Epidemiologul-şef al României, despre varianta Omicron la copii: „Fac forme uşoare ale bolii, rata internării e scăzută“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doina Azoicăi prezintă situaţia existentă echilibrat şi consideră că populaţia nu trebuie panicată. FOTO: anmcs.gov.ro
Doina Azoicăi prezintă situaţia existentă echilibrat şi consideră că populaţia nu trebuie panicată. FOTO: anmcs.gov.ro

Epidemiologul-şef al României, Doina Azoicăi, a reacţionat după ce câţiva medici au afirmat că varianta Omicron face ravagii în rândul copiilor. Experta a lămurit lucrurile şi a explicat că boala trebuie luată în serios, însă afirmaţiile panicarde nu au susţinere.

Varianta Omicron a adus în toată lumea un număr record de infectări, iar odată cu asta a crescut şi numărul spitalizărilor atât la adulţi, cât şi la copii. În ultimul timp, tot mai mulţi copii au ajuns la spital, lucru remarcat şi de epidemiologul şef al României, Doina Azoicăi. Expertul a subliniat însă că deşi sunt mai multe spitalizări, nu este vorba de cazuri grave.

„În ultimele 7 zile, în România, faţă de 7 zile anterioare, rata de spitalizare la adulţi a crescut de şase ori, iar la copii de două ori. Infecţia la copil este mai frecventă decât la adult faţă de situaţia celorlalte valuri epidemice în care au circulat celelalte tulpini. Incidenţa nu este atât de mare la copii nici cu Omicron. Dar se constată că faţă de variantele Alpha sau Beta, care au circulat în valurile anterioare, infecţia este mai mare la copii pentru că ei nu au niciun fel de protecţie”, a spus Azoicăi, pentru Ziare.com.

Din acest motiv este recomandată vaccinarea copiilor, inclusiv a celor de 5-11 ani, la nivel global, iar România a început campania de vaccinare pentru această categorie de vârstă. 

Şi pentru că au apărut unele voci care au vehiculat variante apocaliptice, afirmând că boala reprezintă un dezastru în cazul copiilor, reputatul epidemiolog a ţinut să lămurească lucrurile şi a explicat că de regulă copiii fac forme uşoare de boală. „Copiii fac forme uşoare de boală. Rata de spitalizare nu este foarte crescută la ei”, a spus Doina Azoicăi.

Acelaşi lucru îl afirma în urmă cu câteva zile şi Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş”. Mai mult, acesta spunea că sfârşitul pandemiei se apropie cu paşi repezi, chiar dacă urmează o perioadă de câteva săptămâni mai delicate, cu foarte multe cazuri.

„Omicron e o variantă foarte infecţioasă şi nu e o surpriză că sunt mai multe infectări decât în valurile anterioare. Însă Omicron dă forme mai uşoare ale bolii, chiar în cazul spitalizărilor. Am văzut ştiri în care se spune cât de multe infectări sunt şi că ar fi o catastrofă pentru copii. Astfel de afirmaţii nu au nicio acoperire în realitate şi nu au nicio legătură cu partea ştiinţifică”, a punctat medicul infecţionist.

Octavian Jurma, afirmaţii panicarde: „Omicron cruţă adulţii în schimbul copiilor”

Declaraţiile celor doi experţi, un epidemiolog recunoscut şi un reputat infecţionist, contrazic afirmaţiile recente făcute public de biostatisticianul Octavian Jurma, care susţine că Omicron a crescut numărul spitalizărilor la copii, mai mult decât cel al adulţilor. Acesta a mai spus că şcolile vor fi decimate de Omicron, prezentând totul într-o variantă apocaliptică. Afirmaţiile sale nu au însă acoperire.

„Omicron odată ajuns în casele noastre spitalizează adulţii de 2 ori mai încet decât Delta, dar spitalizează copiii de 2x mai repede decât Delta. Altfel spus, Omicron a devenit populist şi cruţă adulţii în schimbul copiilor. Iar noi îl aplaudăm şi îl îmbrăţişam. Dezgustător! Până la finalul lunii şcolile vor fi decimate de Omicron şi cele care mai sunt deschise, vor fi relativ sigure pentru 3-4 luni după infectarea în masă”, e mesajul alarmist postat de Jurma, pe contul său de Facebook. De notat că Jurma nu are nicio specializare în epidemiologie sau imunologie.

Potrivit datelor oficiale prezentate luni, 24 ianuarie, în prezent sunt internate 6.370 de persoane în secţiile COVID-19, iar la ATI sunt internate 629 de pacienţi. Cifrele sunt departe de cele înregistrate în valul anterior, când aproape 2.000 de pacienţi au ajuns în secţiile ATI. Totuşi, tendinţa este una de creştere, iar specialiştii sunt de acord că acest lucru se va regăsi în continuare în cifre. Soluţia rămâne, mai spun experţii, vaccinarea şi respectarea măsurilor care pot preveni infectarea.

Vă mai recomandăm şi:

Anunţul unui reputat medic român: „Acest val va fi ultima strigare”. Când scăpăm de pandemie şi de restricţii

Lockdown sau restricţii moderate? Care este strategia câştigătoare în faţa valului Omicron

Nu-i profet la el acasă. Biostatisticianul Jurma cere închiderea totală a ţării, soţia duce românii în excursii africane

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite