Proiect transfrontalier pentru promovarea turistică a „Drumului roman“ de la Dunăre

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un proiect transfrontalier în care sunt implicate autorităţi din Călăraşi, Constanţa, Giurgiu, Ruse, Silistra şi Kladovo pune la punct un studiu preliminar comun asupra moştenirii romane din zona de graniţă România-Bulgaria, cu intenţia de a-l promova turistic.


Astfel, specialişti în arheologie din România, Bulgaria şi Serbia încearcă să descopere potenţialul turistic al siturilor şi al muzeelor cu colecţii relevante pentru limesul roman din regiunea de graniţă dintre cele două ţări.

“Rezultatul final al cercetărilor are în vedere crearea unui produs turistic cultural: obiectivele incluse şi rutele pe care le vom dezvolta umrăresc valorificarea patrimoniului pentru „Drumul roman. Practic, încercăm să promovăm turistic, să atragem cât mai mulţi vizitatori pe ambele maluri ale Dunării. Munca de cercetare este asiduuă şi fiecare partener în proiect va prezenta atracţiile din zona sa. Vorbim aici despre situri romane, despre vestigii care se găsesc pe teritoriul judeţului Călăraşi. De exemplu, avem malul Dunării şi malul Borcei cu vestigii arheologice din epoca romană, iar între Răzvani şi Lehliu există urmele unui castru roman”, a explicat dr. Marian Neagu, managerul Muzeului Dunării de Jos din Călăraşi.

Proiectul va fi extins în toamna acestui an, urmărindu-se o promovare turistică în zona Dunării. “Este important să aducem turişti şi să facem cunoscute aceste zone în toate mediile. Când va fi gata studiul îl vom prezenta agenţiilor de turism pentru a-l include în circuite”, a mai spus Neagu. Cele mai multe vestigii se găsesc în zona înaltă a Dunării şi aparţin Muzeului din Silistra. La sfârşitul lunii ianuarie, arheologii români vor participa la o întrunire în Bulgaria, după ce s-au întâlnit la Călăraşi, la Camera de Comerţ şi Industrie.
 

Vă recomandăm şi:

Hunedoara va avea muzeu de arheologie, istorie şi etnografie, în curtea castelului

Călătorie în secolul XX. Expoziţie inedită cu Bucureştiul de altădată la Olteniţa

Tezaur dunărean la Beijing. Două piese fabuloase din preistorie, descoperite la Călăraşi au luat calea Asiei

FOTO Porţi deschise la unul dintre cele mai spectaculoase situri arheologice din ţară: Sultana-Malu Roşu

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite