Noaptea Muzeelor la Cluj, între şansa de a vedea gratuit amintiri ale strămoşilor şi protestul instituţiilor de cultură. Oferta celor mai iubite muzee clujene
0Muzeele din judeţul Cluj au pregătit pentru această seară noapte o mulţime de evenimente, de la expoziţii, concerte de mzuică folclorică şi o paradă a portului popular la exponate care de care mai interesante, cu poveşti pe măsura bîtrânei lor vârste.
Un sondaj făcut luna trecută în proiectul „Clujul are atitudine - Tinerii la putere in 2015!”, organizat de Asociaţia Femeilor de Afaceri Cluj, a arătat ce în interesează pe tineri (festivalurile, cinematografele), dar şi ce muzee cunosc aceştia.
”În cazul muzeelor, cele mai cunoscute sunt Muzeul Etnografic al Transilvaniei (86%), Muzeul de Farmacie (71%) si Muzeul de Arta (46%). Colecţiile lor sunt considerate interesante de 56% dintre repondenţi (Muzeul Etnografic), respectiv 34% (Muzeul de Farmacie) şi 24% (Muzeul de Artă)”, se arată pe site-ul proiectului organizat de AFA.
Astfel, diseară, în cadrul evenimentului naţional ”Noaptea Muzeelor”, în cele trei muzee cunoscute şi apreciate de tineri (dar şi în alte muzee din judeţul Cluj) puteţi vedea, aşa cum au anunţat organizatorii, în urmă cu câteva zile, într-o conferinţă de presă, următoarele:
Muzeul Etnografic al Transilvaniei, situat pe strada Memorandumului nr. 21, Cluj-Napoca, va putea fi vizitat în intervalul orar 16.00-01.00, publicul clujean având ocazia să admire gratuit expoziţia permanentă intitulată „Cultura populară din Transilvania - sec. XVIII-XX, expoziţia tactilă „Atinge şi înţelege - mesajul tactil al obiectelor ţărăneşti tradiţionale”,Târgul Meşteşugarilor amplasat în curtea muzeului, o demonstraţie de gravură realizată de specialiştii de la Natura Paper, precum şi un recital de acordeon clasic al maestrului Pietro Roffi. De asemenea, în schimbul unei sume de 2 lei, vizitatorii vor putea admira şi expoziţia temporară „Albrecht Dürer – Maestrul gravurii renascentiste” unde vor putea fi vizionate peste 110 gravuri în lemn şi cupru.

Acestor evenimente organizate la Palatul Reduta (sediul de pe strada Memorandumului) li se adaugă altele două care vor avea loc în Parcul Etnografic „Romulus Vuia”: Sărbătoarea Balmoşului Ardelenesc şi spectacolul folcloric “Cântec, joc şi voie bună”, susţinut de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj. De la ora 11.00 va avea loc cea de-a treia ediţie a Sărbătorii Balmoşului Ardelenesc, eveniment organizat în colaborare cu Asociaţia crescătorilor de ovine şi caprine Ijarul şi Asociaţia crescătorilor de oi Jucu.
Iar de la ora 13.00, Parcul Etnografic va găzdui spectacolul folcloric “Cântec, joc şi voie bună” şi o paradă a portului ţărănesc de sărbătoare din nordul Câmpiei Transilvaniei, potrivit unui comunicat.
Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Piaţa Unirii, nr. 30, Cluj-Napoca, va putea fi vizitat gratuit în intervalul orar 20.00-01.00, angajaţii acestui aşezământ de cultură pregătind un program special dedicat vizitatorilor - „O noapte la Palat, cu concerte de jazz, expoziţii şi fotografii de patrimoniu”, care îşi propune să prezinte o suită de activităţi culturale şi de divertisment, asociate palatului baroc în care funcţionează muzeul. Cu această ocazie va fi introdus în circuitul de vizitare balconul palatului, cu bogate decoraţii simbolice, vizitat în decursul istoriei de împăraţii Francisc I şi Franz Joseph. Publicul va avea ocazia să participe la spectacole muzicale de jazz, care-i reunesc pe unii dintre cei mai talentaţi tineri muzicieni, reprezentativi pentru acest gen muzical. De asemenea, va putea să viziteze Galeria Naţională, expoziţiile temporare şi o expoziţie de fotografie “Clujul în imagini şi fotografii de patrimoniu”, deschisă special cu această ocazie, pentru a evidenţia valoarea excepţională a patrimoniului arhitectural al Clujului.
Muzeul „Octavian Goga”, str. Principală, nr.4, Ciucea, va putea fi vizitat gratuit în intervalul orar 19.00-22.00, vizitatorii având ocazia să admire expoziţile permanente din Castel, expoziţia memorială dedicată vieţii şi operei poetului Octavian Goga, expoziţia etnografică din Casa Albă şi expoziţia memorială dedicată poetului maghiar Ady Endre aflată în Casa Ady Endre. În acelaşi timp, la parterul Castelului, vizitatorii vor putea vedea expoziţia temporară de pictură şi fotografie, cu piese reprezentative din colecţiile muzeului, organizată cu ocazia împlinirii a 134 de ani de la naşterea poetului Octavian Goga. Nu în ultimul rând, publicul vizitator va putea asista la două spectacole susţinute de către elevii şi profesorii Şcolii Populare de Arte „Tudor Jarda” din Cluj, respectiv un concert de muzică clasică în clădirea Castel, un recital de poezie din creaţia lui Octavian Goga şi un spectacol de muzică populară din zona Huedin – Ciucea, în clădirea Casa Albă.
Muzeul Apei „Leonida Truţa”din localitatea Floreşti, administrat de Compania de Apă „Someş” S.A., va avea porţile deschise pentru vizitatori între orele 20.00 şi 1.30. Programul va include vizualizarea exponatelor, un istoric al alimentării cu apă a municipiului Cluj-Napoca, prezentarea unor documente de la începuturile funcţionării Uzinelor de Apă şi Canalizare ale oraşului Cluj, unelte specifice activităţii de asigurare a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, precum şi o colecţie inedită de capace de canal din întreaga Europă. Organizatorii promit şi alte surprize în cadrul programului.
Muzeul Farmaciei din Cluj-Napoca, Piaţa Unirii nr. 28. Clădirea care găzduieşte Trei secole mai târziu, în 1863, devine proprietatea familiei de farmacişti Hintz. Însă, venirea la putere a comuniştilor transformă farmacia într-o ... plăcintărie. În 1954, profesorul Valeriu Bologa reuşeşte să-i convingă pe cei de la conducere că tradiţia merită păstrată, iar spaţiul devine muzeu al farmaciei, cum este şi azi. În filmuleţul de mai jos îl auziţi pe simpatiucl custode al muzeului, Radu Crişan, amintit şi de ghidul de călătorii Lonely Planet.
Mai puteţi citi:
VIDEO Secretul Elixirului Dragostei, dezvăluit la Cluj
Bloggerii au găsit reţeta salvatoare pentru Muzeul Farmaciei
Destinaţie recomandată de Lonely Planet: Povestea Muzeului Farmaciei din Cluj
EXCLUSIV Vampirii din Transilvania, ucişi de propriul mit
EXCLUSIV Crucea, elicopterul şi comuniştii. O legendă urbană din Cluj
FOTO Povestea mănăstirii care veghează Clujul de aproape o mie de ani
Băile Someşeni, staţiune pentru englezi