Deputatul care l-a „desfiinţat“ pe Florin Piersic a fost ameninţat cu moartea: „În ciuda dorinţelor de oraş cosmopolit, suntem destul de provinciali”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentarul independent Adrian Dohotaru, care a susţinut că spectacolul-omagiu dedicat lui Florin Piersic a fost „de un kitsch grotesc”, iar acesta este „un actor mediocru”, spune că reacţiile la postarea sa pe Facebook, printre care şi câteva ameninţări cu moartea, arată că, în ciuda aspiraţiei de oraş european, cosmopolit, Clujul este totuşi „destul de provincial, inclusiv în manifestări”.

„Acesta e Clujul după cortina propagandei. Ce se întâmplă cu cheltuielile publice e de un kitsch grotesc. Sper ca trei forţe politice noi să intre în Consiliul Local, să facă o majoritate, pentru ca banul public să fie cheltuit cu o mai mare responsabilitate.
 

P.S.: Susţin revenirea cinematografului la denumirea de Cinema Republica. Florin Piersic este un actor mediocru, în fond, chiar dacă popular, actorii şi regizorii tinerei generaţii fiind mult peste valoarea sa”, aceasta este postarea făcut de parlamentarul independent (fost USR) Adrian Dohotaru care a stârnit o mulţime de reacţii negative pe Facebook, printre care şi ameninţări cu moartea.  

„A refuzat pe motiv că el nu face politică”

Polemizând cu cei care au comentat, deputatul a mai spus: „cu Piersic am vorbit în 2016 la alegeri să ajute noile formaţiuni politice să atingă pragul absurd de 200.000 de semnături pentru a se putea înscrie în competiţia electorală. Nu i-am cerut susţinerea pt nimeni, pentru vreun partid, doar mesaj public legat de importanta semnării pentru a putea participa la alegeri. A refuzat pe motiv că nu face el politică. Iar aici ii promite lui Boc un nou mandat. Mare caracter, mare glumeţ, neimplicat politic. Dacă unui politician i se dădeau 130.000 de lei, din taxele şi impozitele cetăţenilor sa îşi serbeze ziua de naştere, nu-i aşa ca ne ultragia?”.
 

„Nu e gratuit, chiar e mediocru ca actor, la fel şi ca amfitrion în emisiunile lui maraton postdecembriste. În plus, ai decenţa ca actor să nu promiţi mandate ori să capeţi sindrofii de ziua ta care costă atât de mult cetăţenii oraşului”, a mai scris deputatul 

„Astfel de spectacole pot fi finanţate din bani privaţi”



„Adevărul” a stat de vorbă cu deputatul. „Sunt sigur că pentru astfel de spectacole pot să fie găsiţi investitori privaţi, având în vedere că sunt foarte mulţi oameni care îl apreciază pe Florin Piersic. Nu era nevoie de bani publici, nici alte personalităţi nu-şi fac ziua de naştere cu bani publici. Fondurile culturale trebuie să fie mai atent direcţionate”, a spus Dohotaru. 
 

Dohotaru a susţinut că nu este împotriva ideii de „a ne preţui valorile cât timp sunt în viaţă”, dar criteriile după care determinăm aceste „valori” trebuie „gândite foarte clar de oameni de cultură, de asociaţii profesionale în colaborare cu Primăria şi societatea civilă”. El a mai spus că aceste valori trebuie „situate la o scară internaţională. N-am văzut o asemenea generozitate pentru artişti premiaţi în ultimii an la nivel internaţional, la Berlin, la Cannes. Eu cred că un pictor cunoscut în toată lumea precum Adrian Ghenie ar refuza să se cheltuiască zeci de mii de euro din bani publici de ziua lui. Aceşti oameni sunt deja bogaţi. Hai să ne gândim şi la cei mai sărmani”. 

Primarul Emil Boc a fost nelipsit de lângă Florin Piersic.

florin piersic

„O tactică a politicienilor de a câştiga capital electoral”


Deputatul a mai spus că astfel de evenimente nu sunt specifice neapărat Clujului, ci este „o tactică clasică a politicienilor PSD şi PNL din toată ţara de a câştiga capital electoral pe seama unor artişti care adesea nici nu ştiu ce sume se cheltuie. Se face astfel circ pentru a nu aborda probleme civice mai serioase, infrastructura deficitară, lipsa de calitate a unor servicii publice.”

„Suntem totuşi provinciali”

Legat de reacţiile la postarea lui, Dohotaru recunoaşte că „trebuia să fiu mai precaut şi să mă leg mai mult de finanţarea evenimentului, fără să mă leg de valoare lui ca artist. Îi apreciez unele calităţi, dar eu cred că are şi destule defecte. Îmi dau seama că trebuia să fiu mai precaut, chiar dacă cred că nu e un artist la fel de mare ca alţii.”
 

În plus, deputatul crede că „oamenii ar trebui să aibă o mai mare decenţă în exprimările avute în spaţiul public. E prea mut să vii cu ameninţări cu moartea. Nu au fost multe, doar câteva, dar cred că aniversarea unui actor nu e o problemă de viaţă şi de moarte.”
 

Dohotaru susţine că şi-a dat seama din această polemică de faptul că „oamenii au foarte mare nevoie de modele, iar aceste modele trebuie să fie atente la cel tip de public cresc prin glume şi prin tipul de limbaj folosit”. 

O altă concluzie pe care a tras-o în urma reacţiilor primite a fost că „în ciuda dorinţelor Clujului de a fi oraş european, cosmopolit, suntem totuşi destul de provinciali, trebuie să ne recunoaştem provincialismul inclusiv în manifestări, trebuie mai multă modestie, să renunţăm la tendinţa asta de hiperboliza totul, să vorbim la superlativ despre „cel mai mare actor”, „cel mai mare maestru” etc”. 

Citeşte şi

VIDEO Florin Piersic, de neoprit la 83 de ani: „La Ateneul Român trebuia să vină şi Piersic. Aşa, au fost toţi puţandrăii acolo”

VIDEO Mesajul lui Florin Piersic pentru Mircea Badea. Printre invitaţii VIP la aniversarea actorului s-a aflat şi „duşmanul“ antenistului

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite