Cine era şoferul care a murit în urma accidentului rutier de la Valu lui Traian. Multe familii îi datorează salvarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un accident petrecut sâmbătă, 10 august, în dreptul Popasului de la Valu lui Traian, s-a soldat cu două victime. Una dintre ele a murit la spital.

UPDATE Şoferul era Cătălin Iordănescu, cel care a înfiinţat Asociaţia Alcoolicii Anonimi din Constanţa şi Centrul pentru Tratarea Dependenţelor Victorem.

Datorită lui, mulţi dependenţi de alcool, jocuri de noroc sau droguri îşi găsiseră vindecarea.

Cătălin iordănescu făcea mentorat şi era „sponsor“ (cum se numeşte cel care te ghidează şi te susţine necondiţionat în procesul de recuperare) pentru cei care aveau nevoie de ajutor.

Unul dintre cei mai apreciaţi psihoterapeuţi ai Constanţei, Mihaela Cişmilianu, şi-a exprimat consternarea şi regretul la vestea morţii lui Cătălin Iordănescu:

„Pe Cătălin Iordănescu îl ştiu din 2014. Ne-am întâlnit într-un proiect pe care îl desfăşurăm în Penitenciar.

L-am admirat de atunci: venea în regim de voluntariat, pe cheltuiala sa, pentru a ţine grupuri cu persoanele private de libertate care avuseseră probleme cu alcoolul.

Pentru că, îmi spunea, <este important ca ei să ştie că atunci când ies, există speranţa şi grupuri de suport şi eu cred că merită efortul dacă măcar o persoană va primi ajutorul de care are nevoie>.

Aşa l-am cunoscut şi aşa a rămas tot timpul: omul care îi ajută pe ceilalţi cu toată inima sa, cu tot sufletul său!

Miercuri am vorbit ultima dată cu el. Iar în urmă cu 4 ore am aflat că nu mai este... un om atât de bun, un coleg extraordinar, un bun profesionist, un om cu care am visat un Centru pentru dependenţe după valorile şi principiile noastre, nu mai este.

Să-ţi găseşti liniştea, Cătălin! Mulţumesc pentru tot ce m-ai învăţat!“ 

„Rămas bun, Cătălin... Mulţumesc pentru tot ajutorul acordat şi pentru faptul că ai fost un ok bun, mereu săritor şi pregătit să îi ajute pe alţii! Fie camuncă şi demersurile tale să nu treacă neobservate! Odihneşte-te în pace, prietene!“ (Andrei) 

„Prieten drag! Mult prea repede... Tu eşti din cei care nu trebuie să plece înaintea noastră! Şi nu's cuvinte destule pentru ce ai lăsat în noi. Poate mai încolo când ne mai adunăm, să-ţi mulţumesc că te-am cunoscut şi te am avut OM-PRIETEN în viaţă asta. Preţios om, preţioasă prietenie. Parcă dacă tot scriem şi ţi vorbim te mai avem un pic aici. Mai voiam toţi timp cu ţine. Numai aici am putut să ţi pun o lumânare şi la mine n cameră. Odihnă în pace, din aia pace de care ne ai adus mereu tu nouă, una minunată! Elena şi Raluca... vorbele cred că s de prisos... Va suntem alături!“ (Andi) 

Accidentul de la Valu lui Traian, în care a murit Cătălin Iordănescu, s-a produs din cauza manevrei de viraj la stânga peste dubla linie continuă, pe care Poliţia spune că a efectuat-o. El se îndrepta spre Constanţa şi a tăiat marcajul vrând să vireze în dreptul popasului. Iordănescu locuia în Valu lui Traian, iar sâmbătă dimineaţa avea planuri de petrecut o zi de relaxare, la plajă.

Maşina acestuia a fost lovită de un autoturism care circula în aceeaşi direcţie. Locul este deja cunoscut ca fiind periculos pentru trafic, deoarece mulţi şoferi nu respectă regulile de circulaţie pentru a ajuns în acest popas

„Sâmbătă, 10 august, în jurul orei 15:00, un bărbat de 53 de ani a  condus un autoturism pe DN3, dinspre localitatea Valu lui Traian către Constanţa şi ajungând la km. 250+65m, a efectuat viraj la stânga peste marcajul longitudinal dublu continuu şi a fost lovit de un autoturism, condus în aceeaşi direcţie, în banda nr. 2, de un bărbat de 20 de ani. A rezultat vătămarea corporală a celor doi conducători auto implicaţi“, transmite Poliţia. 

Serviciul de Ambulanţă Constanţa anunţase că bărbatul rănit în accident suferise traumatisme de coloană vertebrală şi abdominal, dar era conştient, palid şi transpirat.

În scurt timp, însă, Cătălin Iordănescu a decedat la Spitalul de Urgenţă Constanţa.

Imagine indisponibilă

Cătălin Iordănescu (în stânga), la o reuniune a centrului Victorem Foto Sînziana Ionescu

   

Tot sâmbătă, cu câteva ore înainte, pe aceeaşi şosea Constanţa-Valu lui Traian, tot în Valu lui Traian, a avut loc alt accident din cauza unui viraj la stânga neregulamentar.

„Sâmbătă, 10 august, în jurul orei 9.40, un bărbat, de 61 de ani, a condus un autoturism pe DN3, în localitatea Valu lui Traian, în banda numărul 2 şi ajungând la intersecţia cu strada Poiana, a efectuat viraj la stânga şi nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un bărbat, de 21 de ani, care circula din sens opus şi care pentru a evita coliziunea, a virat dreapta  şi a intrat în coliziune cu un gard de beton. În urma coliziunii cu gardul a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului auto“, a comunicat Poliţia. 

Pe aceeaşi temă: 

Cinci mărturii cutremurătoare despre dependenţă. „Eram sedat de alcool, droguri şi jocuri de noroc. Până când m-am îmbolnăvit de cancer“

Centru pentru tratarea dependenţelor, deschis la Constanţa de un alcoolic în recuperare: „Azi mă simt victorios“

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite