Copiii românilor vor putea învăţa la şcolile din Elveţia în limba maternă. „Este o piesă importantă în descoperirea de sine, nu doar o limbă“
0Aproximativ 20 de copii români din Basel (Elveţia) vor putea învăţa, din acest an şcolar, în limba maternă. Chiar dacă românii sunt o minoritate puţin numeroasă în Ţara Cantoanelor, acest lucru este posibil întrucât sistemul elveţian prevede că elevii minorităţilor au dreptul la cursuri în limba proprie.
Copiii au fost împărţiţi în două clase mixte, pe categorii de vârstă. Prima dintre ele, în care au fost deja înscrişi 9 copii, este de fapt o grupă de grădiniţă destinată preşcolarilor cu vârste între 2 ani şi jumătate şi 7 ani. Cealaltă grupă, destinată şcolarilor cu vârste între 7 şi 12 ani, este încă în curs de formare.
Cursurile efective în limba română vor începe din luna octombrie. Demersurile pentru înfiinţarea celor două grupe cu predare în limba română au fost făcute de psihopedagogul Petronela Piticari. Stabilită în Elveţia din 2007, românca şi-a echivalat studiile în domeniul psihopedagogiei şi munceşte acum aici.
„Acum 2 ani am hotărât să iau atitudine şi să mă implic activ în viaţa politică şi socială de acasă, din România. Aşa am luat legătură cu comunitatea românilor din Basel şi am aflat de interesul părinţilor în ceea ce priveşte cursurile de limba română pentru copiii lor. Cunoscând oportunităţile existente în sistemul de învăţământ şi activând în acest domeniu, am putut facilita accesarea rapidă a acestor cursuri pentru copiii noştrii”, spune Piticari.
Sprijinită de autorităţile elveţiene
Românca spune că a găsit deschidere şi sprijin din partea elveţienilor, chiar şi în condiţiile în care nu a avut chiar toată documentaţia gata la timp, lucru de neconceput în România. Asta şi pentru că, mai spune ea, în urma unor studii efectuate de specialişti, s-a dovedit că în cele mai multe cazuri copiii care au probleme şi nu stăpânesc suficient de bine limba maternă vor avea exact aceleaşi probleme cu limba germană şi cu limba franceză.În plus, corectarea acestor deficienţe ar costa statul elveţian mai mult decât costă organizarea cursurilor în limba maternă a expaţilor.
Eu am făcut mereu pentru copiii mei tot ce am putut, pentru a compensa lipsa comunicării externe în limba română, adică lipsa comunicării cu vecinii în limba română sau cu alţi copii la locul de joacă sau chiar comunicarea cu bunicii, investind foarte mult în cărţi de poveşti în limba română şi mergând des la întâlnirile cu românii, pe plan local. Limba maternă este o piesă foarte importantă în descoperirea de sine, nu e neapărat doar o limbă. Sigur că poate fi şi un exerciţiu de cultură, cunoscând mai multe limbi, dar în cazul nostru este ceva esenţial şi se va observa acest lucru abia în adolescenţa copiilor sau poate chiar mai târziu. Sper că odată cu acest proiect, atât părinţii cât şi copiii să înţeleagă avantajul pe care îl au, vorbind o limbă latină în plus faţă de alţi copii. Cu siguranţă, copiii mei vor frecventa aceste cursuri. Irina Ciucanu - părinte
„Deschiderea şi susţinerea din partea departamentului de educaţie a fost mare. Am avut, de exemplu, permisiunea de începere a cursurilor de română pe baza unei aprobări provizorii. Paşii necesari primirii autorizaţiei de funcţionare sunt legaţi şi de realizarea unor formalităţi administrative. Departamentul de educaţie a fost deschis şi a susţinut începerea cursurile de limba română paralel cu definitivarea procedurilor administrative. Elveţienii se orientează după nevoile şi motivaţia unui grup. Aici, administraţia nu guvernează statul, ci invers. Din acest motiv, premisele unui proiect, motivaţie, profesionalism şi seriozitate, sunt definitorii şi nu formalităţile administrative. Aşa ceva este de negândit în România unde administraţia învechită guvernează sistemul, iar cetăţeanul este secundar procesului administrativ”, a adăugat Petronela Piticari (foto, jos)
Doi dintre profesorii care le predau copiilor sunt români. Este vorba despre Elena Cotoi, care predă grupei de şcolari, şi Diana Rotaru, care predă la grupa mică şi este psiholog clinician. Profesorii au posibilitatea să participe la cursuri de formare pedagogică şi la întâlniri cu profesori reprezentanţi ai altor comunităţi de expaţi din Basel pentru a face schimb de experienţă.
Ce se va preda
Potrivit programei şcolare sunt abordate teme de cultură naţională generală, care ţin de specificitatea limbii române, dar şi de identitatea natională, adică literatura, arta, istoria şi geografia României. Este vorba, aşadar, despre un conţinut multidisciplinar, adaptat bineînţeles vârstei copiilor şi menit să îi ancoreze pe copii în spaţiul cultural românesc care face parte din identitatea lor, precizează Diana Rotaru.
Chiar dacă acasă se vorbeşte limba română, cu cât copiii cresc, cu atât mai important devine, pentru a-şi prezerva şi îmbogăţi această limbă, să se poată exprima în mod regulat în limba română şi împreună cu cei de aceeaşi vârstă. Însuşirea expresiilor specifice, scrierea corectă cu diacritice, fluenţa în vorbire, lărgirea vocabularului, familiarizarea cu marile personalităţi ale culturii române sunt doar câteva dintre obiectivele noastre care se subordonează particularităţilor folosirii limbii române de către copiii din comunitatea noastră” Diana Rotaru – profesor
„Structura şi conţinutul programei sunt stabilite în colaborare cu HSK, instituţie care pune la dispoziţia profesorilor materiale didactice şi impune o evaluare semestrială a copiilor în funcţie de nivelul lor de competenţă în cele patru arii: vorbire, înţelegere, scriere şi citire. Deoarece grupele sunt mixte ca vârstă şi nivel al limbii române, predarea va fi individualizată, se vor folosi tehnici de lucru în tandem sau pe grupe formate în funcţie de competenţele elevilor. Sunt abordate teme de cultură naţională generală, care ţîn de specificitatea limbii române - regulile de scriere şi citire la cei mari - , dar şi de identitatea naţională: literatură (cultă şi populară) şi artă, istoria şi geografia României, simbolurile naţionale, tradiţiile şi obiceiurile. Ne dorim să trezim în copii curiozitatea şi dorinţa de a-şi cunoaşte rădăcinile şi de a participa la perpetuarea a ceea ce este valoros în cultură şi civilizaţia română”, a afirmat profesoara.
Diferenţele dintre sistemul elveţian şi cel românesc
Petronela Piticari a vorbit despre principalele diferenţe dintre sistemul elveţian de învăţământ şi cel românesc. Comparaţia este favorabilă sistemului elveţian, care a fost ferit de experimentele şi de tentativele nereuşite sub semnul cărora a stat învăţământul românesc în ultimii 30 de ani.
„Sunt diferenţe fundamentale la toate nivelurile din sistem. Conceptul de copil mediocru, prost şi care să repete clasa nu există în Elveţia! Toţi copiii au potenţial şi capacitate de învăţare, toţi copiii au probleme, toţi copiii trebuie sprijiniţi! Pedagogia, educaţia sunt pozitive, orientate spre soluţii şi nu spre neputinţe şi probleme. Nu există embleme care discriminează”, a punctat Piticari, după care a continuat
„Sprijinul la nivel şcolar în Elveţia se îndreaptă în special către copiii care la noi sunt definiţi că fiind elevi mediocri, nesiguri, slabi. Ei sunt în realitate un eşec al sistemului şi nu persoane care eşuează. Aceşti elevi sunt ţintă şi obiectivul „sistemului”, obiectiv concretizat în capacitatea acestuia de a-i ajuta să-şi valorifice optim abilităţile şi aptitudinile, de a-i transformă în tineri mulţumiţi de alegerile pe care le fac, încrezători în ei şi în societatea de care aparţîn. Elevilor foarte buni la învăţătură le „ajunge” o oferta şcolară sănătoasă şi individualizată căci ei îşi iau singuri ceea ce le trebuie. Pentru cei cu nevoi speciale există o variaţie de oferte educaţionale menite să acopere şi să sprijne orice cerinţe în acest sens”.
Însă absolut fantastică este funcţionalitatea acestui sistem de educaţie prin conexiunea cu ofertele menite să asigure tinerilor liantul de formare profesională după terminarea învăţământului obligatoriu, precizează Petronela Piticari. Diversitatea opţiunilor de formarea profesională, sprijnul şi susţinerea suficientă în perioada de tranziţie între şcoală şi profesie, respectul, demnitatea, seriozitatea cu care este tratată orice opţiune de formare profesională, siguranţă unei existente materiale împlinite pentru orice variantă din sistem sunt doar câteva realităţi ale sistemului de educaţie şi formare profesională din Elveţia, a adăugat psihopedagogul, care consideră că România ar avea ce să „importe” la acest capitol. Sistemul de învăţământ românesc, învechit şi lipsit de orice performanţă, ar putea să se inspire din cel elveţian şi nu numai. Însă totul ar necesita timp, este de părere Piticari.
„Cred că în ţară ar trebui să studieze serios variantele educaţionale funcţionale din Europa, dar mai ales ar trebui să se „radiografieze” realitatea de sistem de învăţământ depăşit, nefuncţional, aflat în plină criză! Ar trebui să existe o reformă profundă, dar perfect structurată la nevoile actuale şi individuale ale acestui sistem bolnav. Însănătoşirea trebuie să fie un proces lung, planificat şi implementat cu atenţie. Apreciez în Elveţia seriozitatea cu care ei îşi analizează baza de date de la care pornesc o schimbare. Ei nu importă viziuni futuriste, ci dau o viziune individualizată sistemului pe care deja îl au”, a încheiat Piticari.
Vestea deschiderii şcolii româneşti din Basel a fost ca un răspuns la o nevoie pe care o aveam, şi anume aceea că băieţeii noştri să înveţe să citească şi mai ales să scrie în limba română. De mai mult de un an de zile am aflat de încurajarea cursurilor în limba maternă de către autorităţile elveţiene, dar chiar din grupul românilor din Berna nu a putut să ne ofere nimeni informaţii despre cursuri în limba română. Apoi am aflat întâmplător pe Facebook despre eforturile doamnei Piticari şi a echipei sale din Basel. Iniţial, am auzit că orele vor fi după amiază în timpul săptămânii. Ca angajat cu normă întreagă mă resemnasem cu ideea că poate la anul se va mai schimba programul cursurilor. O călătorie în timpul programului de lucru în fiecare săptămână ar fi de neimaginat. Apoi am aflat cu bucurie că aceste cursuri se vor desfăşura sâmbătă. Distanţa nu ne descurajează, chiar am locuit în apropiere de Basel mai multe luni în urmă cu câţiva ani, aşa că nu ne rămâne acum decât să aşteptăm cu nerăbdare începutul cursurilor” Cezar Grosar – medic- părinte