„Panteonul Transilvaniei“, cimitirul clujean unde se întâlnesc şi capul de bour, şi blazonul nobiliar maghiar

O bună parte din monumentele din cimitirul Hajongard au decoraţiuni impresionante. FOTO / Ovidiu Cornea

Cimitirul Hajongard din Cluj (azi Cimitirul Central al oraşului), supranumit “Panteonul Transilvaniei”, datorită numărului impresionant de personalităţi ale căror rămăşiţe pâmânteşti se află aici, constituie un adevărat „micro-univers” multi-etnic şi multi-confesional.

Cea mai recentă lucrare pe temă, „Hajongard – oraşul morţilor”, scrisă în patru limbi, română, maghiară, germană şi engleză, accentuează multiculturalitatea impresionantă a complexului funerar, care ar putea impulsiona o colaborare şi o cunoaştere reciprocă mai bune între diferitele etnii din Transilvania şi România.

Multiculturalismul impresionant al „grădinii cu iepuri” - Hasengarten, sau „cu aluni” – Haselgarten, în funcţie de etimologia acceptată a denumirii tradiţionale a locului – Hajongard, este radiografiată prin fotografii artistice şi text atent documentat, de artistul vizual Octavian Bortoş, în cartea „Hajongard – Oraşul morţilor”, apărută în 2015 la editura Proart 21, cea mai recentă lucrare pe tema acestui subiect. Textul ghidului-album este redat în patru limbi, română, maghiară, germană şi engleză şi constituie un demers de încurajare a dialogului multi-etnic şi multicultural şi a unei mai bune cunoaşteri reciproce, după cum transmite autorul.
 

În condiţiile în care cimitirul numără câteva sute de morminte şi edificii funerare care figurează pe lista monumentelor istorice şi este atât de divers etnic, culttural, confesional, iniţiativa de includere a obiectivului pe lista de patriimoniu UNESCO, enunţată acum câţiva ani de un înalt oficial al Guvernului de la Budapesta, ar trebui să ajungă la o finalitate.

Capul de bour, alături de blazonul nobiliar

Calitatea Hajongardului de conglomerat multicultural vine pe fondul unor politici administrative din regiune şi din oraş care au promovat politici de toleranţă şi deschidere, respectiv de dezvoltare economică, notează autorul. „Pe de altă parte, ampla deschidere a Transilvaniei spre culturile vest-europene, venită cu precădere pe filieră maghiară şi germană, dar şi strânsele relaţii ale românilor de aici cu românii din Moldova şi cu cei de la sud de munţi, au determinat pătrunderea a numeroase curente artistice în interiorul arcului carpatic. Acestorea le-au fost asociate simbolistica laică şi ecleziastică cu încărcătura sa naţională specifică. Astfel, alături de de blazoane nobiliare maghiare şi germane vom întâlni capul de bour, ca element heraldic principal descins din steagul Moldovei lui Ştefan cel Mare, cavouri neobizantine cu ornamentică de sorginte brâncovenească, dar şi simbolistică israelită, precum menora şi steaua sau scutul lui David, prezente exclusiv în cimitirele evreieşti adiacente”, completează Octavian Bortoş. 

Mozaic evreiesc

Unul din elementele care subliniază în plus diversitatea culturală, etnică şi confesională a aşezării este singurul mozaic vechi păstrat în complexul funerar Hajongard, existent în cimitirul israelit deschis la 1840. În incinta respectivă există mai multe pietre tombale de secool XIX. Octavian Bortoş arată că „vechile cimitire evreieşti, născute ca o extindere a Hajongardului, prezintă o mare varietate de pietre tombale ce marchează parcursul istoric al comunităţii israelite de aici”. În 1892 cimitirul este extins spre sud cu noul cimitir evreiesc şi cimitirul soldaţilor.

Simbolurile hoştezenilor

Hoştezenii sunt o comunitate pitorească a Clujului, cu o puternică prezenţă, până acum câteva decenii în viaţa oraşului, membrii comunităţii fiind apreciaţi agricultori şi cultivatori de zarzavaturi. Mormintele membrilor comunităţii sunt uşor recognoscibile în incinta cimitirului, prin faptul că sunt însoţite de simboluri agricole, fie spicul de grâu, sau strugurele, care simbilizează categoria socio-profesională a defunctului/defuncţilor.

Bogăţie de stiluri

Artistul vizual prezintă, cu scurte inserţii de text, dar mai ales prin intermediul unor fotografii de mari dimensiuni, de ansamblu sau de detaliu, elemente specifice multiplelor etnii reprezentate în cimitirul care azi are circa 14 hectare. Sunt ipostaziate statuete alegorice, însemne heraldice, figurile celor îngropaţi, într-o redare grafică ireproşabilă. Autorul cărţii-album notează bogăţia de curente artistice reprezentate în realizarea monumentelor funerare din cimitir: „putem remarca mai întâi reminscenţele romanicului şi ale maurului, regăsite în pietrele tombale evreieşti, apoi ritmurile neogoticului solemn şi auster, influenţele renascentiste şi ale barocului din construcţiile funerare maghiare, urmate de neoclasicismul omniprezent, brâncovenescul şi neobizantinismul evidenţiate în monumentele ortodoxe româneşti, ambianţa pătrunzătoare a romanticului, până la aventura Art Nouveau îmbrăţişată de admiratori din rândul multor culte”. Octavian Bortoş notează şi existenţa unor monumente funerare de lemn, mult inferioare numeric celor de piatră, dar care ilustrează împrumuturile şi schimburile rural-urban care ajung într-un mediu orăşenessc. Construcţiile funerare de lemn amintesc de edificii funerare mai vechi, din care unele s-au pierdut sub negura vremurilor, notează autorul.

Apariţia cimitirului

Iniţiativa înfiinţării cimitirului Hajongard – astăzi Cimitirul Central, apare în 1585, în contextul unei cumlite epidemii de ciumă, fiind privită mai întâi cu reticenţă de către cetăţenii oraşului, în general conservatori, în contextul în care morţii urmau să fie îngropaţi în afara zidurilor cetăţii, contrar obieciurilor de până atunci, subliniază Octavian Bortoş. El redă un fragment din documentul din 1585 prin care Consiliul celor 100 de bărbaţi, care ţineau în mâini frâiele oraşului, hotărăşte înfiinţarea noului cimitir: „S-a hotărât, în unanimitate, ca din pământul aflat în faţa micii porţi a străzii Turda, acolo unde acum este semănat pepene, să fie delimitată o bucată bună şi mare de teren pentru loc de cimitir, unde atât săracii, cât şi bogaţii, fără diferenţă, să se poată înmormânta”. 

Cerecetătorul clujean Florin Gherasim, autor al unui doctorat pe tema ritualurilor funerare în Câmpia Transilvaniei, a explicat pentru Adevărul că acceptarea îngropării în cimitir a reprezentanţilor tuturor categoriilor sociale vine în contextul epidemiei amintite, care dobora oameni de toate rangurile. În 1661 se iscă o altă epidemie de ciumă, care face ca numărul celor îngropaţi în Hajongard să crească vertiginos. Complexul funerar se extinde ulterior, prin apariţia cimitirului luteran, consolidată de o donaţie făcută de colonelul Ioan Fabritius de Gladis, care îşi donează livada, respectiv apariţia vechiului cimitir evreiesc, în 1840. Spre sfârşitul secolului XIX cimitirul este aranjat, multe pietre vechi fiind mutate de la locul lor şi au fost desemnate parcelele. Cea mai veche piatrp funerară din Hsajongard datează din 1599, 

De la nobili la scriitori şi artişti

În cimitirul Hajongard îşi doarme somnul de veci o pleiadă de personalităţi din Transilvania, de diferite etnii, conţi şi descendenţi ai unor familii nobiliare maghiare, personalităţi dim mediul cultural şi spiritual maghiar, german sau evreiesc, dar şi numeroase personalităţi româneşti. Între cele mai ilustre personalităţi îngropate aici se numră contele Imre Mikó, fost guvernator al Transilvaniei, descendenţi ai familiilor nobiliare Jósika, Bethlen de Beclean şi Bethlen de Iktar, Teleki, Béldi, Bánffy, ai familiilor germane de farmacişti Mauksch-Hintz, al familiei Sebestyen - înmormântaţi în cavoul din noul cimitir evreiesc. Se regăsesc şi morminte mai insolite, precum cel al călătorului şi scriitorului englez John Paget, nobil şi admirator al Transilvaniei, cel al lui Gaetano Biassini, fondatorul hotelului Biassini, devenit faimos în secolul XIX. Între personalităţile culturale îngropate aici se numără cărturarul János Apáczai Csere, Sámuel Brassai, „ultimul mare savant al Transilvaniei”, regizorul şi producătorul de film Jenő Janovics, László Kőváry, savantul Emil Racoviţă, scriitorul Ion Agârbiceanu, medicul şi profesorul de renume Iuliu Haaţieganu, istoricul Constantin Daicoviciu, criticul literar Adrian Marino, compozitorul Gheorghe Dima. 

Cartea, la bibliotecă

Cartea „Hajongard – Oraşul morţilor”, alcătuită de Octavian Bortoş a apărut în 2015 în baza unei finanţări din cadrul Administraţiei Fondului Cultural Naţional, la editura Proart 21. Deocamdată lucrarea, în format a4, pe hârtie lucioasă, cu text în română, maghiară, germană şi engleză, repordus consecutiv după fiecare capitol şi foarte multe fotografii, este disponibilă în biblioteci, însă nu încă şi în librării. Spre exemplu volumul poate fi consultat la Compartimentul Colecţii Speciale de la Biblioteca „Octavian Goga” din Cluj. Octavian Bortoş este artist vizual şi autor al mai multor albume-ghid, între care "Clujul în 12 dimensiuni", de asemenea o lucarre în patru limbi şi "Invitaţie în paradis" (albul dedicat Grădinii Botanice din Cluj. n.red.).

"Ar trebui protejat"

Florin Gherasim, totodată muzeograf la Muzeul de Artă din Cluj, subliniază că Hajongardul este probabil unul dacă nu cel mai bogat în vestigii cimitir din Transilvania şi din România, asta în contextul în care în restul ţării, mai expusă la invaziile turce sau tătare, mormintele erau adeseori amplasate mai degrabă în locuri ferite, renirea lor într-un spaţiu public extins fiind mai rar întâlnită. Pe de altă parte, practica ortodoxă, păstrată şi astăzi, prevedea în numeroase cazuri, îngroparea unor credincioşi, în special de rang înalt, în biserică sau în preajma acesteia. "În opinia mea, Hajongardul ar trebui închis pentru alte înmormântări, iar o eventuală includere a sa în patrimoniul european sau mondial ar trebui să vizeze complexul ca ansamblu, nu doar anumite monumente. E adevărat că o parte din ele sunt mai reprezentative, dar per total este ca un muzeu în aer liber", a punctat Gherasim.