Verdictul unui duhovnic român după studierea a trei pasaje celebre din Biblie: „Lui Hristos îi plac spiritele inovative“

Biblie FOTO: 123RF

Fiecare dintre noi avem libertatea de a spune ce gândim şi curajul de a cere răspunsuri la nelămuririle noastre, deşi unele întrebări pot fi ridicole sau naive. Împreună cu un preot din Cluj, vom analiza trei exemple din Biblie unde ridicolul şi curajul, până şi atitudinea de Gică-contra, ne conduc la rezultate neaşteptate, dar benefice.

Plecând de la exemple din cărţile sfinte, de la idei aprig dezbătute de filosofi, psihologi şi teologi, „Adevărul“ vă prezintă un serial, „Duhovnic online“, cu teme religioase explicate oamenilor pe înţelesul anului în care trăim, cu ajutorul preotului Dorel Gălan din Cluj, dar şi a altor specialişti în diverse domenii. Împreună vom încerca să vă spunem de ce „drumul spre iad e pavat cu bune intenţii“, care este decalogul omului modern şi povestea din spatele unor simboluri creştine, unde e limita compromisului/libertăţii şi de unde începe păcatul/cenzura, dar şi cum îi putem aduce pe cei mai mici dintre noi aproape de biserică fie că se numeşte ea ortodoxă, greco-catolică, catolică, reformată, musulmană, budistă şi lista poate continua.

Ridicolul, curajul – sau obrăznicia după unii – de a spune ce gândeşti şi atitudinea de Gică-contra - de a te împotrivi la aproape tot ce oferă societatea, de a critica şi de a găsi idei şi soluţii ieşite din tiparele comunităţii – sunt aspecte prin care mulţi dintre noi au trecut. Aceste situaţii sunt amintite şi în cărţile sfinte sub formă de pilde, indiferent că sunt de rit creştin, musulman sau budist.

Din Biblie, ABC-ul creştinătăţii, am selectat împreună cu preotul ortodox Dorel Gălan din Cluj trei exemple care arată că situaţiile descrise mai sus îşi au rostul lor în dezvoltarea noastră ca oameni şi a comunităţii din care facem parte. 

1. Ridicolul – sau cum să te urci într-un dud ca să vezi ce vrei

„Vorbim aici de cazul Zaheu. Acesta era mai marele vameşilor din Ierihon. Mignon şi tare curios din fire, Zaheu recurge la un gest ridicol pentru a-L zări pe Hristos: se urcă, asemeni unui copil, într-un dud. Hristos îl vede şi se invită în casa lui reuşind să-l transforme dintr-un vameş, urât de toată lumea, într-un binefăcător care îşi împarte averea săracilor şi dă înapoi câştigul ilicit”, explică preotul din Cluj. Exemplul este din Evanghelia după Luca, 19:1-10.

2. Curajul de a spune ce gândeşti prieteneşte

Un al doilea exemplu din Biblie îl regăsim în Evanghelia după Matei, 15, unde o femeie din ţinuturile feniciene (ţinuturile învecinate cu vechiul Israel), reuşeşte prin perseverenţa şi curajul ei să îşi vindece fiica. „Femeia din ţinuturile feniciene - femeia canneacă, femeie de neam «păgân», care nu era evreică, parcurge etapele unui test la care o supune Hristos: mai întâi o ignoră, apoi îi respinge intervenţiile apostolilor de a o ajuta şi apoi o insultă. Deci prin insistenţă, răbdare şi sfânta «obrăznicie», acel amestec fin dozat de inteligenţă, curaj şi asertivitate (expunerea punctului de vedere într-un mod care să nu-l lezeze pe celălalt). Premiul câştigat a fost pe măsură: vindecarea miraculoasă a fiicei acesteia şi admiraţia Domnului”, povesteşte preotul.

3. Atitudinea de Gică-contra cu Dumnezeu

„Hristos ajunge la o fântână din Samaria (o altă veche regiune a Israelului) şi intră într-un dialog cu o femeie din Samaria care avea o situaţie matrimoniala «ambiguă», adică era al şaselea bărbat cu care trăia. Femeia se ia la harţă cu Iisus pe teme religioase. ‎Când îşi dă seama că Hristos vede şi în străfundurile omului, devine «apostol» aducând la el toată comunitatea”, explică Dorel Gălan. Exemplul este din Evanghelia după Ioan, 4.

Concluzia?

„Lui Hristos îi plac spiritele libere, inovativii, curajoşii, cei care riscă, cei care au iniţiativă de a lucra «la» sistem - spre deosebire de cei «în» sistem - nu doar că nu-i alungă, ci îi şi apreciază în faţa radicalilor, rigizilor şi inflexibililor”, afirmă preotul Gălan.

Convertirile sunt, în cele din urmă, sublime exemple de flexibilitate, adaugă preotul. În opinia sa, orice organizaţie şi comunitatea are nevoie de vizionari, de oameni cu opinii, capabili să inoveze. „Lumea, asa cum o avem azi, e opera lor. Ingredientele de baza ale unui astfel de caracter rămân «nebunia» - a face ceva diferit sau lucruri diferite, «mânia» - a fi mânios ‎pe tine şi pe status-ul de imobilitate şi «iubirea» - pasiunea care să-ţi inspire acţiunile”, completează părintele.

Acolo unde comunităţile sunt foarte unite sau unde liderul e foarte puternic, există şi riscul „gândirii de grup” (spiritul de turmă). „Aceste situaţii sunt caracterizate de lipsa spiritului critic a membrilor acelor comunităţi, imposibilitatea diagnosticării corecte a unor situaţii. E esenţial, indiferent de organizaţie, să fie cultivat spiritul critic, acesta permiţând abordarea unei situaţii din mai multe perspective. O situaţie văzută doar într-un mod robotizează acţiunea, două perspective îţi oferă o dilemă, iar pluritatea de opinii îţi conferă libertatea de a explora o situaţie în mai multe moduri”, consideră preotul despre nevoia de Gică-contra.

Teama de ridicol

Temerile sunt, în mare proporţie, creaţii ale interacţiunii cu mediul social. „Dorinţa de conformare cu anumite standarde şi convenţii sociale creează teama de ridicol, de vorbit în public, de a adresa întrebări etc. Cioran avea dreptate atunci când spunea ca «teama de ridicol condamnă geniile la mediocritate»”, este de părere preotul.

Psihologii vorbesc de existenţa unei dimensiuni psihologice în funcţie de care oamenii se evaluează şi se raportează la o serie de standarde sociale. La extremele acestei dimensiuni apar problemele de comportament – fie unele care duc uneori până la sociopatie sau până în forma anxietăţii sociale (când oamenii identifică valoarea lor cu potrivirea sau nu a standardelor). La mijlocul acestei dimensiuni se găseşte bunul-simţ.

„În acestă imagine, bunul simţ înseamnă un comportament şi o imagine de sine congruente cu standardele sociale. Ridicolul este direct asociat cu incongruenţa. Incongruenţa propriului comportament şi/sau imagine de sine cu standardele sociale generează o situaţie ridicolă, mai ales atunci când individul respectiv nu conştientizează aceasta discrepanţă, comportându-se ca şi cum nu ar exista”, explică psihologul Daniel David.

Acesta subliniază că bunul-simţ şi ridicolul sunt aproximate psihocultural, iar valorile sau normele acestora diferă în funcţie de cultura de care vorbim. „Spre exemplu, într-o cultură autonomă, comportamentul asertiv (a-ţi exprima direct valorile/dorinţele/scopurile şi a lupta pentru ele, în condiţiile în care respectaţi valorile altora) este o formă de bun simţ. Acelaşi comportament într-o cultură colectivistă, în care individul este subordonat grupului, ar putea fi interpretat negativ, adesea ca situaţie ridicolă prin egoism/aroganţă/agresivitate/narcisism”, punctează psihologul.

Mai puteţi citi:

Cum ne tratăm de foamea de putere, cea mai cumplită ispită modernă: „Nu poţi să ai slănină în pod şi porcul în coteţ, în acelaşi timp“

De ce drumul spre iad este pavat cu bune intenţii? Cum explică preoţii şi psihologii această expresie şi ce sfaturi ne dau

Decalogul omului modern. De unde vine pornografia şi de ce violenţa e semnul unei imense slăbiciuni: „Lumea e un imens hipermarket, lumea lui DA!“  

Ce este cu adevărat fericirea şi cum ajungem la ea. Preot: „Hristos a venit să şocheze, să scandalizeze, să dărâme mentalităţi“ 

Cât de mult contează religia în educarea copiilor? Psiholog: „Un părinte echilibrat va creşte un copil echilibrat, indiferent că e practicant religios sau nu“ 

Care e „stresul“ lui Dumnezeu? Preot: „De multe ori invocăm libertatea ca să ne justificăm viciile“