Şansa renegaţilor! Tony şi Ţene pot demonstra că merită să revină la „U“
Atacantul nigerian Nwakaeme Anthony „Tony” şi mijlocaşul Paul Ţene, ambii sub contract cu Universitatea, vor merge în cantonament cu „alb-negri“. Tony a făcut senzaţie în turul campionatului la divizionara secundă Arieşul Turda şi a atras atenţia şefilor de la „U“, la fel ca şi Paul Ţene
Conducerea Universităţii Cluj nu a renunţat definitiv la jucătorii pe care i-a împrumutat la grupări din liga secundă după ce a promovat în primul eşalon, la finalul sezonului trecut. Deşi a considerat atunci că echipa nu mai are nevoie de serviciile unor jucători precum Cosmin Iuhas, Bogdan Fărcaş, Vasile Pop,. Miroslav Lecici sau Paul Ţene, patronul Florian Walter şi-a reorientat atenţia spre doi dintre fotbaliştii aflaţi sub contract cu clubul.
A marcat de şapte ori la Turda
Pe lângă Paul Ţene, unul dintre jucătorii promovaţi din propria pepinieră în prima echipă, „U“ îl va duce în cantonamentul din Antalya şi pe nigerianul Nwakaeme Anthony „Tony”, care a impresionat în turul campionatului în liga secundă, la Arieşul Turda. Deşi nu a fost folosit la început, nigerianul s-a impus apoi la Turda, reuşind să marcheze şapte goluri pentru Arieşul, în tot atâtea partide.
„Tony va pleca în cantonament cu Universitatea şi în cazul în care Ionuţ Badea va fi mulţumit de el, va rămâne. Dacă nu, noi îl aşteptăm înapoi la Turda, pentru că este un jucător cu foarte multe calităţi. Are un simţ excelent al porţii, se demarcă bine, dar marele lui dezavantaj este că ştie foarte puţine cuvinte în română. Când a venit la noi nu ştia deloc, acum ştie puţin. Mi-aş dori din suflet ca nici Universitatea să nu retrogradeze, dar nici noi“, a declarat Virgil Blasiu, preşedintele de onoare al grupării de pe valea Arieşului.
Ţene revine la echipa care l-a crescut
Unul dintre cei mai apreciaţi juniori care au evoluat în ultima perioadă la Universitatea, Paul Ţene, se întoarce la echipa care l-a format. Titular de drept la „Şepcile Roşii“ după ce a fost promovat de la juniori, încet-încet tânărul a intrat în dizgraţie şi odată cu accederea în prima ligă, Florian Walter a decis ca mijlocaşul să fie împrumutat. La fel ca şi Cosmin Iuhas şi Miroslav Lecici, Ţene a fost cedat la CS Otopeni, unde a avut parte de un tur de campionat cu ghinion, suferind o ruptură musculară într-un meci de cupă.
Deşi a luat o pauză forţată de două luni şi jumătate, a revenit în ultimele 3 etape şi Walter a decis să-i mai acorde o şansă.Astfel, fotbalistul va pleca în cantonament cu „alb-negri“ în Antalya şi va încerca să-l convingă pe Ionuţ Badea să merită un loc în echipa care şi-a fixat ca obiectiv locurile 8-12 pentru acest sezon.
„Nu cunosc detalii, dar am fost sunat de la club şi mi s-a spus că merg în Antalya. Vă daţi seama că sunt foarte fericit, mi s-a oferit o şansă şi chiar mă simt pregătit. E echipa unde am crescut şi dintotdeauna mi-am dorit să joc în Liga I. Depinde doar de mine, de felul cum mă voi pregăti dacă voi fi păstrat în lot. La Otopeni e bine, dar sunt probleme financiare mari, nu am primit decât 80% dintr-un salariu, deşi sunt de patru luni aici“, a declarat şi Paul Ţene. Pe lângă cei doi, în stagiul de pregătire din Turcia vor pleca şi Nasser, Marius Popa, Pele, Abrudan, Adrian Cristea şi Bazzi, noile achiziţii din această iarnă.
7 goluri a marcat nigerianul Tony în tur pentru Arieşul Turda























































