Povestea româncei care a început să picteze la vârsta la care alţii devin bunici. A intrat la facultate la vârsta de 56 de ani

A început să picteze pe când avea 54 de ani, iar doi ani mai târziu dădea exament de admitere la Universitatea de Arte Plastice din Cluj şi devenea studentă. De aici începe povestea Evei Dolha (62 de ani), pictoriţa care a reuşit între timp să aibă propriile expoziţii în ţară şi în străinătate şi să devină un model pentru artişti mult mai tineri.

O veche vorbă din popor spune că „niciodată nu e prea târziu atunci când vrei să realizezi ceva în viaţă“. Iar Eva Dolha, de profesie inginer agronom, poate depune mărturie oricând, în favoarea veridicităţii acestei zicale. Viaţa ei s-a schimbat în totalitate din ziua în care o prietenă, profesoară la Şcoala Populară de Arte din Cluj, i-a propus să o însoţească la un atelier de pictură.

„Treceam printr-o perioadă mai proastă, eram mâhnită din cauză că nu reuşeam să plec în Statele Unite ale Americii, acolo unde se află fiica mea. Voiam să o vizitez, dorul mă mistuia, dar de fiecare dată intervenea câte ceva şi îmi zădărnicea orice plan. Aşa am căzut într-un fel de apatie, nu mai aveam chef să fac nimic, nu mă mai interesa nimic“, spune Eva Dolha.

Convinsă cu greu să-şi însoţească prietena la atelier, clujeanca şi-a petrecut primele ore privindu-i pe tinerii pictorii. Apoi, dintr-o dată, şi-a învins timiditatea şi a intrat în joc: „Dacă am ajuns între copii şi toţi lucrau, nu puteam să stau doar deoparte să-i privesc. Şi atunci s-a întâmplat ceva cu mine. Acum mi se pare absolut firesc, dar atunci nici nu credeam că e real. Părea mai degrabă un vis“.

Primele încercări, chiar dacă nu erau perfecte, i-au trezit interesul profesoarei sale, care a remarcat talentul mai vârstnicei sale „eleve“. Încet, pasiunea şi-a spus cuvântul, iar Eva nu se mai putea dezlipi de şevalet. Şi a ajuns să petreacă mai întâi ore întregi, apoi zile pictând.

A intrat la facultate la 56 de ani

Talentul, combinat cu munca susţinută, a dus-o în faţa următoarei provocări. Deşi copilul, rudele şi apropiaţii i-au spus că pare o nebunie, clujeanca era gata pentru pasul următor. Susţinută şi încurajată de profesoara de la Şcoala Populară de Arte şi de mai tinerii ei colegi, Eva a decis să se prezinte la examenul de admitere pentru Universitatea de Artă şi Design din Cluj, la secţia pictură. Se întâmpla în 2010, iar pictoriţa nu va uita niciodată acele momente.

„Ţin minte că la unul din examene m-a dus fiul meu cu maşina. Am intrat în curtea facultăţii, aveam o mapă în care duceam câteva lucrări, iar portarul a început să strige după mine: «Doamnă, vedeţi că este interzis ca părinţii să intre aici. Este examen, doamnă, aşteptaţi unde-şi aşteaptă toţi părinţii copiii». Şi a intervenit fiul meu, i-a spus că eu sunt cea care va susţine examen şi că el m-a ajutat doar să-mi duc lucrurile. Omul a rămas surprins, nu mai ştia ce să zică. Şi-a cerut scuze şi aşa s-a terminat“, se amuză Eva.

„Aşteptam mai multe de la facultate“

A trecut examenul fără probleme şi a fost admisă. „Am luat 9 şi ceva, nici nu mai ştiu exact nota, dar a fost bine“, adaugă pictoriţa. În primele săptămâni, profesorii şi colegii au privit-o mai degrabă ca pe o curiozitate, dar cu timpul a reuşit să se integreze în grup. N-au lipsit nici la facultate ironiile şi întrebările mai mult sau mai puţin directe.

„Am fost întrebată de un profesor ce caut la vârsta asta la facultate. «Până acum ce aţi făcut de aţi venit aşa de târziu la noi?». I-am răspuns că fusesem ocupată să muncesc, prinsă cu meseria pe care o aveam. Nu ştiu dacă l-a mulţumit răspunsul meu, dar altul nu aveam. Mai râdeau şi copiii de mine, mă mai tachinau, dar nu era ceva din cale afară de supărător. Sigur că atunci îmi cădea cumva rău, dar acum, dacă privesc în urmă, mă distrează, mi se pare comic chiar“.

Surprinzător, orele petrecute la cursuri i s-au părut destul de plictisitoare. „Erau multe lucruri pe care deja la învăţasem pe cont propriu, aş fi vrut să învăţ ceva nou. Să învăţ cât mai mult, să nu treacă o zi în care să nu-mi îmbogăţesc cunoştinţele. Dar ritmul mi se părea cam lent. Şi m-a surprins faptul că mulţi dintre tinerii mei colegi nu păreau prea preocupaţi să înveţe. Ei erau mai mult interesaţi de ce vor face când ies la cursuri, de cluburi, de ieşirile la bere şi alte lucruri, totuşi fireşti la vârsta lor“.

Primele expoziţii

Entuziasmul şi puterea sa de muncă i-au surprins şi pe profesori. Mulţi dintre ei nu înţelegeau de unde are atât de multă energie şi atâta pasiune, la o vârstă totuşi destul de înaintată. „Un profesor mi-a spus că sunt ca o locomotivă, că muncesc mult şi că mă implic mult. Mi se părea că mi se dă un pic prea puţin faţă de ceea ce voiam eu să ştiu, aşa că eram puţin nemulţumită şi citeam şi studiam mult, pe lângă faptul că pictam mult. Iar unii profesori mi-au spus că sunt o studentă dificilă, pentru că mereu le puneam întrebări peste întrebări, voiam să ştiu cât mai multe. E adevărat, acum întrebările pe care le puneam lor mi se par simple, dar atunci încă eram o începătoare“, recunoaşte pictoriţa.

După câţiva ani de la debutul său, Eva Dolha şi-a văzut îndeplinit un alt vis. A început cu expoziţii de mică anvergură în câteva galerii de artă din Cluj, după care, treptat, a început să expună şi în alte oraşe ale ţării şi în străinătate. „La început am mers în special pe expoziţii colective, alături de pictori care erau deja consacraţi şi care mi-au întins o mână şi m-au acceptat şi pe mine în mijlocul lor. Apoi, am reuşit să am propriile expoziţii, în mai multe oraşe din ţară. Ţin minte că într-o zi am avut două expoziţii, în două oraşe diferite. Aveam programată o expoziţie la Sighet, iar între timp am fost solicitată şi la Cluj. Am acceptat, deşi a fost greu fiindcă timpul era foarte scurt, dar am reuşit“, mai spune Eva, care între timp a avut expoziţii în ţări ca Franţa, Italia, Isreal şi Ungaria, participând şi la numeroase tabere de pictură internaţionale.

Practic, Eva Dolha îşi petrece aproape întreaga zi în atelierul său, de cele mai multe ori fără să realizeze scurgerea timpului. „Pictez undeva între opt şi zece ore pe zi, uneori şi mai mult, depinde“.

Clujeanca susţine că va continua să picteze atâta timp cât va avea acest hobby. „Mi-am construit un univers numai al meu, e ca o oază pentru mine. Acolo mă pot refugia oricând, îmi oferă linişte, îmi oferă totul“, a încheiat pictoriţa.

Ţin minte că la unul din examene m-a dus fiul meu cu maşina. Am intrat în curtea facultăţii, aveam o mapă în care duceam câteva lucrări, iar portarul a început să strige după mine: «Doamnă, vedeţi că este interzis ca părinţii să intre aici. Este examen, doamnă, aşteptaţi unde-şi aşteaptă toţi părinţii copiii».   Eva Dolha, pictoriţă