Brexit şi studenţii români. Ultima şansă de a studia în Marea Britanie: de anul viitor situaţia se schimbă radical
0Dacă vrei să studiezi în Anglia şi să beneficiezi atât de taxe preferenţiale, cât şi de credit guvernamental, anul acesta este ultima ta şansă. Din septembrie 2017, lucrurile se vor schimba. În acest moment, circa 8.000 de studenţi români învaţă la universităţi din Marea Britanie.
Rezultatul referendumului de pe 23 iunie, în urma căruia 52% dintre britanici au votat pentru ieşirea din Uniunea Europeană, a creat panică în rândul tinerilor care intenţionează să plece la studii în Marea Britanie. Printre primii cetăţeni afectaţi direct de această ştire au fost studenţii europeni din Marea Britanie ale căror prime întrebări erau: oare va trebui sa plătesc taxe de şcolarizare mai mari?
Oare voi mai avea acces la împrumutul guvernamental de care beneficiam până în prezent? Răspunsul Guvernului Marii Britanii, precum şi al reprezentanţilor universităţilor nu a întârziat să apară, pentru a asigura studenţii care vor începe cursurile în toamnă că vor beneficia de aceleaşi condiţii ca până acum în ceea ce priveşte taxa de şcolarizare şi sistemul de alocare a împrumutului guvernamental care acoperă taxa de şcolarizare, preciează reprezentanţii EDUCATIVA – grup de societati şi organizaţii non-guvernamentale ce oferă servicii de consiliere şi evenimente dedicate studiului în străinătate.
Ce se întâmplă cu taxele de şcolarizare
Taxele de şcolarizare nu se vor schimba pentru studenţii admişi la facultate în 2016/2017. Coventry University chiar a emis un comunicat în care garantează îngheţarea taxei de şcolarizare anuale la nivelul actual pentru următorii 5 ani. Contractarea împrumutului guvernamental la începutul programului de studii garantează continuarea acordării acestuia pe toată durata programului, indiferent dacă statutul Marii Britanii se schimbă în cadrul Uniunii Europene, se arată într-un comunicat de presă al EDUCATIVA.
Aceste măsuri sunt veşti extrem de bune pentru cei peste 8.000 de studenţi români care studiază în momentul de faţă în Marea Britanie şi pentru cei aproximativ 2.000 care au aplicat pentru admitere anul acesta academic. Viitorul lor academic nu se va schimba.
Anglia, destinaţie pentru studenţi?
"Prioritar este să convingem guvernul Marii Britanii să facă paşii necesari pentru a se asigura că atât angajaţii, cât şi studenţii din ţările ce aparţin Uniuinii Europene pot să continue să lucreze şi să studieze în universităţile britanice şi pentru a promova Marea Britanie ca o destinaţie primitoare pentru cele mai bune şi mai strălucite minţi întrucât aduc o contribuţie semnificativă cercetărilor universitare, precum şi predării, având astel un impact pozitiv asupra economiei şi societăţii britanice", declară Julia Goodfellow, preşedinte al Universities UK, organizaţie ce reprezintă numeroase universităţi importante din Regatul Marii Britanii, pentru publicaţia Times Higher Education.
O ultimă şansă pentru studii în Marea Britanie
Astfel, cei interesaţi să devină studenţi în UK în anul 2016/2017 sunt sfătuiţi să continue demersurile academice. Din păcate, însă, nu există o certitudine în ceea ce priveşte condiţiile de acordare a împrumutului guvernamental pentru tinerii care vor aplica în următorii ani academici (începând cu Septembrie 2017) la facultate în Marea Britanie. În momentul de faţă, aceasta pare a fi ultima generaţie care are siguranţa de a studia în spaţiul britanic şi beneficia de serviciile Student Loans Company şi aceleaşi privilegii pe care le au actualii studenţi români din UK, urmând ca pe parcursul anului 2017 să se dezvăluie mai multe detalii despre cum vor fi afectaţi viitorii studenţi.
“Însă, aceste confirmări pentru anul care tocmai trebuie să înceapă, reprezintă, în fond, şi o ultimă şansă pentru acei studenţi care îşi doreau să studieze în Marea Britanie, dar care nu au făcut-o la momentul în care au absolvit liceul sau facultatea. Înainte de decizia Brexit, studenţii români aveau opţiunea să meargă la studii de licenţă la o facultate din România urmând ca ulterior, după absolvire, să plece la master în Marea Britanie, beneficiind de anul acesta de un împrumut guvernamental şi pentru acest tip de studii. În prezent, acest lucru nu mai este garantat decât dacă tinerii devin studenţi în Marea Britanie până la ieşirea efectivă a acesteia din UE, adică dacă aplică pentru cursurile care încep în anul curent academic”, mai arată reprezentanţii grupului.
Aceştia cred că există riscul ca:
- Taxele de şcolarizare să crească cu până la 100% mai mult atât la master cât şi la licenţă
- Împrumuturile guvernamentale s-ar putea sa nu mai poată fi acordate studenţilor din Uniunea Europeană
Soluţia imediată: admitere cu răspuns pe loc
Soluţia imediată este admiterea cu răspuns pe loc la studii în Marea Britanie pentru programele de licenţă şi de master. Pe 19 şi 20 iulie, în principalele centre universitare din România (Bucureşti, Iaşi şi Timişoara), opt universităţi din Marea Britanie s-au organizat admiteri pe loc pentru tinerii interesaţi să îşi înceapă sau să îşi continue studiile în străinătate. Candidaţii vor putea aplica pentru surse de finanţare pentru acoperirea studiilor şi, totodată, vor beneficia de bursele puse la dispoziţie de către universităţile prezente la eveniment.
Anglia Ruskin University, Birmingham City University, Coventry University, University of Essex, University of Greenwich, University of Hull, University of Northampton şi University Campus Suffolk sunt instituţiile care vara aceasta fac concurenţă marilor centre universitare româneşti şi care vor emite oferte pe loc celor care se înscriu la interviurile de admitere. Cei care nu pot veni la sediile EDMUNDO, pot susţine interviurile pe Skype cu reprezentanţii universităţilor. Participarea este gratuită, pe baza completării formularului de înscriere de pe site-ul www.edmundo.ro.
Despre EDMUNDO
EDMUNDO este serviciul gratuit de consiliere educaţională internaţională care lucrează activ cu peste jumătate din toţi aplicanţii români la studii în Marea Britanie. Serviciul face parte din portofoliul de produse şi servicii oferite de Grupul EDUCATIVA printre care se numără şi: RIUF – cel mai important târg internaţional de universităţi, UNIVERSALIO şi EDMERICA – servicii de consultanţă pentru universităţi de top din întreaga lume şi platforma centralizată de admitere la facultate în România – AdmitereOnline.ro.
Mai puteţi citi:
Marius Turda este un istoric român pe care pasiunea şi perseverenţa l-au dus departe, din Maramureşul istoric la mediul academic de la Oxford. De 10 ani predă la renumita universitate britanică Oxford, în cadrul căreia a fondat şi Institutului Cantemir.
"Nu" - acesta este răspunsul care a provocat aplauzele zecilor de jurnalişti prezenţi la conferinţa de presă a preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Junker. Preşedintele a răspuns astfel unei jurnaliste britanice care l-a întrebat dacă rezultatul referendumului din Marea Britanie este începutul sfârşitului Uniunii Europene.