Piaţa volantă din centru, idee europeană rezultat românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţi ai agenţiilor de turism din Cluj şi ai firmelor de arhitectură susţin că pieţe volante pot fi întâlnite în zonele centrale ale marilor oraşe din Europa, însă rămân de stabilit detalii precum un loc potrivit şi existenţa unor tarabe de bun gust.

Clujenii au de sâmbătă o nouă piaţă volantă, în centru, în parcarea de lângă Biserica Romano-Catolică „Sfântul Mihail", de unde îşi pot cumpăra fructe şi legume direct de la producătorii agricoli veniţi din întreg judeţul. Această iniţiativă nu este văzută cu ochi buni de unii reprezentanţi ai agenţiilor locale de turism şi de arhitecţi, care consideră fie că ar trebui găsit un alt loc de desfăşurare, fie că ar trebui să existe un mobilier urban, civilizat, pe care ţăranii să-şi pună marfa.

În schimb, alţii vin cu argumentul modelului european şi istoric: în numeroase oraşe ale Europei se organizează astfel de pieţe volante, într-o zi, preţ de câteva ore, respectiv de-a lungul timpul s-au organizat pieţe în jurul bisericilor.

„Nu mi se pare potrivit"

Părerile legate de piaţa volantă şi cum ar trebui să arate ea împarte şi operatorii de turism în două tabere. Lucia Morariu, directorul „Eximtur", apreciază drept nepotrivită amplasarea unei pieţe volante în mijlocul oraşului. „Nu mi se pare potrivită organizarea unei pieţe volante în centru, mai ales lângă o biserică. Nu e decent. E şi foarte important cum curăţă primăria locul după ce pleacă comercianţii", afirmă Lucia Morariu.

Traian Almăşan, directorul agenţiei de turism clujene „City Tours", susţine că ideea organizării unei pieţe volante în centru nu e rea, mai ales că unii turişti cer să fie duşi în pieţele agroalimentare pentru a-şi cumpăra fructe şi legume proaspete. „Există din partea turiştilor un interes foarte mare pentru fructe în această perioadă. Îndeosebi nemţii ne roagă să-i ducem în pieţe ca să-şi cumpere fructe şi legume ecologice, iar înfiinţarea unei pieţe în centru nu e o idee rea, numai să fie pusă în practică cum trebuie", afirmă Almăşan. Acesta mai zice că şi în străinătate sunt astfel de pieţe, şi tot în centrul oraşelor.  

Acesta crede că trebuie să se ţină cont de igienă în primul rând: „Pot să vândă legume şi fructe şi din portbagaj dacă se respectă normele de igienă".

Vocea producătorilor

Preşedintele Cooperativei Agricole de Vânzare din Cluj, Avram Fiţiu, totodată conferenţiar la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, susţine că toate marile oraşe ale Europei, Paris, Bruxelles, Madrid, Amsterdam, au pieţe volante în centru. „O astfel de piaţă e o soluţie de weekend, e o piaţă rapidă, iar producătorii locali îşi pot vinde produsele. În străinătate e deja o regulă şi e o chestiune de imagine. Producătorii îşi vând marfa în locuri bine văzute", crede Fiţiu.

Acesta regretă că producătorii agricoli din zona Apahida-Jucu nu sunt organizaţi într-o asociaţie care să le reprezinte interesele şi să le facă ca produsele mai vizibile pe piaţă. El consideră că locul nu e rău întrucât parcarea din sudul Bisericii „Sfântul Mihail" oferă un spaţiu generos. Nu-l deranjează ideea că piaţa se află lângă o biserică. „De doi ani, în Iaşi, curtea Bisericii Toma Cozma găzduieşte o piaţă volantă chiar pe spaţiul verde", susţine Avram Fiţiu.

În organizarea pieţei volante, între orele 7.00 şi 15.00, administraţia locală s-a luat după modelul străin. „Parcarea din Piaţa Unirii e mai spaţioasă decât Piaţa Mihai Viteazu. Producătorii au la dispoziţie şi parcarea. Accesul e mai uşor. Ei vin cu mesele lor. Nu plătesc nimic. La final, Primăria spală parcarea", afirmă Andrada Rarău, reprezentant al Biroului Mass-Media din cadrul Primăriei Cluj-Napoca.

Igienă şi ţinută

Fiind vorba de centrul oraşului, arhitecţii clujeni spun că piaţa trebuie să aibă ţinută. Arhitectul Vasile Mitrea crede că nu ar fi momentul pentru existenţa unei astfel de pieţe, că e nevoie de un mobilier uniform, mobil şi civilizat. „Idei sunt, facultate de design este, se poate organiza un concurs de modele pentru mobilierul urban. Se poate face un studiu cu variante de locaţii care să fie supus dezbaterii opiniei publice. Acolo ar trebui să funcţioneze un grup sanitar. Clujul e un oraş care are pretenţia să devină Capitală Culturală Europeană şi nu putem lua decizii aşa de azi pe mâine că aşa vrea Popescu sau mai ştiu eu cine", afirmă arhitectul Mitrea. Acesta a văzut astfel de pieţe şi în faţa Primăriei din Viena, respectiv în Oslo.

Din maşină, piaţa volantă a văzut-o arhitectul Şerban Ţigănaş pentru care peisajul a fost unul normal. „În toate oraşele Europei sunt pieţe volante, inclusiv lângă biserici. Aşa fac francezii, belgienii, olandezii. Calitatea trebuie să fie scopul urmărit. Piaţa e un mod de activare al centrului oraşului. Şi în trecut era piaţă în mijlocul oraşului", afirmă Şerban Ţigănaş.

Piaţa discordiei

UDMR Cluj a rupt sâmbătă dimineaţă protocolul de colaborare cu PDL la Cluj-Napoca, după ce Primăria a deschis o piaţa volantă pentru producătorii agricoli în centru. Situaţia va fi discutată mâine, cu ceilalţi parteneri de coaliţie. „Deschiderea pieţei volante în Piaţa Unirii a fost ultima picătură, după amplasarea plăcuţei cu un citat din Iorga pe statuia lui Matei Corvin, după desfăşurarea unui festival de muzică în urma căruia spaţiul verde al Bisericii Sfântul Mihail a fost transformat în toaletă publică şi alte asemenea decizii în care nu am fost consultaţi. Nu ne deranjează atât piaţa volantă în sine, cât faptul că nu am fost consultaţi niciodată în legătură cu aceste evenimente", a spus Mate.

Nici dacă ar fi fost consultaţi, reprezentanţii UDMR nu ar fi fost de acord cu o piaţă volantă lângă „Sfântul Mihail". „Exclus! Nu în centru, nu e estetic! Anul trecut, Direcţia Agricolă a organizat o piaţă volantă în Piaţa Mihai Viteazu. Acolo ar fi mai potrivit. În plus, ar trebui să arate bine, mesele producătorilor să fie la fel, să aibă aceeaşi culoare", consideră Mate Andras.

El susţine că în faţa Bisericii Sfântul Ştefan de la Viena nu e nicio tarabă, iar piaţa volantă din centrul oraşului Bruxelles e făcută cu gust.

Ce zic oamenii

 „O să-mi fac cumpărături de acolo. Nu mă deranjează că e o biserică acolo. Unde barul se află lângă biserică cum e?"

Loredana Matei, 25 de ani, inginer

„Nu cred că mesele din piaţa volantă ar trebui să fie la fel mai ales că e doar pentru câteva ore"

Sandu Covrigan, 72 de ani, pensionar

„Nu sunt de acord. Strică tot aspectul din centrul vechi al oraşului. Mai lipseşte să facem bordel în biserică"

Magyarosy Miky, 43 de ani, taximetrist

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite