Decalogul omului modern. De unde vine pornografia şi de ce violenţa e semnul unei imense slăbiciuni: „Lumea e un imens hipermarket, lumea lui DA!“

Fiecare om se defineşte din prisma propriilor credinţe, valori şi principii care îi determină modul de a gândi, de a lua atitudine şi de a se comporta sau acţiona. Fiecare are propriul decalog după care îşi trăieşte viaţa.

Plecând de la exemple din cărţile sfinte, de la idei aprig dezbătute de filosofi, psihologi şi teologi, „Adevărul“  vă prezintă un serial, „Duhovnic online“, cu teme religioase explicate oamenilor pe înţelesul anului în care trăim, cu ajutorul preotului Dorel Gălan din Cluj, dar şi a altor specialişti în diverse domenii. Împreună vom încerca să vă spunem de ce „drumul spre iad e pavat cu bune intenţii“, care este decalogul omului modern şi povestea din spatele unor simboluri creştine, unde e limita compromisului/libertăţii şi de unde începe păcatul/cenzura, dar şi cum îi putem aduce pe cei mai mici dintre noi aproape de biserică fie că se numeşte ea ortodoxă, greco-catolică, catolică, reformată, musulmană, budistă şi lista poate continua.

Dacă în primele materiale v-am vorbit despre ispitele omului modern şi de ce „drumul spre Iad e pavat cu bune intenţii“, în al treilea articol vă vom prezenta, în limbajul omului din anul 2016, cele 10 porunci ale creştinului, adică ce mai înţelege omul din 2016 prin Dumnezeu şi de ce violenţa e semnul unei uriaşe slăbiciuni.

„Decalogul, cele 10 porunci - date neamului evreiesc prin Moise, şi reţinute şi în religia creştină -, reprezintă coloana vertebrală a sistemului de credinţe, convingeri şi valori care pot determina sănătatea morală a celor care se raportează la ele“, este de părere preotul Dorel Gălan din Cluj-Napoca.

Singurele indicii ale credinţelor şi gândurilor unui om sunt acţiunile sale, adaugă preotul, în opinia căruia ideea exprimată se poate aplica şi într-o viziune macro asupra unei întregi comunităţi, a unui popor, a unui neam.
„Valorile comune împărtăşite de către membrii comunităţii, convingerile/credinţele acestora determina trăsăturile unui întreg neam. De aceea ne e la îndemână să etichetăm un întreg popor, tocmai datorită acestui fapt enunţat mai sus“ , consideră Gălan.

Care sunt cele 10 porunci 

1. Eu sunt Domnul Dumnezeul Tău; să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.
2. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici altă asemănare, nici să te închini lor.
3. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tau în deşert.
4. Adu-ţi aminte de ziua Domnului şi o cinsteşte.
5. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca bine să-ţi fie şi mulţi ani să trăieşti pe pământ.
6. Să nu ucizi.
7. Să nu fii desfrânat.
8. Să nu furi.
9. Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău.
10. Să nu pofteşti nimic din ce este al aproapelui tău.

Împreună cu preotul clujean le-am „tradus“  în limbajul omului din secolul tehnologiei.

Poruncile 1 şi 2. Eu sunt Domnul Dumnezeul Tău; să nu ai alţi dumnezei afară de Mine. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici altă asemănare, nici să te închini lor

Cele două porunci fac referire la predispoziţia poporului evreu, înconjurat de popoare politeiste, de a se abate de la monoteism. „În zilele noastre ar suna astfel: ce iubeşte omul modern mai presus de orice, acela  - lucru, fiinţă, obicei, deprindere - este dumnezeul lui...“, afirmă preotul Dorel Gălan.

Prima poruncă a Decalogului poate duce la întrebarea „ce loc (mai) ocupă religia/credinţa/Dumnezeu în viaţa mea?“ .

„Se spune despre Voltaire că, întrebat, spre sfârşitul vieţii, despre relaţia sa cu Dumnezeu, ar fi răspuns: "ne salutăm, dar nu ne vorbim". Simplul fapt de a da bineţe nu înseamnă că ai descoperit profunzimea unei relaţii, indiferent de subiecţii acelei interacţiuni. Aplicat domeniului credinţei, nu e suficientă o relaţie de tip bigot, un ritualism extrem, ci transformarea cultului (rugăciune, Liturghie etc) în modalităţi de trăire a interacţiunii cu Creatorul.

La polul opus extremismului bigot stă relativismul religios:  nu contează religia/cultul/confesiunea! Important e sa crezi fără forme exterioare - biserici, cult. Asta e o formă de autoamăgire, omul preferând să-şi creeze un dumnezeu după chipul şi asemănarea lui. Cineva a spus ca, dacă Dumnezeu ar avea la dispoziţie doar 4 cuvinte pe care să le adreseze omului, acestea ar fi: «M-aţi înţeles greşit...»“ , afirmă Dorel Gălan.

Porunca 3. Să nu iei numele Domnului în deşert

Potrivit acestuia, cuvântul e şi o formă prezenţei, rostirea lui produce şi imaginea lucrului în minte, iar de aici derivă forţă pozitivă sau negativă a cuvântului, care are impact când e rostit.

„Aceasta poruncă poate să însemne şi o regândire a comunicării, atât cea de pe verticală, dar şi cea orizontală. Comunicaţiile extrem de avansate - cuvântul ajunge în fracţiuni de secundă la mii de kilometri distanţă de tine - nu înseamnă şi comunicarea. Uneori ai nevoie de o viaţă ca să ajungi la inima unui om...“ , apreciază preotul.
Tot el crede că un alt rol al cuvântului este  de a îmbogăţi omul, iar cuvântul nu trebuie folosit  în modalităţi care-l degradează, care-l transformă într-o simplă vorbă, lozincă sau propagandă  - în „decăderi“ ale cuvântului.

Porunca 4 . Adu-ţi aminte de ziua Domnului şi o cinsteşte

Aproape fiecare zi a unui om din secolul XXI-lea arată ca un maraton în care aleargă să-şi atingă scopurile. Inevitabil are nevoie şi de o pauză - o zi doar pentru el. „Ziua dedicată spiritului permite adunarea din împrăştiere, reflectarea asupra celor petrecute, transformarea lor în situaţii de învăţare, găsirea unor noi moduri de a acţiona. Ca să înţelegeţi mai bine că povestesc pilda unui tăietor de lemne:  un tăietor de lemne se plângea ca nu are spor întrucât securea lui e tocită. Un prieten l-a sfătuit să o ascută. Tăietorul a zis : «sunt prea ocupat şi grăbit ca să mă opresc din muncă!» Concluzia? O deduceţi singuri!“, spune preotul clujean.

Porunca 5. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta

Nu e nimic exagerat în a afirma că trăim într-o criză a familiei. „Problemele de comunicare în familie nu sunt atunci când nu-şi vorbesc, ci dacă îşi vorbesc prea mult. Tipul ideal de comunicare este atunci când între ceea ce spune A şi răspunsul lui B avem un consistent spaţiu al ascultării. Ascultarea poate fi marginală, evaluativă şi empatic-activă - a rezona cu partenerul de dialog. Ultimul tip e cel funcţional“ , afirmă Dorel Gălan.

Porunca 6. Să nu ucizi

În opinia preotului, porunca face referire la orice tip de  violenţă – la „dominaţia muşchiului asupra materiei cenuşii“  -, nu doar la crimă. „Violenţa, departe de a fi o expresie a forţei, e semnul unei imense slăbiciuni. Vă mai spun o pildă: în chilia unui ascet a intrat un tâlhar care i-a spus: «pregăteşte-te să mori!».  «În regulă - zice ascetul - dar mai întâi, taie-mi cu sabia nuiaua asta» . Apoi, l-a rugat să o lipească la loc. «Mă crezi nebun?», i-a zis tâlharul. «Da - i-a răspuns ascetul - pentru ca orice prost poate să rănească, însă de zidit pot doar cei puternici»“ , subliniază Dorel Gălan.

Porunca 7. Să nu fii desfrânat (păcat sexual)

Termenul de pornografie vine din limba greacă, din cuvântul „porneia“ . Acesta e un substantiv ce derivă de la verbul „pernumi“ care se traduce prin a vinde.

„Desfrânarea e dragostea care poate fi cumpărată şi vândută. Eroarea radicală stă în aceea că transformă subiectul acestui tip de dragoste în obiect“ , subliniază părintele.

Însă, desfrânare se traduce şi prin „fără frână“ , iar toate acele necesităţi fiziologice - hrană, adăpost, sexualitate – se transformă în vicii dacă sunt exacerbate. „Viciul presupune o dureroasă atrofiere a liberului arbitru, viciosul devenind sclav/dependent al viciului său. Chiar dacă invocăm libertatea atunci când facem alegeri, e esenţial ca, pe lângă afirmaţia «am dreptul să fac orice» să o adăugăm şi următoarea: «tot ce fac are consecinţe». Lumea e un imens hipermarket - lumea lui DA! A spune NU e un bun exerciţiu de alege doar pe cele de folos. Toate îmi sunt îngăduite dar nu toate îmi sunt de folos“ , adaugă preotul.

Porunca 8. Să nu furi

Avva Agathon, un bătrân înţelept din „Pateric“, una din cărţile religioase ale ortodoxiei, îşi ceartă un ucenic care a găsit o păstaie: „Agathon: «tu ai pus-o acolo? Atunci cum iei ceea ce n-ai pus?»“. Concluzie: anumite lucruri trebuie lăsate unde sunt şi nu e bine să luăm ce nu e al nostru.

Porunca 9. Să nu mărturiseşti strâmb

„Se pierde în societate sentimentul admiraţiei faţă de semeni. Ne e la îndemână să fim vânători de defecte, inclusiv internetul a însemnat şi apariţia unei noi profesii - hater-ul. Feedback-ul nostru e critica distrugătoare, etichetări care ataca persoana şi nu comportamentul“ , afirmă preotul clujean.

De cealaltă parte, acesta subliniază că nici linguşirile şi laudele în exces nu fac deloc bine: 

„De obicei, acolo unde e un şef, e şi şleahta de profitori care prosperă din osanalele aduse stăpânului. Totuşi, cultul personalităţii nu e posibil dacă nu există cultivatori care îl dresează pe cel adulat. Un celebru om politic din deceniul al nouălea al secolului trecut s-ar fi exprimat aşa unui apropiat: «habar n-ai câte laude pot să îndur!»“ .

Porunca 10. Să nu pofteşti nimic din ce este al aproapelui tău

Această poruncă, crede preotul clujean, ar putea fi privită ca o dublare a lui „să nu furi“ , dar aici, la această poruncă sunt vizate şi intenţia, şi gândurile. Schimbările comportamentale implică, în primă fază, schimbarea paradigmei, a modului de interpretare a realităţii.

„E indicat să pofteşti să urmezi unui model, performanţa putând fi structurată şi repetată“, încheie preotul.  

Mai puteţi citi:

Cum ne tratăm de foamea de putere, cea mai cumplită ispită modernă: „Nu poţi să ai slănină în pod şi porcul în coteţ, în acelaşi timp“

Beţia puterii, renunţarea la propriile valori în goana după avuţie şi dorinţa de a obţine putere şi bogăţie fără cel mai mic efort sunt tentaţiile cu care se luptă omul anului 2016. Tot ele, dar formulate în limbajul nebiblic al mileniului trei, sunt cele trei încercări la care diavolul l-a supus pe Iisus în pustie.

De ce drumul spre iad este pavat cu bune intenţii? Cum explică preoţii şi psihologii această expresie şi ce sfaturi ne dau

„Fapte, nu vorbe“, spune o veche vorbă din bătrâni. La fel, şi gândurile de bine ale oamenilor trebuie să se materializeze în fapte, altfel sunt doar intenţii, zic preoţii. Amânarea sau practicarea războiul sub pretextul de a aduce pacea sunt câteva exemple prin care bunele intenţii clădesc un drum spre nenorocire.