Învierea în Islanda, relatată de un preot român. „Biserica e doar un pub deschis sâmbătă noaptea“
0Un respectat preot român din diaspora, Ioan-Florin Florescu, povestește o întâmplare petrecută în Sâmbăta Mare de Înviere, în Islanda, la Siglufjörður, un târg pescăresc din nordul îndepărtat al insulei, la 50 de kilometri de Cercul Arctic.
Preot misionar în Scoția, Ioan-Florin Florescu povestește o întâmplare emoționantă petrecută în Sâmbăta Mare, într-un târg pescăresc din nordul îndepărtat al Islandei, la 50 de kilometri de Cercul Arctic. „Scene de Cannes dintr-un ciné-vérité românesc”, remarcă el.
Doi români se instalează într-o căsuță din mica localitate.
„Scot lucrurile din valize și le așează cum le vine la îndemână. Femeia pune pe noptieră o icoană cu Sfântul Gheorghe omorând balaurul. Scoate din valiză două lumânări lungi, verifică dacă nu s-au rupt, le pune lângă icoană. Mai cotrobăie printr-o pungă și deznoadă dintre prosoape o candelă roșie. Bărbatul agață în debara o husă cu lansete de pescuit.”
După ce mănâncă și se instalează cei doi români caută o biserică unde să celebreze Învierea:
„Femeia apare cu lumânările împachetate într-un șervețel. „Mergem?”. Se îmbracă amândoi, ies din casă. Biserica e aproape, au trecut la venire pe lângă turnul ei acoperit cu tablă roșie. Străzile sunt pustii. Se aud valurile oceanului cum ling malurile.
Biserica e cufundată în întuneric, bărbatul și femeia o înconjoară mirați, o măsoară cu privirile, caută prin ferestre, se uită derutați împrejur. „O fi mai târziu?”. Bărbatul aprinde o brichetă, citește anunțurile de pe ușă. Femeia dă iarăși ocol bisericii, încearcă ușa din spate.”
„E doar un pub”
„Hai să căutăm alta”, se hotărăște el. „Unde să căutăm?”. „Să mergem înspre centru, trebuie să vedem oameni” - istorisește Florescu.
În centru, găsesc o clădire ce pare o biserică. Bărbatul ciocănește ușor, dar e închis și acolo.
„În dreptul hotelului, un șofer de taxi fumează în fața mașinii. Se uită mirat la cei doi, care se apropie de el. <Hello sir! Church, please?>
Femeia îi arată lumânările, râde, e ușor jenată. Rostește rar, pe silabe, ca și cum l-ar învăța să pronunțe: <În-vi-e-re!>.
Șoferul le arată un punct în noapte, de acolo vin ei, dar clatină din cap, <Lokað! Closed>”.
S-a pornit și crivățul arctic, cei doi își trag glugile pe cap și le țin strâns sub bărbii. <Cred că a început slujba>, zice femeia.
Ajung până în port. În sfârșit o lumină, glasuri, oameni în stradă. <Ți-am zis eu>. Grăbesc amândoi pasul, dar curând se opresc - e doar un pub deschis sâmbătă noaptea.”
„Mă gândeam dacă și la catolici se dă lumină”
Cei doi credincioși decid că meargă într-un oraș din apropiere, „acolo fac sigur Învierea, e oraș mare”.
- „Ce, cât facem până acolo? O oră maxim
- Da' nu ești obosit?
- Ei, cu o oră în plus, tot aia e. Tot nu pot să dorm.
- Bine, hai la Akureyri”
Se întorc la mașină și pornesc spre Akureyri. În câteva minute satul rămâne în urmă și ei taie munții Islandei la lumina farurilor.
- „Auzi, da' islandezii ce sînt, catolici?
- Catolici, cred. Am să-l întreb pe Kristjan. De ce?
- Mă gândeam dacă și la catolici se dă lumină.
- De ce să nu se dea? La mine în sat se dădea și la catolici.
- Cum adică, veneau și catolicii la ortodocși?
- Nu la ortodocși, se duceau la ei. Știi unde e biserica catolică? Unde stătea tanti Constanța.
- Dumnezeu s-o ierte.
- Dumnezeu s-o ierte“ - continuă Florescu povestea.
La intrarea în tunelul Héðinsfjarðargöng, poliția instala bariere de drum. O furtună de zăpadă bloca trecerea prin Ólafsfjörður. În ciuda insistențelor, polițiștii îi trimit înapoi, drumul e închis.
„Ajung acasă pe la 2 dimineața. Trec în dormitor, femeia aprinde lumânările de la candelă, îi dă una bărbatului.
- Hristos a înviat!
- Adevărat a înviat!
Apoi le sting, se dezbracă, se bagă în pat.
- Să-l suni mâine pe Kristjan, să-l întrebi de kenitala.
- Am să-l sun.
- Doamne, să iasă odată, să ne luăm de-o grijă.
- O să fie bine, nu-ți fă griji.
- Auzi, da' ai văzut sarea din bucătărie?.
- Ce-i cu ea?
- E neagră.
- De la vulcani. Cum erau și plajele alea negre.
- Da' e bună, nu?
- E foarte bună. Nu-ți fă griji.
Sting lumina.” - astfel se încheie mica povestire a preotului român din diaspora.
Cine este Ioan-Florin Florescu
Ioan-Florin Florescu este preot român misionar în Scoția devenit cunoscut datorită „Jurnalului scoțian”, o culegere de povestiri istorisite cu mare talent pe blogul personal, care apoi a fost transformat într-o carte.
Cunoscutul realizator de emisiuni culturale Dan C. Mihăilescu spunea în emisiunea „Cărțile lunii”, din 16 iunie 2017:
„Un Jurnal scoțian al unui om cu factură umană deosebită, un om plăpând, un om duios, care știe ce înseamnă Dumnezeu, care este îngăduitor, care are o seninătate ușor încercănată, aș spune… Este un Jurnal de om care are și credință în Dumnezeu, a știut și ce înseamnă savanterie, filologie, universul academic, dar care știe să se plieze și pe realitățile de acolo.”
Părintele Constantin Necula, în QMagazine, din 6 iunie 2017, spunea: „Nici nu știu ce anume face cartea atât de frumoasă. Viața din ea, luciditatea Părintelui ori acrivia Cercetătorului, freamătul de fericire evanghelică? Pentru că fericit este cel ce caută dreptatea și o reașază înaintea oamenilor ca o icoană a libertății… Icoane de oameni, momente de viață, exotism (nepalez, scoțian ori japonez), amestecat cu o frescă umană rănită, a lichelismului cu gust de aguridă, desprins din galeria populismului românesc – politic și bisericesc deopotrivă.”
Se încarcă comentariile...
