Margareta Jula, femeia din Floreşti care ar fi aruncat un bloc în aer, a fost arestată | adevarul.ro

Margareta Jula, femeia din Floreşti care ar fi aruncat un bloc în aer, a fost arestată

Publicat:
Ultima actualizare:
0
Margareta Jula urma să fie evacuată din apartament.
Margareta Jula urma să fie evacuată din apartament.

Magistraţii Judecătoriei Cluj au hotărât arestarea preventivă, pentru 29 de zile, a Margaretei Jula, femeia de 62 de ani acuzată că ar fi provocat deliberat explozia în urma căreia au fost distruse 16 apartamente dintr-un imobil din comuna Floreşti.

Femeia ar fi recurs la aceest gest extrem, întrucât apartamentul unde locuia urma să fie executată silit de către creditor. Femeia şi-ar fi pus apartamentul garanţie pentru un împrumut luat de o cunoştinţă, care n-ar fi plătit ratele şi astfel locuinţa urma să fie vândută, susţin surse apropiate femeii. “Locatara apartamentului unde s-a produs explozia, Margareta Jula de 62 ani, a părăsit imobilul în cursul serii de 01 iulie a.c., ora 21.00, lăsând o candelă aprinsă într-una din încăperile locuinţei. În jurul orei  01.40, când s-a produs explozia, nicio persoană nu se afla în locuinţă. În urma deflagraţiei au fost avariate 16 apartamente şi 6 autoturisme în diferite grade, stabilirea  prejudiciului creat fiind în curs de stabilire. Conform verificărilor efectuate de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj s-a stabilit că sursa probabilă de producere a incendiului a fost o candelă ce a aprins gazul metan acumulat. Margareta J. este suspectată că a deşurubat racordul flexibil de gaz situat în spatele aragazului lăsând robinetul de la conducta de gaz deschis”, se arată în comunicatul Poliţiei. Decizia Judecătoriei de arest preventiv a fost atacată cu recurs. 

Citeşte şi

Cauza exploziei la blocul din Floreşti: o locatară de 62 de ani ar fi lăsat robinetul de gaz deschis 

UPDATE Explozie la un bloc din Cluj. Proprietarii celor două apartamente distruse total nu erau acasă

 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite