EXCLUSIV Armand Assante explică de ce joacă în filme cu vampiri: „Cei mai mulţi actori au această dilemă: trebuie să plătească facturile“
0Armand Assante, nominalizat de 4 ori la Globurile de Aur, a venit la TIFF Cluj-Napoca pentru lansarea premierei mondiale a filmului „The Wanderers”, în care joacă rolul unui vânător de vampiri. Actorul a vorbit într-un interviu pentru „Adevărul” despre provocările actorilor, „rolurile care plătesc factura”, iluzia Hollywoodului, obsesia producătorilor pentru profit şi scena pe care a jucat-o care l-a urmărit toată viaţa.
Armand Assante, nominalizat de 4 ori la Globurile de Aur, a venit la TIFF cu două filme: un horror în care este unui ucigaş de vampiri şi „California Dreaming (Nesfârşit)”, peliculă premiată la Cannes. Premiera mondială a peliculei „The Wonderers”, filmat în România şi regizat de Dragoş Buliga, care regizează şi serialul „Las Fierbinţi” a avut loc luni la cinema „Florin Piersic”.
Sinopsisul fimlului arată cam aşa: „The Wanderers este povestea unui american, Louis (Armand Assante), cel mai faimos vânător de fantome şi vampiri din lume care, împreună cu un jurnalist israelian, Robert (Lior Ashkenazi), ajunge într-un sat din Transilvania pe urmele unei misterioase poveşti sângeroase petrecute în castelul Zalesky....”.
După premierea galei, Assante a explicat cinefililor că a jucat în acest film deoarece este intrigat de faptul că la fel ca personajul pe care-l interprentează mulţi oameni cred că sunt atraşi, într-un fel sau altul, de un anumit spirit: „E un fenomen internaţional. Am lucrat la două documentare despre oameni legaţi adânc de lumea spirituală. Am fost atras de subiect. M-am simţit bine să vin în România pentru acest film”.
Actorul a povestit, într-un interviu, pentru „Adevărul” despre rolurile care plătesc facturile, despre iluzia Hollywood-ului, despre scena care l-a răvăşit.
Care dintre scenele pe care le-aţi jucat de-a lungul carierei v-au impresionat foarte mult şi au „rămas” cu dumneavoastră, influenţându-vă viaţa?
Cred că întrebarea are de-a face un o parte foarte importantă din cariera unui actor: cum accesezi o zonă care e complet lipsită de al patrulea „zid”. Mă pot gândi la cinci mari roluri pe care le-am făcut în cazul cărora a fost foarte dificil să ajung în acea zonă, care era atât de personală încât simţeai că-l ai pe spectator în palma mâinii tale. E locul în care ajungi cel mai greu ca actor. Sunt multe situaţii pe care le-am avut ca actor dar o să vă spun, că pentru a ajunge în locul acela e magia după care tânjeşte fiecare actor: aceea de a fi capabil de a ajunge unde poţi să dărâmi acel al patrulea „zid”, astfel încât ceea ce „vede” camera, ceea ce experimentează publicul să fie emoţie pură şi nu ceva care e inteligent sau volubil, ci emoţie adevărată. Pentru asta ai nevoie abilitatea a ceea ce eu numesc „să încetineşti timpul”. Trăim într-o societate cu ritm atât de rapid , încât de multe ori renunţăm foarte greu la acest ritm să petrecem timp cu noi înşine într-o anumită zonă. Asta presupune să tăiem orice legătură cu realitatea. Aici ar trebui să înceapă actoria, atunci când toate „circuitele” care ne leagă de viaţa cotidiană sunt închise. Nu contează că e vorba despre comedie, tragedie, orice ai face. Trebuie, într-un fel, să evadezi, şi să-ţi scoţi măştile pe care le porţi în viaţa de fiecare zi. Pentru că în viaţa noastră cotidiană, toţi purtăm o mască, eu port o mască, tu poţi o mască. Trebuie sa-ţi dai jos acea mască pentru a putea face un rol credibil.
Spuneţi-mi despre o scenă care v-a adus în această „zonă”?
Pot să vă enumăr multe roluri, dar vă spun asta: a fost o călătorie foarte lungă, pentru că să ajungi la o astfel de demascare nu e un proces simplu şi le spun asta şi studenţilor mei: „dacă nu ai întipărit povestea în ADN-ul tău, nu vei face un rol reuşit”. Vă dau o idee despre o astfel de scenă. Este un moment din filmul Odiseea (mini-serie TV adaptată după celebra lucrare a lui Homer, în care Armand Assante joacă rolul principal-nr). Când Odiseu se întoarce în Itaca pentru prima dată după 20 de ani şi gustă din pâinea sa de acasă, din mâncarea lui din Itaca. Ai putea spune: „Şi ce dacă? E doar mâncare”. Dar nu e aşa. E o mare diferenţă şi acel moment pentru mine a fost foarte, foarte puternic, pentru că am realizat că am o profundă dragoste pentru toată lumea din viaţa mea, pentru familia mea, pentru lucrurile pe care le-am creat de-a lungul vieţii. Când un om înţelege pasiunea pe care o implică acea scenă, înţelege că acela nu e un moment simplu. E un moment foarte complex. Scena aceea înseamnă pentru eroul principal o viaţă de amintiri care îl inundă când se gândeşte: „20 de ani din viaţa mea s-au dus!!”. Asta pentru mine este una dintre zonele pe care mi le amintesc şi la care mă întorc întotdeauna. Când vezi o astfel de scenă pe hârtie pare atât de simplu, dar când vreo s-o joci nu mai e atât de simplu, dacă nu te-ai gândit cum să accesezi această zonă din tine însuţi, e dificil să mergi în faţa camerei şi s-o faci.
La ce vă referiţi când spuneţi că un actor trebuie să dărâme cel de-al patrulea „zid”?
Este vorba despre dimensiunea care face ca lentila camerei de filmat să dispară, cu alte cuvinte, este emoţia pură pe care o transmiţi atunci când nu joci pentru camera de filmat, nu joci pentru echipa de filmare, nu joci pentru audienţă. Pentru a face asta actorul trebuie să ajungă într-o anumită zonă. Actorii cei mai buni pot să acceseze acea zonă oricând doresc. E la fel şi atunci când cânţi la vioară, trebuie să ajungi într-o anumită zonă. Aceasta e principala obligaţie a actorilor şi asta face ca profesia actorilor să fie foarte frustrantă, pentru că deseori nu ai la dispoziţie un proces care să te ducă în acea stare sau un regizor nu reuşeşte să te convingă să mergi în acea „călătorie” de care e nevoie ca tu să accesezi acea zonă... Şi te trezeşti singur, tu trebuie să faci toată cercetarea, să faci ca lucrurile să se întâmple cu povestea respectivă şi asta poate fi extenuant.
În ceea ce priveşte subiectul filmului, credeţi că există o „formulă a succesului”, pentru că vedem că marile studiouri preferă doar anumite subiecte cu super-eroi, block-bustere, filme de acţiune al căror final îl ştii de la început. Este vorba despre o lipsă de inspiraţie sau despre credinţa producătorilor că astfel de filme le vor aduce succesul financiar garantat?
Cred că asta se întâmplă deoarece profitul este motorul principal al oamenilor din industrie şi asta e dilema timpului nostru. Eu cred că foarte mulţi oameni din industrie vor să-şi lase amprenta asupra cinematografiei şi sunt îndrăgostiţi de o idee care înseamnă pentru ei mai mult decât profitul. Filme extraordinare pe care le-am văzut în trecut, chiar şi cele care au fost produse de marile studiouri, au la bază faptul că oamenii au vrut să transmită mari idei, că la rădăcina acelei poveşti a existat o unitate de minte şi spirit. Fără asta vei avea „filme-formulă”, şi crede-mă, sunt peste tot astfel de filme.
Mi se oferă roluri în astfel de filme tot timpul anului. Câteodată, ştii ce se întâmplă, astfel de roluri „plătesc facturile”. E ceva ce vreau să fac? Nu. Cei mai mulţi actori au această dilemă: trebuie să plătească facturile.
Când vezi multe filme foarte sofisticate la festivaluri precum TIFF îţi dai seama că nu vor fi distribuite niciodată în cinematografe. Cu toate astea, vestea cea bună este că deoarece trăim într-o lume digitală, sunt foarte multe canale pe care aceste filme pot fi văzute de public. Nu putem să spunem nu televiziunii prin cablu sau noilor dispozitive pentru că acestea pot reprezenta o cale pentru aceste filme de a ajunge la public. Pentru a ajunge în cinematografe e nevoie de bani, pentru că proprietarul cinematografelor a investit. Asta e cea mai mare problemă.
Aţi vorbit despre rolurile care „plătesc facturile”, credeţi că există o limită pe care actorii trebuie s-o aibă când vine vorba despre aceste roluri?
Pot să spun că în cariera mea am ales cu mare grijă rolurile, iar dacă am nevoie de bani pentru a plăti facturile, fac aceste roluri pentru a mă reîntoarce la ceea ce îmi place să fac. Nu folosesc niciodată un film ca pe un quid pro quo pentru ceea ce eu vreau să fac. Ceea ce vreau eu să fac poate să nu fie interesant pentru finanţator, dar el nu mă poate opri să-mi urmez proiectele, pentru că ştiu, din experienţă, că dacă-mi dedic îndeajuns timp şi energie îmi ating obiectivele, e inevitabil, întotdeauna s-a întâmplat astfel. Eu însă trebuie în continuare să-mi câştig existenţa şi să sprijin proiectele pe care vreau să le fac.
Deci consideraţi că actorii nu ar trebui judecaţi prea aspru pentru astfel de roluri?
Nu cred că suntem într-o lume... Unii actori au avut o carieră miraculoasă şi nu au avut astfel de roluri, eu n-am avut o astfel de carieră, şi ştiu foarte puţini actori care au avut o carieră miraculoasă. Foarte mulţi actori trăiesc cu oroarea de a face o greşeală, ceea ce cred că e o atitudine greşită. Nu trebuie să-ţi fie frică, trebuie să îmbrăţişezi necunoscutul.
Viaţa de star de la Hollywood pare pentru oamenii obişnuiţi ca fiind foarte împlinită: eşti în centrul atenţiei, ai bani, călătoreşti prin toată lumea, ai succes în carieră şi în viaţa personală. Mulţi actori susţin că la un moment-dat vor „mai mult”. Ce înseamnă „mai mult” pentru dumneavoastră?
Urarea de Crăciun pe care o transmit cunoscuţilor este să „ai creativitate şi abundenţă”. Ce e mai important, mai măreţ decât creativitatea? Asta m-a hrănit pe parcursul vieţii. Pentru mine asta înseamnă „mai mult”.
Aţi declarat de mai multe ori că Hollywood-ul este o iluzie. Spuneţi-ne o întâmplare din viaţa dumneavoastră care v-a făcut să credeţi asta?
Îmi amintesc că un scenarist a venit la mine o dată. Aproape că s-a mutat în apartamentul meu, pentru a mă convinge să joc într-un film despre care era sigur că va fi făcut imediat. Era despre o cursă de biciclete. A vorbit cu mine timp de doi ani. Între timp, am părăsit Los Angeles-ul, am trăit acolo doar vreo 2-3 ani, am revenit la New York, m-am căsătorit, am avut doi copii. Şase ani mai târziu, m-am întors în Los Angeles şi am dat peste acel scenarist într-un restaurant. Primul lucru pe care mi l-a spus a fost: „Am făcut rost de bani!”. M-am gândit: „Şase ani au trecut şi azi ai făcut rost de bani?!? Nici nu ştii că am plecat din Los Angeles de 6 ani, că am doi copii...Primul lucru pe care mi-l spui este: „Am făcut rost de bani!” Asta e o iluzie, e o iluzie. Asta înseamnă să trăieşti într-o iluzie. Nu am timp în viaţa mea să trăiesc într-o iluzie. Timpul meu e preţios. Şi una peste alta... n-am făcut niciodată filmul respectiv.
De ce e nevoie pentru a face un film bun?
Sincronizare şi sinergie, adică o unitate a minţii şi spiritului, dragoste pentru subiectul filmului şi înţelegerea profundă a acestuia. E o sinergie care trebuie să existe în întreaga echipă, pentru că la final echipa face filmul, nimeni nu-l face singur. Cred că asta trebuie să fie platforma în care actorii pot să funcţioneze în zona lor. Ai nevoie de un regizor care să creeze un mediu în care toată lumea să se simtă îndeajuns de sigur ca să plece în această călătorie, oricare ar fi ea. Nu contează de ce aspect al filmului vorbim, important este ca protagonistul să se simtă în siguranţă şi să fie în zonă. Uneori actorul trebuie să fie protejat pentru a se putea să se exprime. E acelaşi lucru pe care trebuie să-l faci cu un copil dacă vrei să funcţioneze bine în lume: trebuie să creezi un mediu în care acel copil să se simtă în siguranţă, să se simtă special. Acest lucru simplu, când ajungi în mediul cotidian în care oamenii lucrează cu atâta tehnologie, computere, bani, finanţe şi termene limită toată ziua, aceste zone despre care vorbesc nu sunt uşor de accesat, dacă ar fi aşa de uşor de accesat, Dumnezeu nu ne-ar fi dat filmul, pentru că ne uităm la filme pentru a fi luaţi într-o călătorie spre acea zonă.
Care e criteriul principal după care vă alegeţi rolurile?
Criteriul principal în 99 la sută din cazuri e scenariul, dacă acesta nu e bun, nu va apărea pe „scenă” (if it s not on the page, it s not on the stage-nr). Scrierea dacă nu e perfectă, măcar trebuie să conţină instrucţiuni foarte bune în ceea ce priveşte povestea. În mod general, scenariile de film, spre deosebire de cele de teatru sau de cărţi, sunt mai mult nişte ghiduri, dar dacă nu vezi instrucţiunile foarte clar, atunci ai foarte puţin cu ce să lucrezi. Pentru mine, scenariul e cel mai important. Dacă caut ceva pe care vreau să fac cu mintea, cu inima şi cu sufletul, scenariul e totul. Cred că în călătoria mea am căutat poveşti care ar putea să trezească ceva în mine, ceva ce voiam să scot la suprafaţă. Poveşti ale unor bărbaţi care au avut călătorii foarte neobişnuite, nu simple, nu caricaturale, foarte interesante. Asta mă motivează. Caut poveşti care au anumite semnificaţii pe care ştiu că le pot pune în scenă şi poveşti care să mă înveţe, să mă ducă într-o zonă despre care nu ştiam că este acolo.
Carte de vizită Armand Assante
Născut pe 4 octombrie 1969, actorul american are o carieră impresionantă în cinematografie, având în palmares patru nominalizări la Globurile de Aur şi un premiu pentru întreaga activitate artistică oferit de Westchester Film Festival în 2007. Rolurile din Little Darlings (1980),Striptease (1996), The Odissey (1997) sau American Gangster (2007) i-au adus notorietate. Ultimul săul film, „The Wanderers”, un fantasy-horror, fost turnat în România şi a fost regizat de Dragoş Buliga. Premiera mondială a filmului a avut loc în cadrul TIFF. Armand Assante a jucat şi în „California Dreamin’ (Nesfârşit)”, regizat de Cristi Nemescu, care a câştigat premiul „Un certain regard” la Cannes (2007).
Citeşte şi
VIDEO Armand Assante este fan Emil Cioran: „Sunt impresionat de mintea acestui om”
Se încarcă comentariile...
