Omul perfect al viitorului, utopie sau eugenie? Un profesor român de la Oxford vorbește despre ce înseamnă purificarea rasei

0
Publicat:

În timpul regimului Antonescu, România a urmat direcția doctrinelor totalitare în privința eugenismului, contribuind astfel la Holocaust, prin deportarea evreilor și a romilor. 

Marius Turda (stânga) și ambasadorul Marii Britanii, Andrew Noble FOTO Arhivă personală
Marius Turda (stânga) și ambasadorul Marii Britanii, Andrew Noble FOTO Arhivă personală

Istoricul român Marius Turda, care predă Istoria Biomedicinei din Europa Centrală și de Est la Oxford Brookes University, unde conduce Centre for Medical Humanities, a inițiat o expoziție specială în marile orașe ale României despre eugenism, eugenismul românesc în perioada comunistă și programe biopolitice. Expoziția se desfășoară până la finalul lui martie în București, între 24 martie și 26 mai 2023 și în perioada 27 martie - 16 aprilie va putea fi vizitată la Universitatea „Petre Andrei“ din Iaşi și respectiv la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj, urmând să ajungă la Biblioteca „Lucian Blaga“ din Sibiu în luna mai.

Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, cercetătorul a explicat în ce măsură eugenismul și biopolitica au găsit un teren fertil în România și cum comuniștii au preluat și au dus mai departe astfel de idei pentru „construirea socialismului“, dar și cum țări democratice au continuat mulți ani practici barbare inspirate de aici, acțiuni ce se regăsesc aplicate și în prezent.

Istoricul Marius Turda explică specificul expoziției SURSA Arhivă personală
Istoricul Marius Turda explică specificul expoziției SURSA Arhivă personală

„Weekend Adevărul“: S-a vorbit deseori în șoaptă despre eugenie. Cum ați defini, pe scurt, această teorie, dincolo de definițiile din dicționare?

Marius Turda: Eugenia este o teorie despre îmbunătăţirea fondului ereditar sau genetic al generațiilor umane viitoare prin intermediul selecției sociale și al promovării înmulțirii selective a unor indivizi considerați „superiori“, prin controlul reproducerii acelor indivizi considerați „inferiori“. Ideea de bază este că un individ sănătos, din punct de vedere mental și fizic, este de preferat unui individ bolnav, cu defecte din naștere.

140 de ani de la ideea „omului perfect“

- Dacă ar fi să aruncăm o privire în istorie, când s-a cristalizat acest concept și cum s-a perpetuat ajungând în secolul XX să justifice crime oribile?

Conceptul modern de „eugenie“ a fost formulat de către englezul Francis Galton în 1883. Folosind idei din antropologie, medicină, demografie și fiind puternic influențat de teoria selecției naturale a lui Charles Darwin, Galton a combinat interpretări, adesea contradictorii, despre transmiterea calităților sau a defectelor ereditare la om pentru a elabora o așa-zisă știință a eugeniei. Motivațiile lui au fost sociale, intelectuale și politice, incluzând evaluarea calității biologice a populației, păstrarea elitismului de clasă, prevenirea amestecului rasial și asigurarea dominației rasei albe.

- Pornind din Marea Britanie, cum s-au răspândit aceste idei și unde au găsit teren fertil?

Din Anglia, eugenia s-a răspândit în toată lumea, găsind entuziaști atât printre oamenii de știință, cât și printre politicieni și capete încoronate. În perioada interbelică, societăți eugenice naționale au existat în majoritatea țărilor din Europa, precum și din nordul și sudul Americii, iar congresele internaționale (primul fiind organizat în 1912 în Londra) le prilejuiau eugeniștilor întâlniri, discuții și schimburi de idei. Însă lucrurile nu s-au oprit aici. Eugeniștii considerau că persoanele cu dizabilități fizice și mintale reprezintă un pericol la adresa populației considerate sănătoase, din punct de vedere genetic și rasial, și superioară din punct de vedere intelectual. Pentru a „elimina“ acest „pericol“, ei au propus instituționalizarea și adesea sterilizarea persoanele cu dizabilități. După cum știm, în Germania nazistă, ideile eugenice de îmbunătățire a rasei au fost cele care au stat la baza introducerii sterilizării forțate (1933-34), a aplicării programului T4 de eutanasie a persoanelor cu dizabilități (1939-41) și au dus apoi la Holocaust (1941-45).

„Religia viitorului“

- Putem vorbi la trecut despre toate aceste orori?

În secolul XX, teoriile eugenice au contribuit la discriminarea a milioane de oameni care fie aparțineau minorităților religioase, etnice și sexuale, fie aveau diverse dizabilități. Multe idei eugenice continuă să existe și azi în educație și în sistemul de sănătate, de exemplu. În unele cazuri, precum China, Statele Unite sau India, metode eugenice negative, precum sterilizarea, continuă să fie aplicate. Francis Galton spera, la începutul secolului XX, că eugenia va deveni „o religie a viitorului“. Dorința, din păcate, i s-a împlinit.

- S-a vehiculat foarte mult și conceptul de „eugenie pozitivă“, în opoziție cu cea „negativă“. În ce măsură ar putea fi justificată cea pozitivă?

Practicile eugenice așa zis negative, cum ar fi, de exemplu, sterilizarea forțată și fără consimțământ a bolnavilor mintal, au fost mereu condamnate din punct de vedere moral și religios. Eugenia așa-zis pozitivă, axată pe protejarea familiei, educație şi încurajarea reproducției celor considerați sănătoși și, astfel, utili societății, a fost justificată de către unii oameni și acceptată de către religie.

- Întâlnim această noțiune și în România zilelor noastre?

În multe țări catolice, precum Italia sau Spania, și în cele cu o majoritate ortodoxă, cum este România, eugenia „pozitivă“ a fost preferată celei „negative“. Un lucru la fel de important legat de aspectul etic al eugeniei a fost acela că eugeniștii se prezentau ca fiind paznicii comportamentului moral al societății, cei chemați să promoveze controlul reproducerii, igiena populației, bunăstarea generațiilor viitoare și idealul căsătoriei. Toate mișcările eugenice au avut o anumită „etică“, invocând nevoia de a introduce măsuri pentru a proteja generațiile umane viitoare.

Începuturile eugenismului în România

- Referindu-ne la România, când și în ce context i-am fixa începuturile?

Dezbaterea antropologică despre națiunea română a început la sfârșitul secolului al XIX-lea, însă abia în perioada interbelică avem o cercetare consistentă făcută de antropologi români. Cercetările lor au căutat răspunsuri la aceleaşi întrebări despre identitatea națională care i-au preocupat pe alţi specialişti din domeniile sociale și umaniste. Precum aceştia din urmă, ambiţia antropologilor a fost să creeze o disciplină ştiinţifică pusă în slujba naţiunii. Chiar dacă au avut motive ideologice diferite, antropologii români au interpretat ideea de naţiune într-un mod similar.

Antropologia nu a fost doar o ştiință despre om la modul generic – umanitatea –, ci şi o ştiință despre „omul românesc“ care trebuia făcut cunoscut. Apropierea dintre ştiință și etnicitate a fost o premisă esențială pentru apariția și dezvoltarea antropologiei românești. Iar pentru a înțelege această transformare conceptuală a cunoașterii științifice despre naţiune, trebuie să explicăm teoriile şi cercetările antropologice folosite în perioada interbelică. Aceste cercetări nu au fost făcute la întâmplare, ci au făcut parte dintr-un vast program științific și o strategie instituțională națională adoptată după 1918.

Marius Turda combate ideea purității rasiale. FOTO Arhivă personală
Marius Turda combate ideea purității rasiale. FOTO Arhivă personală

- Există și azi oameni care vorbesc, în România și în lume, de ceea ce ei numec „puritatea rasei”.

Nu există puritate rasială. Toate națiunile moderne sunt amestecate și provin din mai multe grupuri etnice. Mulți dintre românii „neaoși“ au strămoși maghiari, greci, tătari, turci sau romi. Românitatea este o construcție culturală și nu există o genă românească.

- Și cum a evoluat conceptul de rasă în România?

În perioada interbelică, de exemplu, rasa românilor era înţeleasă biologic (legături de sânge, familie, origine), cultural-lingvistic (aceeaşi limbă şi aceeaşi cultură), geografic (locuind în zone specifice, cum ar fi Munţii Apuseni, de exemplu) şi religios (creștini ortodocși). De multe ori însă, pentru a accentua unele elemente biologice specifice românilor, termenul de rasă a fost folosit ca sinonim pentru popor, naţiune sau etnie – „etnicul românesc”. Ceea ce conta era conştientizarea rasială, de „sânge“, a unei identităţi în cadrul unei istorii individuale şi colective care conecta trecutul la prezent. Cu toate acestea, antropologii şi eugeniştii români din acea perioadă nu au militat pentru „puritate rasială“ precum au făcut-o cei germani sau americani.

- Până unde a ajuns eugenia rasială românească?

Eugenia rasială românească, care a prins contur la sfârșitul anilor 1940, a susținut că minoritățile etnice sunt fie „inferioare“ și, în consecință, ar trebui înlăturate – cum s-a întâmplat cu evreii și cu populația romă –, fie trebuie definite ca fiind din punct de vedere „rasial“ români – cum s-a încercat cu ceangăii și cu secuii. Aceste opinii au reflectat reprezentările rasiale ale rolurilor sociale și economice atribuite minorităţilor etnice. Evreii, de pildă, erau acuzați că subminează economia statului român, în vreme ce romii erau prezentați ca niște „paraziți“ și, drept urmare, niște elemente „asociale“. Unii dintre eugenişti precum Toma Petrescu, Sabin Manuilă, Liviu Stan, fraţii Iordache şi Gheorghe Făcăoaru au cerut interzicerea căsătoriile dintre români şi alte minorităţi etnice, mai ales evrei, şi sterilizarea romilor.

- Așadar, se poate vorbi și de o eugenie specific românească?

Cu siguranță. De exemplu, în „Igiena națiunii“, publicată în 1925, și în „Biopolitica“, publicată în 1926, Iuliu Moldovan a conceptualizat atât eugenia, cât și biopolitica drept expresii ale noului naționalism, legându-l de intervenționismul etnic al noului stat creat în 1918 (în politicile demografice), dar și de măsurile radicale de a îmbunătăți sănătatea si igiena populației, o condiție pe care el și mulți alții din elita politică și știintifică a României interbelice au considerat-o esențială pentru supraviețuirea României Mari. Pentru Moldovan, eugenia însemna politica națională a unui stat care controlează și administrează organismul etnic al națiunii. Prosperitatea economică şi progresul cultural au fost pur şi simplu integrate aspectelor biologice ale identităţii naţionale şi pe presupunerea că legile evoluţiei şi ale eredităţii guvernau viaţa indivizilor şi a popoarelor. Viziunea politică corespunzătoare pentru o asemenea realitate era ceea ce Moldovan a numit o „eugenie specific românească“.

Istoricul Marius Turda SURSA Arhiva personală
Istoricul Marius Turda SURSA Arhiva personală

- Cât de mult a semănat din acest punct de vedere România din anii ’40 ai secolului trecut cu Germania nazistă sau cu Italia fascistă?

Precum în Italia fascistă şi în Germania nazistă, şi în România au apărut diferite forme ale unei biopolitici radicale, care confirmau statul totalitar şi rasial drept o expresie exemplară a superiorităţii etnice a românilor. În cadrul acestei schimbări, termenii „rasă“ şi „sânge“ nu reprezentau doar simboluri ale apartenenţei etnice, ci au devenit categorii biologice, realizate atât prin practici politice, cât şi prin legislaţie. Trebuie însă să înțelegem „rasismul românesc“ conceptual și contextual, nu doar ca exagerare a dezbaterilor despre specificului național, ci şi ca parte integrantă a istoriei perioadei interbelice, acolo unde îi este locul. Acest recurs la memoria istorică este esențial dacă dorim ca opiniile rasiste exprimate uneori de oameni de știință importanți să se reconcilieze cu propriul lor trecut, iar istoria antropologiei în România să fie sistematic analizată ținându-se cont de contextul politic local și internațional al timpului. Ideea de a steriliza romii, de exemplu, s-a conformat noilor obiective ideologice ale gândirii româneşti eugenice după 1940, ca şi tendinţei generale a regimului mareşalului Ion Antonescu, între 1941 şi 1944, spre omogenizare naţională şi purificare etnică. Această formă radicală de biopolitică a fost exprimată prin schimburi de populație, deportări de evrei și romi în Transnistria și prin Holocaust. O investigare a elementelor specifice eugeniei românești este esențială și istoricii trebuie să o facă pentru a înțelege cultura politică a României din timpul războiului şi, fireşte, contribuţia ei la Holocaust.

Există și azi oameni care vorbesc, în România și în lume, de puritatea rasei.

- Dacă ar fi să ne referim la eugenia din România comunistă, ce idei au preluat și susținut tovarășii aduși la putere de tancurile sovietice?

Deși tradiția eugenică a luat sfârșit în România, în mod oficial, odată cu instaurarea regimului comunist în 1947, ea nu a fost uitată. Cercetătorii români nu au fost descurajați în tendința lor de a adapta interpretările eugenice interbelice referitoare la sănătatea populației la principiile comunismului naționalist. Medicina, sociologia și antropologia erau discipline care perpetuau teme eugenice în România anilor 1950 și 1960. De pildă, ideea unei biologii naționale care să implice diferențe etnice, cicluri de creștere și descreștere, genealogiile genetice și relația dintre cultură și natură sunt prezente în mod abundent în primele cercetări antropologice colective publicate în România comunistă. Faptul că un fost legionar, Traian Herseni, a colaborat la ambele publicații este ilustrativ, el fiind unul dintre cazurile exemplare dintre eugeniștii români care au reușit să se acomodeze, atât professional, cât și ideologic, cu noul regim.

- Putem vorbi de proiecte eugenistice în adevăratul sens al cuvântului?

În timpul perioadei comuniste, ideile eugenice au reapărut, iar în cele din urmă s-au materializat într-o formă particulară de biopolitică naţională după venirea la putere a lui Nicolae Ceaușescu, în 1965. Noul regim a inițiat o politică pro-natalistă strictă, statul urmărind să obțină controlul complet al reproducerii. Ce a urmat, până în 1989, a fost cel mai dramatic proiect eugenist pe care l-a cunoscut România.

- Unde se află granița dintre naționalism și eugenie și cât de ușor pare de trecut?

În cazul României, nu a existat o graniță între naționalism și eugenie. Toti eugeniștii români au fost naționaliști. În perioada interbelică, eugenia a fost parte principală dintr-o agendă biopolitică mai largă, care includea, pe lângă controlul reproducerii, și igiena rasială, igiena socială, sănătatea publică și planificarea familială, precum si cercetarea rasială a minorităților sociale și etnice. Având ca scop protejarea declinului biologic al națiunii, eugenia a funcționat într-un cadru naționalist, creat cu scopul specific de a îmbunătăți calitățile biologice ale populației și de a-i proteja sănătatea. Susținând că statul trebuie să intervină pentru îmbunătățirea corpului său social prin măsuri eugenice, biopolitica a fost ca o formulă ideală de a crea o națiune puternică și sănătoasă.

„Firul călăuzitor“ al eugeniei

- În ultimii ani ați organizat în România mai multe expoziții pe această tematică, de la antropologie la eugenie, bipolitică. Pe ce se axează cea mai recentă expoziție, care a avut loc la finalul anului trecut, în Capitală și în marile orașe ale României?

Am explorat în aceste trei expoziții istoria eugeniei, a biopoliticii – înțelegerea politicii naționale prin prisma factorilor biologici –, a antropologiei și a geneticii umane și felul în care s-au dezvoltat ele în România în perioada dintre 1880 și 1960. Firul călăuzitor al acestor trei expoziții este că știința, cu toate disciplinele ei aferente, în România modernă, a încercat să devină națională și utilă societății.

Expoziția din 2019, în centrul Capitalei
Expoziția din 2019, în centrul Capitalei

- Și care ar fi scopul?

Nu descriu acest fenomen, care s-a întâmplat de fapt peste tot în lume, ca fiind unul negativ sau unul pozitiv. Doresc doar să îl explic publicului mai tânăr care nu este familiarizat cu aceste detalii legate de construirea identității naționale românești din acea perioadă.

- Aminteați de firul care leagă aceste expoziții, de unde ați pornit și unde ați ajuns și care e tema celei de-a treia?

Cea mai recentă expoziție reconstruiește traseul urmat de antropologie și genetica umană în primele două decenii ale României comuniste. Cele două discipline au promovat cercetarea istoriei evoluției umane și a diversității umane în România. Ca și în perioada interbelică, această nouă „știință a omului“ a fost puternic ideologizată.

- În expozițiile anterioare ați avut ca teme caracteristicile sociale ale românilor, descrierile fizice și măsurătorile antropologice care s-au făcut asupra grupurilor etnice de pe teritoriul României. Ce concluzii ar trebui trase și ce am putea învăța de aici?

Naţiunea română trebuia să fie cartografiată fizic, nu doar cultural. Pentru a realiza acest deziderat, cercetarea antropologică românească şi-a asumat o dublă sarcină: întâi de toate să identifice cine erau românii şi, în al doilea rând, să furnizeze o strategie pentru a-i educa în legătură cu importanţa lor biologică pentru viitorul naţiunii.

- Vorbim aici de noțiuni puțin cunoscute publicului larg.

Din păcate, cercetările antropologice din perioada interbelică nu sunt cunoscute publicului larg. Nu se predau la școală sau la universitate, iar semnificația lor istorică, politică și socială este puțin înțeleasă astăzi. Poate și mai grav, majoritatea istoricilor din România nu sunt interesați de istoria antropologiei. Sper că aceste expoziţii au provocat şi, în același timp, au schimbat anumite concepţii despre istoria naţională și, de asemenea, au educat generaţiile mai tinere despre subiecte care sunt dificile, însă esenţiale, pentru a înţelege dezbaterile despre naţiune din perioada interbelică și postbelică.

„Ambițiile unora de a crea omul «perfect» au dus mereu la tragedie și la nefericire“

- Sfârșitul războiului și schimbarea puterii nu au însemnat sfârșitul biopoliticii și al eugenismului în România. Cum au stat lucrurile în alte țări?

Există o literatură bogată și despre eugenia nazistă, în schimb, puține se cunosc despre cum au continuat practicile eugenice după 1945, precum sterilizarea forțată a femeilor de culoare în Statele Unite, a femeilor indigene din America de Sud, a femeilor cu dizabilități în țările scandinave sau a femeilor rome în fosta Cehoslovacie. Ideile eugenice nu au dispărut odată cu înfrângerea militară a Germaniei naziste. Desigur, conștienți de sensibilitatea opiniei publice referitor la acest subiect, biologii, medicii, antropologii și geneticienii au încercat să separe disciplinele lor de ingineria eugenică și rasială de dinainte de război.

- Putem vorbi totuși de o transformare a acestor idei?

După cel de-Al Doilea Război Mondial, vocabularul eugenic a fost curățat de metaforele sale rasiste, dar a rămas în uz, fiind folosit nu doar de numeroși oameni de știință, dar și de publicul larg. În țări precum Marea Britanie, eugenia a continuat să atragă sprijin până în anii 1960, mai ales în ceea ce privește planificarea parentală, sterilizarea voluntară și așa-numitele „familii cu probleme“. Modelul eugenic de inginerie socială și națională a continuat să fie urmat atât de țări democratice, precum Suedia, cât și de țări comuniste, precum China. Japonia a introdus legea sterilizării eugenice în 1948 și a păstrat-o până în 1996, fiind astfel țara cu cea mai longevivă lege eugenică din lume. Un alt exemplu: în statul american Carolina de Nord, 7.600 de indivizi, majoritatea de culoare, au fost sterilizați, între 1929 și 1974. Sterilizarea era considerată a fi o soluție la probleme sociale precum criminalitatea, alcoolismul și sărăcia. Unii indivizi au continuat să fie considerați valoroși din punct de vedere biologic și social, în timp ce alții nu. Această dezumanizare este o trăsătură comună tuturor mișcărilor eugenice.

De la rasă și cultură la genetică

- Genetica a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare fără precedent, iar azi s-a ajuns să se discute despre faptul că în curând oamenii vor putea decide până în cele mai mici detalii cum vor arăta copiii lor și ce calități vor avea. Putem vorbi de o nouă eugenie?

Nu aș recomanda nimănui să facă acest lucru, însă asta nu înseamnă că unii dintre noi nu ar face-o dacă ar avea posibilitatea financiară. Ideea de „a crea“ un copil care să nu aibă niciun defect genetic este desigur foarte atractivă. Putem spune că există și o formă nouă de eugenie care nu este impusă de stat, ci este voluntară, practicată de populație în funcție de problema fiecăruia: unii folosesc consultațiile genetice pentru a identifica boli ereditare de care să își protejeze viitorii copii, alții preferă sterilizarea ca metodă contraceptivă etc.

Imagine de la una din expozițiile recente din Cluj
Imagine de la una din expozițiile recente din Cluj

- Cum ați defini această nouă eugenie? Ce o desparte și ce o leagă de trecut?

Această nouă eugenie, care este o combinație de progrese în genetica moleculară și apariția tehnologiilor de reproducere asistată, se bazează pe aceeași aspirație utopică ca și vechea eugenie, dar folosește tehnici foarte diferite. Ideea de bază este dorința de a reduce incidența și prevalența bolilor genetice în cadrul populației. O diferență crucială este că, în timp ce eugenia din trecut s-a concentrat, în primul rând, pe ceea ce percepem acum ca fiind trăsături comportamentale complexe și multifactoriale, cum ar fi alcoolismul, prostituția și criminalitatea, eugenia din prezent se concentrează mai ales asupra bolilor cauzate de tulburări cromozomiale sau mutații genetice. Această nouă versiune a eugeniei include practici care nu erau disponibile pentru vechii eugeniști.

- Ce înseamnă, mai exact, acest tip de eugenie mai mult medicală?

Prima este testarea presimptomatică, care are loc în comunitățile care au o incidență ridicată a bolilor moștenite genetic, cum ar fi hemofilia, talasemia sau boala Tay-Sachs. A doua este testarea genetică preimplantare, urmată de selecția embrionilor și inseminarea artificială. A treia practică este testarea genetică prenatală, urmată de avortul selectiv (sau avortul „eugenic“) al oricărui embrion uman în care se găsește o boală care provoacă mutații genetice. Practica finală este utilizarea gameților donatorilor, în fertilizarea in vitro asistată de donator și, în unele cazuri, selecția pozitivă a donatorilor care au caracteristicile fizice, morale, intelectuale sau emoționale pe care viitorii părinți le pot dori.

Persoanele cu dizabilități și activiștii pentru drepturile persoanelor cu dizabilități sunt însă îngrijorați de această nouă eugenie, pe care ei o consideră un afront la demnitatea lor.

Utilizarea testelor preimplantare sau prenatale pentru a selecta orice embrion care este diagnosticat cu o dizabilitate transmite un mesaj clar că societatea nu prețuiește viețile persoanelor cu dizabilități. În plus, unele persoane cu dizabilități susțin nu numai că au un drept egal la viață, ci și că au dreptul să selecteze pozitiv un embrion care conține gena cauzatoare de dizabilitate. În esență, acești indivizi vor dreptul de a reproduce dizabilitatea. Un cuplu de oameni care suferă de surditate, de exemplu, trebuie să aibă dreptul de a avea copii, chiar dacă aceștia, la rândul lor, vor fi surzi.

Un viitor modelat după tipare „perfecte“

- Recent a apărut și conceptul EctoLife, prima fabrică de bebeluși din lume, despre care se spune că ar fi rezultatul a peste 50 de ani de cercetare. Fabrica ar putea „produce“ până la 30.000 de copii pe an, pe alese. Cum comentați acest lucru?

Această „fabrică“ de bebeluși nu există. Este doar o idee, o propunere, însă una care poate să devină realitate. O „fabrică“ eugenică de bebeluși ar putea fi folosită aparent pentru a recrea mai multe „copii“ după cei mai talentați, inovatori și inspirați indivizi din societate. ADN de la profesori universitari, sportivi olimpici, lideri de opinie, oameni de știință și muzicieni ar putea fi folosit pentru a crea acești bebeluși. Deși acest lucru poate atrage viitorii părinți, ideea este fundamental greșită, deoarece acești indivizi „creați“ nu vor fi identici cu creatorul lor, deoarece vor crește și se vor dezvolta într-un mediu social și politic diferit. Vor avea același genotip cu cel al donatorilor, dar un genotip diferit.

- Ce credeți că înseamnă „perfect“ pentru acești oameni?

În timp ce oamenii pot fi de acord cu ideea de a produce copii „perfecți“, nu există un consens asupra a ceea ce înseamnă „perfect“. Înseamnă oare să fii conservator, comunist sau ateist? Înseamnă oare să fii mai bun la muzică, la sport sau la filosofie? Sau „perfect“ înseamnă să fii cel mai înalt din clasă? Conceptul de „perfect“ este extrem de subiectiv și se schimbă inevitabil odată cu schimbările în cultură și în mentalitate. De asemenea, nu trebuie să uităm ce s-a întâmplat în trecut. Ideea și ambițiile unora de a crea omul „perfect“ au dus mereu la tragedie și la nefericire. De aceea cunoașterea istoriei eugeniei este relevantă pentru orice discuție curentă despre reproducere, genetica medicală, despre fertilizarea in vitro și clonare, într-un cuvânt, despre tehnicile biomedicale de perfecționare umană.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite