Medicii încearcă să vadă luminiţa de la capătul tunelului. „Studiile făcute la Marsilia arată că tratamentele cu plaquenil şi azitromicină pot da roade“

Oana Chelărescu spune că omenirea va trece printr-o situaţie delicată înainte de a învinge pandemia

Medicul anestezist reanimator Oana Chelărescu este de peste 10 ani angajata Spitalului Universitar de Urgenţă din Caen, Franţa, unde se înregistrează tot mai multe cazuri de pacienţi cu Covid-19. Deşi situaţia este delicată, Chelărescu crede că lupta împotriva pandemiei va fi câştigată, cu condiţia ca oamenii să înţeleagă importanţa autoiziolării.

Într-un interviu pentru „Adevărul”, Oana Chelărescu a vorbit despre situaţia dramatică din Franţa şi din întreaga lume, dar şi despre perspectivele luptei cu pandemia, despre posibila profilaxie a Covid-19 şi despre medicamentele care se pare că pot ameliora şi chiar trata boala. 

Adevărul: Multă lume spune că Franţa riscă să ajungă în situaţia Italiei şi că lucrurile se agravează acolo. Care este situaţia la Caen şi care sunt estimările pentru următoarea perioadă?

Oana Chelărescu: La spital avem acum 59 de cazuri confirmate şi 10 în reanimare, dintre care cinci în stare gravă.  Acum, în regiunea Grand Est din Franţa e măcel, iar Normandia, regiunea unde mă aflu, trece de trei zile în zona de risc. Ne aşteptăm să se agraveze şi mai mult, cu un vârf undeva peste două-trei săptămâni. Virusul circulă liber, deci cei care se aşteaptă ca lucrurile să se potolească rapid îşi fac doar iluzii. În Franţa, spre exemplu, parizienii au simţit cumva înainte, iar mulţi dintre ei au fugit încă de acum două-trei săptămâni, temându-se să nu rămână blocaţi cu copiii în 15 metri pătraţi, au plecat în provincie. Acum, provincia va încasa răspunsul undeva în două săptămâni.

Va fi mai grav înainte să se amelioreze situaţia

Asta înseamnă că lucrurile se vor agrava în următorul interval?

Dar e dezastru nu numai în Franţa. Credeţi că degeaba chinezii şi mai nou americanii pun video-uri cu un ventilator pentru câte 4 pacienţi? Cum să salvăm vieţi… aşteptând ca un alt ventilator să se elibereze. Pentru că de vindecat, media pe ventilator este de trei săptămâni. Cam trei săptămâni durează ventilaţia mecanică în medie la un pacient cu detresă repiratorie acută ce a necesitat intubaţie. Asta presupunând că răspunde la manevrele reanimatorii şi că nu se instalează o disfuncţie ala celelate organe, poate pe rinichi, poate pe cord, caz în care lucrurile degenerează repede.... Noi tocmai trecem în zona orange. În Grand-Est ventilatoarele sunt în permanenţă ocupate. Recent, au evacuat cu armata şapte cazuri ventilate într-un spital militar din Toulon. Locurile s-au ocupat în 3 ore! Asta ca să vă daţi seama de dimensiunea dezastrului.

S-a vorbit foarte mult despre faptul că în primul rând vârstnicii s-ar afla în pericol, iar tinerii au de-a face cu forme mult mai uşoare ale bolii. În ce măsură este adevărat?

Pot spune cu certitudine că 50 % din cazurile grave spitalizate în reanimare au mai puţin de 60 de ani. Aşa că toată lumea trebuie să fie foarte atentă. Unica speranţă este în câştigarea timpului. Asta inseamna să staţi în casă. Izolaţi-vă şi aşa câştigăm timp!

Primele medicamente care ar putea învinge boala

Ce şanse ar fi ca undeva într-un orizont de timp rezonabil să apară un tratament eficient în lupta cu această boală?

Eu sunt convinsă că se va întâmpla şi asta, dar e greu de anticipat cât timp va lua. Aşa că, valabil pentru toţi oamenii, izolaţi-vă şi aşa câştigăm timp! Timpul ca cei asimptomatici, dar purtători să nu mai excrete virusul, deci să nu-i mai poată infecta pe alţii. Şi câştigăm timp ca studiile clinice deja lansate masiv să ne spună ce să dăm în cazurile uşoare şi medii ca să prevenim degradarea rapidă a stării clinice. Timp ca studiile să ne spună dacă există o profilaxie eficientă.

Dar în momentul de faţă cum stau lucrurile în această privinţă?

Sunt deja anumite medicamente cu destul potenţial. Studiile efectuate în Franţa, la Marsilia, au arătat că tratamentul cu plaquenil (clorochina) şi azitromicina ar putea fi eficiente şi s-au obţinut anumite rezultate. Legat de planequil, se ştie cu certitudine că e eficient în vitro, ca şi azitromicina. În vivo, acum, sunt mulţi factori ce pot influenţa totul, de unde şi atâtea studii clinice care s-au înmulţit peste noapte. Să precizez că in vitro = culturi de celule virale, iar in vivo =organism infectat deja. Să aşteptăm rezultatele şi în aşteptarea lor să nu ne automedicăm. Dar trebuie să repet că, în acest moment, singura metodă dovedită antivirală este izolarea, cu beneficii depăşind efectele adverse.  Populaţia trebuie să lase gestiunea medicamentelor în seama celor care ştiu să trateze şi urmările. Să ne dăm toţi şansa asta!

Sunteţi medic anestezist reanimator şi aţi avut o mulţime de cazuri dificile. Aţi mai trecut vreodată printr-o situaţie asemănătoare?

Am prins momente dramatice şi în 2009, cu epidemia de AH1N1, la spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, dar deşi au fost cazuri grave şi am avut şi decese cauzate de boală, nu a fost chiar aşa. Dar să nu uităm că pentru asta exista un vaccin. Chiar şi aşa a fost foarte grav. Ţin minte că în reanimare am avut îndeosebi persoane tinere.  Îmi amintesc femei gravide cezarizate în urgenţă în detresa respiratorie acută pentru salvarea mamei şi copilului, deopotrivă. Dar nu era aceeaşi rată a mortalităţii, şi nici aceeaşi răspândire. În mare parte evoluţia era simplă şi nu aveam atâtea cazuri în terapie intensivă. Din aprilie 2009 până în aprilie 2010, estimările oficiale erau de peste 60 de milioane de cazuri, aproape 300.000 de spitalizări şi aproape 13.000 de decese doar în SUA, iar la nivel mondial între 150.000 şi aproape 600.000 de decese din cauza infecţiei cu virusul (H1N1) pdm09, în primul an.

De ce e important să stăm în casă

Revenind la pandemia de Covid-19, mulţi oameni se întreabă şi acum de ce trebuie să adopte măsuri de distanţare socială şi de autoizolare. S-a vorbit de 14 zile, dar în realitate cât ar trebui să dureze această perioadă de izolare?

Dacă suntem asimptomatici pe tot parcursul celor 14 zile, presupunând că avem virusul de la început , cantitatea virală excretată devine minimă după 14 zile. Problemele care se pun însă sunt următoarele: dacă tuşim (virus cantonat la nivel pulmonar), studiile spun că poate rămâne până la 5 săptămâni. Dacă nu îl mai avem deloc după 14 zile şi ieşim din carantină, există riscul de a ne întâlni cu cineva «excretor» aflat în perioada asimptomatică. Deci, de reţinut, izolarea socială, în aceste vremuri tulburi, trebuie să devină în măsura posibilului o regulă de bază a fiecăruia dintre noi. Cât timp virusul circulă ca acum, liber, aş zice că nu există o perioadă definită. Ideea este că trebuie să câştigăm timp ca studiile începute să ne dea certidudinea unui tratament sau şi mai bine a unei profilaxii pentru a putea în fine, să ieşim din case fără teamă. Până una-alta, nu avem decât o certitudine: limitarea la maximum a contactelor şi deplasărilor este singura metodă de a ne proteja.