezervor. Escadrila 53 Vânătoare destinată apărării coastei, pe care Agarici o conducea, plecase să escorteze o formaţiune de bombardiere spre Buzău, când s-a dat alarma: o escadrilă sovietică vine glonţ spre Constanţa.
Riscând totul, locotenentul Agarici se urcă în avionul cu un singur rezervor plin şi pleacă singur să înfrunte inamicii. Dintre cele cinci bombardiere, românul distruge trei şi pe celelalte două le pune pe fugă. Reuşeşte să aducă la sol avionul, cu ultimele resurse de combustibil. Este întâmpinat ca un erou şi devine cel mai brav ofiţer al Armatei Române din Al Doilea Război Mondial, primul militar român decorat pentru fapte de arme în cel de-al Doilea Război Mondial. Păstorel Teodoreanu şi Gherase Dendrino i-au compus o melodie al cărui refren era: „A plecat la vânătoare Agarici / Să vâneze bolşevici“
Regimul comunist l-a pedepsit pentru că provocase distrugeri sovieticilor. După război, în timpul ocupaţiei sovietice, Horia Agarici a fost arestat, degradat şi întemniţat la Aiud, în 1955, fiind condamnat la 25 de ani de muncă silnică pentru „crime de război“. După ce a fost eliberat, a trăit într-un apartament de la parterul unui bloc comunist, cu patru etaje, în cartierul Tomis Nord din Constanţa. A murit la 13 iulie 1982, fiind înmormântat în Cimitirul Central din Constanţa.
Se încarcă comentariile...
