Adevărul dur despre politica rasială în istoria României: „Practicile eugenice au continuat sub comunism, iar impactul lor continuă să fie simţit până azi“
0
Marius Turda, profesor la Oxford Brookes, originar din Maramureş, organizează o expoziţie internaţională despre biopolitică şi eugenism în România anilor 1922-1940.
„Este adevărat că istoria biopoliticii şi eugenismului (n.r. - teorie care susţine ideea inegalităţii biologice şi intelectuale a raselor umane, care sunt împărţite în inferioare şi superioare) românesc este încă puţin înţeleasă. Spre deosebire de acum 20 de ani când am început să cercetez aceste subiecte, acum există o recunoaştere printre specialiştii români“, afirmă Marius Turda, profesor la Universitatea Oxford Brookes din Londra.
Expoziţia, intitulată „Ştiinţă şi etnicitate. Biopolitica şi eugenismul în România 1920-1944“, a debutat pe 29 martie la Bucureşti şi este a doua manifestare itinerantă după cea de anul trecut, numită „Ştiinţă şi etnicitate. Cercetarea antropologică în România anilor 30”.
Ideea expoziţiei, afirmă Marius Turda, profesor la Oxford Brookes şi iniţiatorul cercetării, spune că abia anul trecut, când a organizat expoziţia despre cercetările antropologice în România interbelică, a decis să facă şi o prezentare a acestor subiecte puţin cunoscute publicului larg.
„Posibilitatea de a putea comunica în acest fel cu publicul larg şi, mai ales, cu cei mai tineri, care sunt încă la şcoală sau la universitate, este foarte importantă pentru mine“, spune istoricul român pentru „Adevărul“.
Manifestarea va arăta publicului materiale de arhivă inedite, inclusiv specialiştilor, imagini din cărti, reviste şi articole, dar şi materiale din arhive publice si biblioteci din Bucuresti, Cluj si Iaşi, din arhive private.
Marius Turda povesteşte într-un interviu pentru „Adevărul“, ce impact a avut eugenismul în toată lumea în vremurile interbelice, ce particularităţi a avut în România, dar şi cum ar fi bine să-l înţelegem azi.
Imaginea de pe broşura expoziţiei
De unde ideea acestei expoziţii?
Am avut ideea unei expoziţii despre biopolitică şi eugenism de mulţi ani, însă abia anul trecut, când am organizat expoziţia despre cercetările antropologice în România interbelică, am decis să fac şi o prezentare a acestor subiecte, care rămân puţin cunoscute publicului larg. Spre deosebire de lucrările de specialitate, o expoziţie despre biopolitică şi eugenism are avantanjul de a se adresa direct celui ce o vizitează prin intermediul imaginii.
Posibilitatea de a putea comunica în acest fel cu publicul larg şi mai ales cu cei mai tineri, care sunt încă la şcoala sau la universitate, este foarte importantă pentru mine. Nu neglijez schimbul de idei între specialişti, însă până la urmă dacă dezbaterea academică nu are niciun impact în sfera publică atunci e o dezbatere cu puţine mize practice. Această expoziţie prezintă publicului larg, pentru prima dată, în România, un dosar vizual despre biopolitică şi eugenism.
(…) Trebuie subliniat faptul că eugenismul a fost răspândit peste tot în lume în perioada interbelică, nu doar în România. Atât oamenii de ştiinţă, cât şi guvernele de atunci erau preocupaţi să găsească soluţii de a îmbunătăţi populaţia din punct de vedere ereditar.
Prin relaţia directă pe care a avut-o cu biopolitica şi naţionalismul românesc de atunci, eugenismul a avut o însă o istorie mai aparte în România. O particularitate a cazului românesc este aceea că nu au existat legi care să permită sterilizările eugenice şi în masă, aşa cum s-a întâmplat în America, Germania, ţările scandinave sau în cele baltice.
O altă caracteristică este diversitatea curentele eugenice: în 1913 apare prima revistă de eugenism la Bucureşti, în 1927 apare prima societate de biopolitică şi eugenie, fondată la Cluj de Iuliu Moldovan, care deja în anii 1930 număra 300 de membri, urmată în 1935 de Societatea de Eugenie de la Bucureşti. Acestea erau doar societăţile româneşti. A existat însă un foarte puternic şi extins eugenism german în Transilvania şi Banat la fel cum a existat şi un eugenism maghiar în Transilvania în perioada interbelică.
Scopul manifestării este?
De a arăta publicului larg complexul program biopolitic şi eugenic gândit pentru a crea o nouă familie şi o nouă naţiune română printr-un management ştiinţific atât la nivel individual, cât şi colectiv. În România, între anii 1920 şi 1944, biopolitica şi eugenismul au fost sprijinite oficial, aşa cum s-a întâmplat, de altfel, în toată Europa şi în Statele Unite.
De la bun început, programul eugenic ce urmărea crearea unei populaţii româneşti sănătoase a fost plasat în cadrul mai larg al unui proiect biopolitică de instituire a unui protecţionism naţional şi de construcţie a naţiunii. Expoziţia descrie acest proiect biopolitic.
Sursele?
Materialele sunt diverse. Am inclus în expoziţie materiale de arhivă care sunt complet necunoscute, inclusiv specialiştilor, alături de imagini din cărţi, reviste şi articole. Unele materiale provin din arhive publice şi biblioteci din Bucureşti, Cluj şi Iaşi, altele din arhive private.
Care sunt acele materiale de arhivă necunoscute?
De exemplu, materiale complet inedite provin din arhiva personală a lui Iuliu Moldovan, care a fost (...) principalul teoretician al ideii de „eugenism naţional“ specific României. (n. r. Mai sunt materiale) din arhiva personală a lui Gheorghe Marinescu, cel care a înfiinţat şi condus Societatea Română de Eugenie şi Studiul Eredităţii, care abia recent a fost donată Arhivelor Naţionale ale României; din arhiva Societăţii Române de Radiodifuziune; din arhiva Bibliotecii de Medicină de la Institutul de Igienă şi Sănătate Publică, din Bucureşti, sau din materialele colecţionate de mine, din oraşe, din ţară în ultimii 20 de ani.
Ce vom vedea din arhivele private?
Imagini cu scrisori personale, manuscrise ale unor cărţi de biopolitică şi eugenie celebre, precum cele ale lui Iuliu Moldovan, articole din ziare şi cărţi despre biopolitică şi eugenism. Vor fi expuse şi poze cu cei mai importanţi eugenişti români şi materiale legate de cercetarea mea asupra istoriei eugenismului românesc.
Care au fost ideile descoperite în arhive care te-au surprins?
În aceste documente de arhivă noi şi în arhivele menţionate este interacţiunea dintre eugeniştii români şi răspândirea largă a ideilor eugenice, atât în rândul specialiştilor, cât şi în rândul publicului larg. Atât biopolitică, cât şi eugenismul au fost popularizate intens, nu doar prin scrieri academice, cât mai ales prin intermediul presei - ziare, reviste şi radio - , prin programe de cercetare - precum cele iniţiate şi duse la bun sfârşit de Institutul de Igienă şi Sănătate Publică din Cluj şi cel din Bucureşti, de Institutul de Ştiinţe Sociale ale României, de diferitele organizaţii academice medicale - , prin organizaţii de educaţie a tineretului - cum a fost Straja Ţării şi Şoimii Carpaţilor - , prin intermediul Bisericii, Ortodoxe, Greco-Catolice şi Catolice - , şi, în sfârşit, prin suportul politic din partea regelui (Carol II), din partea guvernelor care s-au succedat în perioada interbelică şi în care eugeniştii români au avut funcţii de răspundere, şi din partea mareşalului Antonescu în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial.
O altă descoperire este varietatea de societăţi eugenice şi biopolitice care au existat în România. Unele promovând feminismul, altele protecţia „rasei“, protecţia mamelor şi copiilor, altele studiul eredităţii. Abia acum avem, cred eu, o imagine clară a acestei diversităţi extraordinare a gândirii biopolitice şi româneşti din perioada 1920-1944.
Cum am putea să explicăm oamenilor cele două concepte?
Această expoziţie dovedeşte că sprijinul pentru biopolitică şi eugenism acordat de elitele româneşti nu a fost doar un simptom al rasismului şi antisemitismului lor - deşi unii autori au fost notorii pentru rasismul şi antisemitismul lor - , ci era, în principal, expresia dorinţei lor de a proteja corpul naţional prin controlul funcţiilor sale biologice şi sociale.
Ideea unei Românii etnic omogene a fost, desigur, exprimată încă de la începutul secolului douăzeci, dar ea a devenit o normă politică abia în timpul regimului lui Ion Antonescu, dând consistenţă argumentelor ideologice care au stat la baza exterminării evreilor şi romilor în perioada 1941-1942. Atunci, în centrul atenţiei nu mai erau îmbunătăţirea şi protejarea eugenică a familiei române, ci însăşi supravieţuirea şi viitorul naţiunii.
Menţinerea potenţialului rasial al naţiunii devenise un obiectiv de primă importanţă, şi oricine punea în pericol acest potenţial era stigmatizat ca inamic al statului. Această formă radicală de etnicitate a fost promovată odată cu intensa politizare şi totala subordonare a instituţiilor de cercetare ştiinţifică faţă de guvernul României.
Ce idei se vehiculau în dezbaterile din perioada interbelică despre controlul reproducţiei, avort şi sterilizare? S-a pus vreuna în aplicare?
Sterilizarea a fost un subiect ce a fost dezbătut adesea în presă şi intens discutat în adunări ştiinţifice, aşa cum, de pildă, s-a întâmplat la cel de al XI-lea Congres de Neurologie, Psihiatrie, Psihologie şi Endocrinologie ce a avut loc în 1931 sub preşedinţia lui Constantin Parhon. Pe acest fundal a fost publicată, în 1935, prima carte românească dedicată sterilizării eugenice, intitulată „Sterilizarea din punct de vedere juridic şi chirurgical“, scrisă de consilierul juridic la Înalta Curte de Casaţie Eugen Petit şi chirurgul spitalelor Eforiei Gheorghe Buzoianu.
Însă, nu s-a adoptat o lege care să permită sterilizarea, voluntară sau obligatorie. O realizare eugenică a fost, totuşi, adoptarea Legii Bolilor Venerice, în octombrie 1943, prin care examinarea sănătăţii înaintea căsătoriei a devenit obligatorie în România.
De ce nu se recunoaşte de către specialiştii români a rolului jucat de biopolitică şi eugenism? Ce ar însemna această recunoaştere?
Este adevărat că istoria biopoliticii şi eugenismului românesc este încă puţin înţeleasă. Spre deosebire de acum 20 de ani când am început să cercetez aceste subiecte, acum există o recunoaştere printre specialiştii români. Mulţi dintre ei înţeleg importanţa acestor subiecte nu doar pentru istoria perioadei interbelice, ci şi pentru istoria perioadei comuniste. Mai este însă mult de făcut în această direcţie şi acesta este şi unul din scopurile expoziţiei: să-i îndemne pe specialişti să recunoască rolul central ocupat de biopolitică şi eugenism în istoria României în perioada 1920-1944.
(…) Eugeniştii români nu trebuie demonizaţi acum, ci înţeleşi în contextul lor politic şi cultural. În perioada comunistă nu s-a discutat deschis despre biopolitica şi eugenismul interbelic, considerate preocupări „burgheze“ sau specifice regimului antonescian. Mai târziu, cei care au studiat perioada interbelică au ignorat la rândul lor subiectele şi s-au concentrat pe câţiva scriitori de atunci, cum ar fi Eliade, Noica, Cioran sau Blaga.
Este însă imposibil să înţelegi cultura şi politica din perioada interbelică românescă şi cea a celui de al doilea război mondial dacă ignori preocupările biopolitice si eugenice ale vremii.
Discursul public despre eugenism a fost foarte răspândit, de la reviste de popularizare a ştiinţei şi medicinii până la reviste de interes general, expoziţii publice şi conferinţe radio. Au existat reviste specifice dedicate eugenismului şi se preda ca subiect la universităţile din Bucureşti, Cluj şi Iaşi.
De aceea sper că această noua expoziţie, ca si cea despre antropologie de anul trecut, va ajuta să familiarizeze publicul larg şi tinerele generaţii cu o istorie a periodei interbelice care este putin cunoscută şi puţin inţeleasă.
Ce am avea de învăţat din această expoziţie?
Multe. De la familiarizarea cu numele celor mai importanţi eugenişti români - care au fost şi cei mai importanţi oameni de ştiinţă ai momentului - până la dezbaterile din perioada interbelică despre controlul reproducţiei, avort şi sterilizare.
Printre cei mai importanţi eugenişti români se numără Iuliu Moldovan, cel care în 1926 a publicat „Biopolitica“. El a fost cel care a introdus noţiunea de „biopolitică“ în discursul public românesc. A fondat cel mai longevivă revistă de biopolitică şi eugenism din România, „Buletin Eugenic şi Biopolitic“, care a apărut la Cluj şi Sibiu. Un alt eugenist de marcă este Gheorghe Marinescu, cel care în 1935 a fondat Societatea Regală Română de Eugenie şi Studiul Eredităţii şi a reprezentat România la Federaţia Internaţională a Societăţilor Latine de Eugenie. Un alt eugenist important a fost Gheorghe Banu, celui căruia i-a fost încredinţată Catedra de Igiena Socială în Bucureşti la începutul anilor 1940; Sabin Manuilă, directorul Institutului Central de Statistică, care a promovat relaţia dintre Demografie şi Eugenism; C. Androescu, cel care a cerut printre primii introducerea sterilizării în România, încă din 1914.
(n. r. despre importanţa expoziţiei) Mai există şi aspectele legate de rasism, anti-semitism şi Holocaust pe care expoziţia le prezintă. Ceea ce era prezentat ca fiind biopolitică şi eugenism naţional în perioada interbelică şi a celui de Al Doilea Război Mondial presupunea, de fapt, o transformare profundă a individului şi a colectivităţii prin metodele ingineriei sociale şi biologice.
Multe din aceste practici biopolitice şi eugenice au continuat sub comunism, iar impactul lor continuă să fie simţit până în ziua de azi.
Afişul evenimentului
Unde vor fi expoziţii
Deschiderea oficială a expoziţiei va fi la Bucureşti pe 29 martie. Ea va putea fi văzută în: Cluj (în luna mai), Timişoara (în luna noiembrie). Marius Turda vrea să ducă expoziţia şi la Iaşi, şi la Zalău - aşa cum s-a întâmplat cu expoziţia din 2018. Iar în afara ţării va putea fi văzută în Germania, la Jena în iunie, şi este foarte posibil să ajungă şi la Chişinău.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
