VIDEO Ziua Elisabetei Rizea, cea care a avut curajul de a nu înghenunchea în faţa Securităţii: „Mi-au pus cârlige la genunchi, cum puneam eu la perdele”
0
Elisabeta Rizea, născută în 28 iunie 1912, este un simbol al rezistenţei anticomuniste şi un model de curaj pentru toţi românii. În ciuda faptului că i-au smuls păul, i-au zdrobit genunchii şi au bătut-o cu bestialitate, „viteaza din Nuşcoara” nu i-a „vândut” pe partizanii anticomunişti. Tuturor celor care au vizitat-o după Revoluţie le spune să să scape ţara de comunism: „Trei zile dacă mai trăiesc, da’ vreau să ştiu că s-a limpezit lumea!’’
Elisabeta Rizea s-a născut acum 108 ani, pe 28 iunie 1912, în localitatea Domneşti, Muscel, şi s-a stins din viaţa pe 6 octombrie 2003 la Nucşoara. Ea a devenit un simbol al rezistenţei anticomuniste în România, datorită curajului şi rezistenţei cu care a refuzat să-i trădeze pe partizanţii din grupul de rezistenţă anti-comunistă Arsenescu - Arnăuţoiu, în ciuda tratamentului inuman la care a fost supusă:
„Când m-a bătut cel mai rău Cârnu, m-a dus la miliţie, într-o cameră. A tras o masă. Avia un cârlig mare la mijloc acolo. Şi a tras Cârnu un scaun lângă masă, m-a legat cu mâinile la spate după spătar, cu frânghie, aşa, după aia a suit scaunul pe alt scaun şi a urcat scaunele pe masă şi mi-a legat coada acolo sus în cârlig. Şi era un lanţ şi a băgat lanţul aici, după frânghie, cum eram legată la mâini. Şi mi-a fost frică (...) şi stam şi ţipam şi spuneam: «Domnule, împuşcaţi-mă, tăiaţi-mi capu', scoateţi-mi ochii, tăiaţi-mi limba, nu ştiu de ei, nu mă întrebaţi, că nu ştiu!». Când m-a urcat de tot acolo, mi-a dat drumul la coadă, mi-a dezlegat părul şi m-a lăsat numa-n mâini. Da' păi tot nu i-am vândut... Şi după aia m-a dat jos, m-a dezlegat la mâini, era o căldare de apă pă sobă acolo şi a muiat un sac în apă, l-a stors, mi-a luat fota aia după mine şi-a pus sacul aşa, peste mine. Şi a băgat pe mâna dreaptă un d-ăla dă cauciuc, aşa, cu şnur, şi m-a făcut toată numai dungi groase cât mâna. Zece zile am stat în spital numa-n frunte şi genunchi", se arată în interviul acordat Irinei Nicolau, care a stat la baza cărţii ,,Povestea Elisabetei Rizea din Nucşoara urmată de mărturia lui Cornel Drăgoi’’.
„El m-a schingiuit. Eu trăiesc încârligată, cum sunt, şi cu genunchii scoşi, şi el nu mai e!”
„De când m-au adus din puşcărie, eu am mers târâş. Făceam toate drăciile contra comunismului. Îmi dam drumu’ pe scara în cămaşă dă noapte, să creadă că intru-n closet. Aveam cuiele scoase la două uluci şi treceam dincolo. Bagăm mâncarea pentru partizani într-o grămadă mare de craci. Ce auzeam scriam şi puneam hârtia într-o scorbură.
Puneam cana pe perete, ţineam urechea pe fundu’ cănii şi auzeam ce vorbeau securiştii în camera de-alaturi.
Capitanu’ Cârnu era din Bacău. El m-a schingiuit. Eu trăiesc încârligată, cum sunt, şi cu genunchii scoşi, şi el nu mai e! M-a operat Maiestatea (Regele Mihai I) la spitalul de lângă Foişorul de Foc. Maiestatea a plătit. Mi-au pus cârlige la genunchi, cum puneam eu la perdele. Nu mai am păr deloc, uite! Şi uite în fotografie ce păr bogat am avut, şi salbă de aur. Mi-au luat tot comuniştii.
Ginerele, cuscrul, toţi au făcut puşcărie pentru că eu am dat de mâncare la partizani.
Mă aducea lumea cu ţoală acasă. Ultima dată, a venit Cârnu cu ăla de cauciuc şi o curea pe mână. “Spune!” N-am spus. M-a legat de mâini cu unu care-a murit şi el pe şoseaua spre Bucureşti. “Iţi dăm 300 de lei!” “Domnule căpitan, eu nu sunt Iuda, să-i vânz pe 30 de arginţi...” M-a trântit pe jos. M-a legat şi m-a bătut cu cauciucu’, de la ceafă la călcâi, şi pe stangă, şi pe dreapta. A dat Domnu’ de-a murit şi eu trăiesc, na! Da’ n-am luat banii lui.
Apoi, m-au suit legată pe un scaun, de pe scaun pe masa, de pe masă, pe alt scaun. Mi-a zvârlit basmaua din cap. “Spune!” Purtam coadă cu funtă. Mi-au aruncat fota şi am rămas în iie. Mi-a legat coada sub carligu’ de lampă din casa boierului. Coada era groasă. Eram şi eu altfel la 38 de ani… Carnu mi-a tras scaunu’. ălalalt mi-a tras şi masa. Coada mi-a rămas în cârlig şi eu am căzut la pământ. Aşa mi-au smuls păru’. Am făcut tratament şi nu mi-a mai crescut. Da’ tot nu i-am vândut…”, se arată în sursa citată.
„Tuturor le zicea să scape de comunism”
Elisabeta Rizea a fost nepoata liderului ţărănist Gheorghe Şuţa din Domneşti, asasinat de comunişti în preajma alegerilor din 1946. ,,Uite pentru ce am făcut io ce-am făcut doamnă! Că sunt înaintea icoanei şi Dumnezeu aşa să mă ajute dacă mint... Mi-au omorât unchiu ăsta. Mi l-a împuşcat când au venit comuniştii. Văr primar cu tata, părinţii fraţi. Nu putea face comunismul de el, d-aia l-au împuşcat”, povestea Elisabeta Rizea. Ea a participant activ la mişcarea de rezistenţă armată din munţii Făgăraş, versantul sudic, cunoscută sub numele de Haiducii Muscelului din Nucşoara sau Partizanii Libertăţii. A fost susţinătoare a partizanilor anticomunişti, atât ea cât şi soţul ei Gheorghe, fiicele sale şi alte rude care au avut de suferit de pe urma acestei implicări.
„Prima persoană pe care a ȋntâlnit-o când venea de la închisoare în 1956, chiar când cobora din autobuzul ce mergea de la Piteşti la Domneşti a fost preotul Constantinescu - ,,Acesta m-a salutat, transmiţându-mi totodată <<complimente din partea băieţilor>> şi că sunt sănătoşi.’’Interogată mai târziu, după doi ani, când din nou a fost arestată, Elisabeta a declarat cu curaj că ,,Am afirmat că sunt hotărâtă să-mi continui activitatea alături de ei, cu orice risc şi că voi procura ca şi mai ȋnainte bani şi alimente, ceea ce am şi făcut.’’
A fost arestată în mai multe rânduri, condamnată la închisoare în 1950 la 6 ani şi în 1958 la 25 de ani de muncă silnică, relatează istoricul Cătălin Nedelcu.
Monarhistă convinsă, credincioasă Majestăţii Sale Regele Mihai pe care l-a întâlnit la Nucşoara în anii războiului mondial şi apoi după căderea regimului comunist în câteva rânduri: „Până oi muri îl iubesc ca pe ochii din cap. Doresc să fie regele României, să fie mereu în ţară”, spunea ea în 1992· „Este persoana care fost vizitată în Nucşoara de numeroşi politicieni, ziarişti, membri ai guvernului. Dar şi de către Majestatea Sa Regele Mihai, de către Corneliu Coposu, de către preşedintele României de atunci, Emil Constantinescu. Tuturor le spunea să scape ţara de comunism, de consecinţele comunismului adânc înrădăcinat în instituţii şi oameni. Cuvintele sale testamentare ne impresionează şi astăzi, parcă mai mult ca oricând: ,, Trei zile dacă mai trăiesc, da’ vreau să ştiu că s-a limpezit lumea!’’, relatează Cătălin Nedelcu.
Se încarcă comentariile...
