Povestea românului care a revoluţionat antrenamentul modern. Tudor Bompa i-a adus victoria lui Ben Johnson în “cursa secolului” cu titanul Carl Lewis
0
Mai puţin cunoscut în România, Tudor Bompa e celebru în lumea sportivă, fiind considerat „tatăl“ antrenamentului modern. A lucrat şi cu sprinterul canadian Ben Johnson, cel care a trecut primul linia de sosire în finala probei de 100 de metri la Jocurile Olimpice de la Seul (1988). Denumită „cursa secolului“, aceasta a fost punctul culminant al înfruntării dintre doi titani, Carl Lewis şi Ben Johnson, care a schimbat pentru totdeauna Olimpiada.
Viaţa lui Tudor Bompa (82 de ani) are toate elementele unui scenariu de film. El s-a numărat, în 1964, printre protagoniştii unui succes olimpic al României care a uimit lumea sportivă, pentru ca după şase ani să fie nevoit să părăsească ţara. În exil, s-a dedicat studiului şi a reuşit să revoluţioneze metodele de antrenament ale atleţilor. Cel mai cunoscut „produs“ al lui Bompa este sprinterul canadian Ben Johnson, care, în 1988, la Olimpiada de la Seul, a schimbat pentru totdeauna faţa concursului, în ceea ce priveşte controalele pentru dopaj. Palmaresul românului este cu adevărat impresionant. Sportivii antrenaţi de el au obţinut 11 medalii olimpice şi mondiale (trei de aur, două de argint şi şase de bronz), a fost unicul antrenor din lume care a pregătit campioni olimpici în două sporturi diferite: atletism şi canotaj, a scris 15 cărţi, traduse în 20 limbi şi vândute în circa un milion de exemplare. Tudor Bompa locuieşte în Canada de mai bine de 40 de ani, iar acasă mai vine din când în când.
Tudor Bompa dă autografe la o conferinţă organizată de Facultatea de Educaţie Fizică din Cluj
FUGA DIN ŢARĂ
În 1970, Bompa studia la Institutul Politehnic din Timişoara. „În primăvară, studenţii au început protestele. Eu eram responsabil de căminul Electronicii, chiar acolo unde a izbucnit protestul. Imediat, a venit un poliţist la mine: «Du-te, că e scandal la cămine!». Ca şef de cămin, m-am dus. Până să ajung, deja a devenit coloana mare şi studenţii strigau împotriva lui Ceauşescu. Securitatea a băgat printre noi securişti în civil, care imediat au strigat «Ceauşescu! PCR!», s-a creat confuzie şi s-a calmat protestul.
Securiştii au spus că eu eram de vină că n-am oprit protestul“, povesteşte Bompa, care atunci lucra la echipa de fotbal „Poli“ Timişoara. „Băiatul şefului Securităţii din Timişoara era fotbalist. El s-a ataşat mult de mine şi într-o zi îmi spune: «Plecaţi, că veţi avea probleme!»“, îşi aminteşte antrenorul. Atunci, cu ajutorul unei vize de Iugoslavia, primită de la şeful Securităţii, a reuşit să ajungă la Nürnberg, în Germania, şi de acolo a primit azil în Canada.
A SCRIS "BIBLIA" ANTRENAMENTULUI MODERN
Dacă Bompa a pus în România bazele unei noi modalităţi de antrenament, desăvârşirea acesteia avea s-o facă după 1970, în Canada. Aici şi-a continuat cariera fiind consultant al unor instituţii sportive naţionale din Argentina, Australia, Brazilia, Canada, Japonia, Turcia, inclusiv al Comitetului Olimpic American, dar şi al unor atleţi profesionişti sau amatori. Tudor Bompa a schimbat concepţia şi metodologia antrenamentului sportivilor prin introducerea periodizării, într-o vreme în care la modă era sintagma „Nu suferi, nu câştigi!“. El a demonstrat faptul că performanţele nu depind doar de cât de mult şi cât de greu se antrenează sportivul, ci şi de periodicitatea şi de tipul de antrenament efectuat. „Teoretic, termenul de periodizare nu îmi aparţine, acesta apare în istorie, există periodizare în diferitele etape de dezvoltare umană. Ceea ce îmi aparţine este sistemul creat pe baza acestui principiu, amănuntele, organizarea“, arată profesorul. În ceea ce priveşte contribuţia sa la sportul mondial, antrenorul numit „tatăl“ antrenamentului modern spune: „Nu aş merge aşa de departe să spun că sunt «tatăl» antrenamentului modern, dar pot să spun că munca mea a influenţat mult anternamentul modern. Planul de antrenament pe care l-am pregătit pentru Ben Johnson pentru Olimpiada de la Seul a devenit «Biblia» în tot ce a însemnat sprintul la nivel mondial. Am văzut că din anul 2000 îl foloseau şi americanii, în România însă nu a fost folosit“.
La începutul anilor 2000, românul a înfiinţat Institutul Tudor Bompa, unde specialişti în sport dau consultanţă pentru echipe naţionale şi olimpice din toată lumea pe baza metodei puse la punct de el.
Interviu cu Tudor Bompa într-o perstigioasă revistă sportivă americană
VENERAT ÎN STRĂINĂTATE, UITAT ÎN ROMÂNIA
Ca o recunoaştere a contribuţiei sale în domeniul antrenamentului sportiv, profesorul Tudor Bompa a primit zeci de premii şi onoruri internaţionale şi doar o distincţie în România: cea de cetăţean de onoare al oraşului natal Năsăud. Cu toate că a plecat în anul 1970 din ţară şi şi-a continuat activitatea în Canada, devenind cunoscut în toate colţurile lumii, el a vrut să se întoarcă în România. Ţara însă nu l-a vrut. „Nu m-au chemat nici cei de la Comitetul Olimpic, nici cei de la federaţii, nici clubulurile. Şi nu e vorba de bani, e vorba de satisfacţie. Nu am nevoie de bani, nu că sunt bogat, dar n-am nevoie de bogăţie“, susţine cu tristeţe antrenorul. Cu toate acestea, specialiştii români în sport îi recunosc contribuţia. „Tudor Bompa se numără printre primii 3-4 autori mondiali în ceea ce priveşte planificarea sportivă. Este vorba despre oameni de-a lungul timpului, în 20 - 30 de ani, s-au impus prin cărţile scrise, prin prezentările făcute, prin luările de poziţie la conferinţele internaţionale. Este vorba despre oameni care au reuşit să se evidenţieze faţă de marea masă şi pentru faptul că sistemul lor a fost luat ca model în mai multe discipline sportive. Tudor Bompa a fost agreat în foarte multe părţi. El a reuşit să-şi impună sistemul de antrenament în SUA şi americanii nu ascultă pe oricine. Fără doar şi poate, Bompa este unul dintre pionierii şi cei mai mari specialişti mondiali în ceea priveşte planificarea antrenamentului sportiv. Din păcate, nu e nici singurul şi nici ultimul român de valoare mai apreciat afară decât în ţară. Noi nu ştim să ne folosim valorile care pleacă peste graniţă“, este de părere Vasile Bogdan, decanul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport a Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca.
Mircea Barna, fost campion de baschet al României, căpitanul echipei „Universitatea Cluj“ şi al naţionalei României în anii ’70, crede şi el că sportul românesc ar arăta altfel dacă principiile lui Tudor Bompa s-ar folosi. „Nu vor să priceapă cei din Bucureşti de la federaţie că omul îşi pune la dispoziţie fără bani sistemul pentru care alţii plătesc zeci de mii de euro. În lume sunt trei sisteme de antrenament şi unul dintre ele îi aparţine lui Bompa. Sunt total descumpănit că, în ciuda rezultatelor negative, nu se acceptă ajutorul. Profesorul Mihai Georgescu, care i-a dat pe doi dintre cei mai buni fotbalişti români ai momentului – Chiricheş şi Maxim –, foloseşte tot principiile lui Tudor Bompa“, spune Barna.
„ÎMPREUNĂ PENTRU SPORTUL ROMÂNESC“
Anul trecut, o iniţiativă privată, „Împreună pentru sportul românesc“, l-a cooptat pe Bompa într-un program ambiţios care are ca scop promovarea sportului de masă. „În program s-au înscris 35.000 de copii din toată ţara. Ei vor fi antrenaţi de circa 600 de profesori care vor beneficia de expertiza Institutului Tudor Bompa. Proiectul este depus spre finanţare la Ministerul Educaţiei şi la Ministerul Sportului“, a susţinut Adrian Cosma, coordonatorul proiectului. Astfel, tinerii sportivi din România se vor putea antrena după metodele patentate de Tudor Bompa. Proiectul este în dezbatere la Ministerul Educaţiei. „Asta este şansa sportului românesc. Copiii cei mai buni vor fi pregătiţi după sistemul lui Bompa. Acum se face o chestie de amatori“, susţine Mircea Barna. ;
INSTITUTUL TUDOR BOMPA
La începutul anilor 2000, Tudor Bompa, împreună cu americanul Karl Koch şi italianul Carlo Buzzichelli, ambii discipoli ai marelui antrenor, au pus bazele Institutului Tudor Bompa. Acesta promovează în toată lumea metodele patentate de român.
“ Cei de la federaţiile române de sport nu vor să priceapă că Bompa îşi pune la dispoziţia lor, fără bani, sistemul pentru care alţii plătesc zeci de mii de euro. ”
Mircea Barna
fost campion al
României la baschet
„Tudor Bompa se numără printre primii 3-4 autori mondiali în ceea ce priveşte planificarea sportivă. Este vorba despre oameni de-a lungul timpului, în 20 - 30 de ani, s-au impus prin cărţile scrise, prin prezentările făcute, prin luările de poziţie la conferinţele internaţionale. Bompa este unul dintre pionierii planificării antrenamentului sportiv”
Vasile Bogdan
decanul Facultăţii
de Sport din Cluj-Napoca
“ Nu m-a chemat nimeni din România. Şi nu e vorba de bani, e vorba de satisfacţie. Nu am nevoie de bani, nu că sunt bogat, dar n-am nevoie de bogăţie”
Tudor Bompa
antrenor
Mihaela Peneş aruncând suliţa, la Jocurile Olimpice de la Tokyo p FOTO: CORBIS IMAGES
Minunea de la Tokyo
Din tinereţe, Bompa a fost interesat de aspectele ştiinţifice ale sportului şi a început să citească tot ce se publica în domeniu. A avut ocazia să-şi îmbunătăţească cunoştinţele între 1956 şi 1960, când a fost director la Casa Centrală a Armatei Bucureşti (astăzi Clubul Steaua) şi în perioada în care a fost lector universitar la Institutul Politehnic Timişoara (1960-1970). În 1963, a fost contactat pentru a prelua pregătirea fizică a Mihaelei Peneş, o junioară care promitea la aruncarea cu suliţa. Atunci a pus la punct un program de pregătire care i-a făcut să râdă pe antrenorii din acea epocă. „La vremea aceea se credea că forţa, calitatea principală în antrenamentul aruncării cu suliţa, trebuie antrenată continuu. Eu am constatat că antrenamentul forţei trebuie periodizat şi am obţinut astfel rezultate foarte bune“, explică Bompa secretul său. Tânăra Mihaela Peneş a urmat programul lui pentru un an şi jumătate. „S-au ascuns rezultatele chiar şi presei româneşti pentru că am vrut să dăm bomba la Olimpiada de la Tokyo din 1964. Ea a fost în aşa fel pregătită încât din prima încercare să obţină cel mai bun rezultat. De ce? Pentru că am vrut să şocăm. Totul a ieşit cum am plănuit. La Olimpiadă, nimeni nu a luat-o în seamă, era o necunoscută de 17 ani, fără performanţe notabile. În ziua competiţiei, Mihaela se pregăteşte, aruncă şi bum! – record olimpic pentru România. Toate celelalte aruncătoare erau şocate. Au căzut în plasa pe care le-am întins-o. M-am gândit să folosesc faptul că Mihaela nu era cunoscută ca pe o armă psihologică şi am reuşit“, povesteşte Bompa cu satisfacţie. Astfel, Mihaela Peneş, o tânără de care nimeni nu auzise, care a aruncat suliţa la calificări doar la 51 de metri, în competiţia propriu-zisă şi-a spulberat adversarele cu o aruncare de 60,54 de metri care a făcut senzaţie. A fost primul succes al unei metode de antrenament care urma peste câţiva ani să facă furori în lumea atletismului mondial, dar şi în canotaj şi în alte sporturi.
„S-au ascuns rezultatele chiar şi presei româneşti pentru că am vrut să dăm bomba la Olimpiada de la Tokyo din 1964. Ea a fost în aşa fel pregătită încât din prima încercare să obţină cel mai bun rezultat. De ce? Pentru că am vrut să şocăm”
Tudor Bompa
antrenor
Portret de sportiv şi antrenor
Tudor Bompa s-a născut la 23 decembrie 1932, în oraşul Năsăud, din nordul Ardealului, şi-a început cariera de sportiv încă de mic copil, fiind îndrăgostit de fotbal. La 17 ani, a plecat din oraşul natal, la recomandarea profesorului său de educaţie fizică, fiind transferat la Şcoala Sportivă din Cluj-Napoca. Aceasta funcţiona pe lângă Universitatea „Victor Babeş“. A fost imediat selecţionat în lotul naţional de atletism, la juniori, unde a obţinut trei medalii la campionatele naţionale: un argint, la pentatlon atletic, şi două medalii de bronz, la suliţă şi disc. A urmat cea mai prestigioasă şcoală sportivă din ţară – Institutul de Cultură Fizică şi Sport din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1956. A făcut performanţă pentru clubul CCA Bucureşti, la secţia canotaj academic. A obţinut şase titluri de campion al României şi a făcut parte din lotul naţional, echipajul de 4+1 rame, care a câştigat o medalie de argint la Campionatele Europene din 1958. O accidentare i-a spulberat şansa de a deveni un sportiv olimpic, însă i-a deschis o uşă spre o profesie prin care avea să devină celebru în toată lumea – cea de antrenor. Ajuns în Canada, după ce a fost forţat să emigreze din România, Tudor Bompa a pus bazele ştiinţifice ale metodelor sale care au revolu-ţionat antrenamentul. Aici a urmat studii masterale în biomecanică la New York State University (1972-1974) şi doctorale (1975-1979) finalizate cu teza „Analiza mecanică a acţiunii braţelor“, susţinută în 1979. Între 1971 şi 2004, el a fost conferenţiar şi profesor la Facultatea de Kinesiologie şi Ştiinţele sănătăţii de la York University, Toronto, Canada, care i-a acordat în 1995 titlul onorific de „Profesor Emeritus“. Între 1972 şi 1976, Bompa a fost şi antrenor al loturilor naţionale canadiene de canotaj. Bompa a ratat o carieră de sportiv olimpic din cauza unei accidentări
Tudor Bompa la un antrenament la Snagov cu echipajul de 8+1 (echipa naţională) în anul 1967 p FOTO: ARHIVĂ PERSONALĂ
Menţiuni în presă despre Tudor Bompa
„New York Times“, 29 septembrie 1988
„PeakPerformance“, revista online britanică, 2012
„Tudor Bompa a fost numit „tatăl“ periodizării (planificării antrenamentului) şi sunt sigur că sunt puţini atleţi în lume care nu-şi datorează succesul (chiar dacă nu realizează asta), într-un fel sau altul, teoriilor fostului român“ Este unul dintre specialiştii de top ai lumii“
„Bodybuilding“, revista americană, 21 februarie 2003
„Tudor Bompa este cunoscut ca omul care cu mâinile lui a revoluţionat metodele de antrenament occidentale. După mai mult de 40 de ani de muncă în arena sporturilor internaţionale, el este considerat unul dintre specialiştii de top ai lumii în ceea ce priveşte periodizarea, planificarea, performanţa şi antrenamentul de forţă. Numeşte antrenorul tău preferat de forţă şi este foarte posibil ca el să fi fost influenţat de munca lui Tudor Bompa.“
Omul din spatele atletului canadian Ben Johnson
La începutul anului 1983, viaţa lui Tudor Bompa avea să se schimbe pentru totdeauna datorită unor „coincidenţe“, cum îi place să le numească. Astfel, în acel an a apărut prima ediţie a cărţii sale „Periodization: Theory and Methodology of Training“ („Periodizarea: teoria şi metodologia antrenamentului“), publicată de Human Kinetics, din SUA, cea mai mare editură mondială în domeniul sportului. „Cartea mea a stârnit un mare interes fiindcă aduceam o serie întreagă de noutăţi şi interpretări în domeniu, mai ales în planificare şi antrenamentul de forţă, dar şi invidia colegilor americani, care până atunci dominau fără ca altcineva să le conteste cunoştinţele! Dar a avut o reacţie extrem de pozitivă în cadrul antrenorilor, mulţi spunând: «În sfârşit, o carte a unui profesor care ştie şi ştiinţă, şi sport»“, rememorează Bompa. Cam în aceeaşi perioadă, la instituţia unde preda,York University din Toronto, s-a înfiinţat un centru de antrenament pentru sprinteri.
„Charlie Francis, antrenorul lotului olimpic de sprinteri al Canadei, m-a solicitat atunci la mai multe discuţii privind conceptul meu pentru a-l face pe un atlet foarte rapid. Răspunsul meu a fost: «Forţa maximă, necesară să activeze la maximum muşchii motori pentru sprinteri». Imediat după aceste discuţii, Charlie mi l-a prezentat pe Ben Johnson şi întregul lui grup de sprinteri. După ce le-am explicat ce doresc să schimb în programul lor, că vor trebui să se antreneze cu greutăţi mari, că totul va trebui planificat în detaliu, Charlie a întrebat întregul grup dacă sunt de acord cu ce am propus. Cei mai mulţi au spus: «Progresul de până acum a fost lent. Suntem dispuşi să încercam ceva nou!». Doar doi sprinteri au spus ca au reţineri. Creşterea forţei va rezulta într-o încetinire a timpului parcurs pe 100 de metri, credeau aceştia. În final aceşti doi atleţi au dispărut, iar ceilalţi au devenit cunoscuţi sprinteri“, povesteşte antrenorul.
Ben Johnson la Olimpiada din Seul 1988
ASCENSIUNEA CANADEI
Implementarea programului lui Bompa, care s-a derulat din februarie 1983 şi până la Olimpiada din 1984, a avut rezultate uimitoare. Cel mai bun performer din lot a fost Ben Johnson, care la Olimpiada din Los Angeles (1984) a câştigat două medalii de bronz, la proba de 100 de metri şi la cea pe echipe de 4x100 de metri. „Ben Johnson era un om modest şi serios. Când a văzut că vin performanţele din primul an, s-a ţinut de treabă“, îşi aminteşte Bompa. După Olimpiadă, York University a devenit centru naţional pentru pregătirea sprinterilor şi cariera lui Bompa a făcut un salt important. „Foarte curând după obţinerea acestor rezultate am fost solicitat şi la alte sporturi, astfel că, între 1984 şi1992, am devenit consilier pentru majoritatea antrenorilor olimpici canadieni. Astfel că performanţele Canadei la Campionatele Mondiale şi la Olimpiade au crescut enorm, sportivii cucerind multe medalii“, îşi aminteşte Bompa.
Ben Johnson a devenit cel mai bun sprinter din lume în anul 1987
Tudor Bompa a făcut istorie în sport în anii ’80, când americanii dominau cursa de 100 de metri, „regina competiţiilor din atletism“. În acea perioadă, sprinterul american Carl Lewis câştigase tot ceea ce se putea câştiga şi nimeni nu-şi imagina că acesta putea fi învins. El a stabilit mai multe recorduri mondiale şi a dominat ani de-a rândul probele de săritură în lungime şi de alergări pe distanţe scurte, în anul 1999 fiind numit de Asociaţia Internaţională a Federaţiilor de Atletism „Atletul secolului“. Românul Tudor Bompa a fost unul dintre cei care au contribuit la „detronarea“ lui Carl Lewis de către atletul canadian Ben Johnson. În 1985, după opt înfrângeri consecutive, Johnson l-a învins pe Carl Lewis. Acelaşi lucru s-a întâmplat în 1986. La Campionatul Mondial din 1987, Johnson a devenit cel mai bun sprinter din lume, câştigând din nou împotriva americanului şi stabilind un nou record mondial – 9,83 de secunde la proba de 100 de metri.
Succesul i-a atras antipatia rivalului, care l-a acuzat că a furat startul, iar apoi a spus că a pierdut din cauza unui virus la stomac. În lunile următoare, Lewis a insinuat că anumiţi medaliaţi câştigă deoarece se dopează. În replică, Johnson a spus atunci: „Când Carl Lewis câştiga totul, nu am spus niciodată ceva rău despre el. Când următorul sportiv mă va învinge nu-l voi acuza că trişează“. În aceşti ani, în palmaresul lui Ben au intrat două titluri mondiale.
DEZASTRUL DE LA SEUL
La Olimpiada de la Seul, din 1988, toată lumea aştepta cu sufletul la gură „cursa secolului“, proba de 100 de metri. Rivalitatea dintre Johnson şi Lewis atinsese cote maxime. Primul care a trecut linia de sosire a fost canadianul, care a stabilit cu această ocazie un nou record mondial – 9,79 secunde.
După trei zile, cutremurul a zguduit întreaga mişcare olimpică într-un scandal fără precedent atunci când
Johnson a fost descalificat pentru dopaj şi medalia de aur i-a revenit lui Carl Lewis. A fost primul şi cel mai mare scandal de dopaj din istoria Jocurilor Olimpice, care avea să schimbe pentru totdeauna faţa celei mai importante competiţii sportive a lumii. De atunci, controlul antidoping la Olimpiade este foarte strict, iar metodele de depistare a sportivilor care folosesc diferite medicamente pentru îmbunătăţirea performanţelor sunt din ce în ce mai sofisticate. Bompa explică evenimentele de atunci.
„În martie 1988, Ben a avut un accident (întinderea muşchilor bicepşi femurali) şi nu se putea antrena normal. Atunci a apărut pe scenă un medic dintr-o insulă din Marea Caraibelor care promova anabolizantele printre sportivi. S-a apelat la serviciul lui din cauza disperării, fiindcă Ben era tot accidentat. Atunci Ben l-a părăsit pe antrenorul Charlie Francis pentru a pleca la doctorul în cauză. În ciuda anabolizantelor care i-au fost administrate, la sfârşitul lui aprilie performanţa lui Ben era mai mult decât modestă. A revenit însă, în mai, la Toronto şi a început pregătirea cu Charlie, dar nu a renunţat la anabolizante. La Olimpiadă se ştie ce s-a întâmplat.“ În procesul care a urmat, antrenorul lui Johnson a declarat că toţi sprinterii s-au dopat, însă Johnson a fost singurul prins. Acea cursă a rămas până în ziua de astăzi un mister. Tudor Bompa a fost şi atunci şi este şi acum împotriva dopajului, arătând că Johnson nu a câştigat datorită steroizilor pe care-i lua şi că victoria ar fi fost posibilă şi fără aceste suplimente. „Charlie Francis le dădea atleţilor doar hormoni de creştere, ceea ce se reflecta în creşterea masei musculare, dar nu neapărat a forţei explozive. Acest lucru, de fapt, a fost dovedit şi de cercetarea ştiinţifică în domeniu. I-am zis antrenorului că nu dimensiunea muşchiului contează, ci cât de repede reacţionează. Johnson a fost rapid pentru că era puternic, şi nu a fost rapid înainte de a fi puternic.“ Bompa explică şi de ce programul său a fost la baza performanţelor sprinterilor canadieni: „Atleţilor care îmi urmau programul le-a crescut foarte mult forţa musculară, astfel că au putut să aplice forţa contra pistei. Forţa de împingere la start a lui Ben a fost de 2,4 ori greutatea corpului. Adică, la o greutate de 70 de kilograme, Ben împingea în blocurile de la start cu 174 de kilograme (piciorul din spate) şi 168 de kilograme (piciorul din faţă). Forţa lui Ben a fost aşa de crescută încât la al doilea pas după start avea deja un avantaj de 60 de centimetri faţă de adversari. Niciun drog nu-ţi dă o asemenea forţă“.
9,79
secunde este timpul scos de sprinterul Ben Johnson în finala probei de 100 de metri, de la Olimpiada din 1988.
Campionii lui Bompa
O altă dovadă a funcţionalităţii metodei de antrenament a lui Tudor Bompa este reprezentată şi de rezultatele altor atleţi canadieni care au cucerit medalii folosind sistemul de antrenament al lui Bompa: Angela Taylor (100 de metri la Mondiale), Desai Williams (4x100 de metri Olimpiada din 1984), echipa de băieţi a obţinut bronz la două Mondiale la ştafeta de 4x100 de metri, Mark McCoy (110 metri garduri – Olimpiada 1996), Donovan Bailey (aur la 100 de metri la Olimpiada din 1996). Faptul că sistemul lui Bompa dă rezultate a fost certificat şi de adoptarea acestuia de către antrenorii americani de sprint şi apoi de antrenori din întreaga lume.
Un film după „cursa secolului“
Regizorul englez Daniel Gordon a realizat în 2012 un documentar de succes intitulat „9,79“ – timpul realizat de Johnson pentru câştigarea medaliei olimpice la Seul – în care percepţia despre cursa din 1988 este diferită. Astfel, în documentar se arată că în anii care au urmat Olimpiadei de la Seul şase dintre cei opt finalişti care au alergat în „cursa secolului“, inclusiv cel care a obţinut medalia de aur – Carl Lewis – au fost implicaţi în scandaluri de dopaj. Regizorul britanic tinde să-i dea dreptate antrenorului lui Johnson care spune că sportivul canadian nu a fost singurul care s-a dopat atunci.
Bompa cu doi specialişti de la Institutul Tudor Bompa,Fred Koch şi Carlo Buzzichelli
„Metodele lui Bompa se predau la Şcoala de Antrenori“
Tudor Bompa este cunoscut printre specialiştii din România. Dan Serafim (72 de ani, fost antrenor al Liei Manoliu şi până de curând antrenor federal la federaţia de atletism) nu l-a cunoscut personal, dar ştie ce inovaţii a adus în sport: „Am câteva dintre cărţile lui. Bompa e un mare specialist. A fost introdus în bibliografia Şcolii de Antrenori din România de peste un deceniu de către profesorul Anton Moraru, pe atunci şeful şcolii. Antrenorii învaţă acum la cursuri şi după metodele lui Bompa“. Inovaţiile antrenorului stabilit în Canada sunt descrise de Serafim, în câteva cuvinte, pe înţelesul tuturor: „De-a lungul timpului, performanţele sportivilor s-au realizat în măsura cea mai mare datorită îmbunătăţirii calităţilor fizice, şi mai puţin noilor tehnici. Bompa este specialist exact pe acest domeniu, al forţei şi periodizării antrenamentelor. Chiar acum, am luat din bibliotecă o carte a lui care se numeşte «Teoria şi metodologia antrenamentului. Periodizarea». Bompa s-a inspirat de la mari antrenori români din canotaj şi caiac-canoe, care au inventat aceste metode de pregătire“.
Statuetă primită de la Universitatea din Nueva Leon, Spania, în octombrie 2006
23 de premii internaţionale
De-a lungul carierei sale în străinătate, Tudor Bompa (foto) a primit 23 de premii internaţionale. „Distincţia cea mai mare (Ordinul de Excelenţă) mi-a fost acordată de către preşedintele Braziliei, Lula Da Silva, pentru contribuţia mea la ridicarea nivelului ştiinţei antrenamentului sportiv în lume. Deosebit a fost momentul în care am fost prezentat, specificându-se originea mea română, aşa cum solicitasem. Am mai primit distincţii de la preşedintele Comitetului Olimpic Spaniol, din partea prim-ministrului Portugaliei şi din partea preşedintelui Iranului, cu ocazia Jocurilor din Asia de Sud-Vest“, povesteşte Bompa. Distincţii similare a primit de la Federaţia Mexicană de Fotbal, federaţie cu care a colaborat în două ocazii. Între anii 1984 şi1987 a fost invitat de patru ori în Australia pentru mai multe conferinţe, dar şi pentru a participa la crearea sistemului de pregătire olimpică din această ţară. Pentru consultanţa oferită înainte de Olimpiada din Barcelona , din 1992, Comitetul Olimpic Spaniol i-a făcut cadou o sculptură creată de artistul Josep Bonfill. În ciuda acestor performanţe, nicio instituţie sportivă din România nu l-a consultat. „Închei cu o întrebare pusă mie de un antrenor de fotbal din Brazilia, unde am fost invitat de federaţia lor de fotbal la două seminarii: «Domnule profesor, care este colaborarea
dumneavoastră cu Federaţia Română de Forbal şi cu antrenorii de fotbal români? Ce era să le
răspund?»“, spune cu tristeţe Tudor Bompa.
Citeşte şi
VIDEO Episodul 4 Minunea de la Fort Worth
Relaţia dintre Nadia Comăneci şi Béla Károly în rapoartele Securităţii
Se încarcă comentariile...
