Povestea vinului: licoarea folosită de romani la sărbătorile bahice a devenit element-cheie al unei taine fundamentale a creştinismului
0Vinul era în antichitate extrem de important pentru toate religiile. Dacă în lumea romană şi cea greacă, era folosit pentru amplificarea trăirilor extatice, în creştinism licoarea a devenit parte a unei taine fundamendale a religiei: transsubstanţierea, transformarea pâinii şi a vinului în trupul şi sângele lui Iisus Hristos.
“Vinul a fost în antichitate legat intim de divinităţi. Deşi născut, se pare, în lumea caucaziană, curând vinul a devenit important în religiile orientale”, explică pentru “Adevărul”, Casian de la Snoblesse, specialistul care vrea să dezvăluie secretele şi istoria unor băuturi precum vinul, berea, whisky-ul.
Vinul este prezent în Egipt, adus pe pământ prin bunăvoinţa zeului soare suprem, Amoun Re. Apoi îi este consacrat lui Osiris, soţul mort şi reînviat din cuplul divin Isis-Osiris. Practic, după uciderea lui Osiris, care este făcut bucăţi şi aruncat în Nil, soţia sa Isis îl recompune legându-i bucăţile laolaltă şi îl reînvie. De ziua lui Osiris Nilul se transformă în vin. “În Grecia antică, cel care concentrează întreaga simbolistică a vinului este un zeu marginal, care însă va deveni central în Panteonul grecesc. Fiu al zeului suprem Zeus, Dionyssos este de origine tracică şi este născut de două ori. Dionyssos este sărbătorit în locurile sacre ale tuturor grecilor, la Eleusis sau la Delphi. Locuri ale sărbătorilor panelenice, rolul acestui zeu este primordial şi este fastuos sărbătorit chiar în construcţiile greceşti ce vor deveni teatre”, explică specialistul. Dionyssos este, de fapt, zeul care a generat naşterea tragediei ca gen literar şi teatrul ca instituţie. “Moartea şi învierea zeului asociată ciclului vegetal, este una dintre temele cele mai vechi. În aceste sanctuare, preotese şi femei costumate ca menade dansau nebuneşte şi aveau loc extaze mistice; ceremoniile împlicau mânuirea de şerpi veninoşi, jocul cu focul, sacrificii animale, consumul de carne crudă... Probabil că pe lângă vin, consumau şi cantităţi suficiente de ciuperci halucinogene. Nu ştim de fapt ce se întâmpla acolo, însă era o experienţă care îi marca pe participanţi însă aceştia îşi jurau să păstreze secretul”, povesteşte Casian.
Dionyssos şi Bachus
Sărbătorile cele mai importante dedicate lui Dionyssos însă aveau loc primăvara. Atunci este marcată deschiderea vinului nou, care până atunci fusese sub interdicţie de a fi gustat. “Acum este consacrat vinul în temple şi sunt organizate competiţii de băut vin. De altfel, vinul este în cadrul acestor sărbători liantul simbol al fecundităţii, reînnoirii şi al primăverii dătătoare de energie şi speranţă. Practic, simbolul vinului are o adevărată încărcătură magică, fiind liantul între ascensiunea spiritului şi fecunditatea pământului”, arată bloggerul.
Romanii îl asimilează şi ei pe Dionyssos, denominat însă cu un alt prenume, Bacchus. Sărbătorile la romani, centrate în jurul acestuia şi al vinului au însă un şi mai pronunţat caracter orgiastic. “Sărbătoarea Bacchanalelor preia caracterul de sărbătoare a fecundităţii şi vitalităţii, însă o împing înspre o semnificaţie şi mai <<extremă>>. E vorba de ideea de <<reset-are>> a societăţii şi a ordinii umane şi reîntoarcerea pentru câteva zile la Haos-ul iniţial, cel care dădea naştere ulterior ordinii, Cosmos. Practic, în ciuda interdicţiei autorităţilor conservatoare, care insistau asupra decenţei publice, participanţii încălcau orice tabu, orice limite de clasă sau de prescripţie socială, astfel încât sub influenţa licorii bahice îşi permiteau să facă aproape orice. Este proiecţia ”dezordinii originare” când nu există, raţiune, stăpâni sau sclavi şi nu există bariere sociale, şi chiar poţi să devii orice ţi-ai dorit. De-abia la sfârşitul acestor zile orgiastice, societatea îşi reinstaurează ordinea iniţială”, explică specialistul.
Vinul la creştini
În tradiţia iudaică, viţa a fost plantată de către Noe după potop, laolaltă cu măslinul şi smochinul. Viţa şi vinul sunt aşadar un dar de la Dumnezeul Vechiului Testament. Acesta, de altfel, îl pedepseşte pe Israelul cel necredincios prin uscarea simbolică a viţei de vie. Iertarea se petrece ca semn prin rodirea acesteia. “Dar, foarte important, vinul este simbolul vieţii asimilat sângelui încă din Cartea Facerii şi în Deuteronom. La fel, importanţa simbolico-religioasă a vinului este prezentă în Eclesiast (31:31-33), unde se afirmă că <<întocmai ca apa pentru viaţă este vinul pentru om... […] Bucuria inimii şi veselia sufletului este vinul...>>. Însă cea mai fascinantă asociere o regăsim în Cântarea cântărilor, ca simbol al unirii şi comuniunii dintre femeie şi bărbat”, arată Casian.
Noul Testament este chiar şi mai spectaculos în a valoriza relaţia religioasă a omului cu vinul, cel mai cunoscut episod fiind cel al transformării de către Iisus Christos a apei în vin la nunta din Canaa Galileii. Referirile lui Iisus la viţa de vie sunt frecvente, asociind viţa de vie cu propria persoană, mlădiţele cu comunitatea de credincioşi, iar pe Dumnezeu tatăl cu lucrătorul din vie.
Cina cea de taină
“Dar, cea mai de impact imagine care articulează credinţa creştină este cea din timpul Cinei eucharistice (împreună) dintre Iisus şi apostolii săi. Aceasta are o valoare fundamentală în creştinism, constituind una dintre tainele creştinismului: transsubstanţierea. Aceasta este celebrată şi astăzi la slujbele creştine şi merită rememorate: <<[...] Luaţi şi beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele meu, al Legii celei Noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă, spre iertarea păcatelor>>. Impactul asupra imaginarului colectiv al acestei ceremonii de transsubstanţiere împreună cu sângele colectat din trupul său de pe cruce vor rămâne timp de mai mult de o mie de ani covârşitor, una dintre cele mai revelatoare elemente fiind căutarea Sfântului Graal, şi căutarea iniţiatică de către vrednici cavaleri a elixirului nemuririi”, spune Casian.
Vinul rămâne în tradiţia creştină atât sursă a bucuriei, a vieţii cât şi sacralizarea legăturii dintre om şi divinitate. Practic, această valorizare depăşeşte tradiţia clasică, greco-romană unde relaţia cu vinul se limita doar la o renaştere primăveratică a naturii sau la resetarea societăţii.
Citeşte şi
Se încarcă comentariile...
