Ofertă pentru şomeri. 406 slujbe, puse la dispoziţie de AJOFM în această săptămână
0
Şomerii au de unde alege un loc de muncă. În această săptămână, în evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă(AJOFM) din Călăraşi sunt înregistrate 406 slujbe vacante.
Asfel, persoanele care sunt în căutarea unui serviciu pot alege să lucreze, în funcţie de interesele şi calificările profesionale, în domenii precum: confecţii textile(confecţioner îmbrăcăminte sau muncitor necalificat), comerţ(agent comercial, agent de vânzări, casier, gestionar, lucrător comercial, vanzător etc), alimentaţie publică(bucătar, ospătar, brutar), construcţii(zidar, dulgher) şi transporturi(şofer taxi, electrician auto, mecanic auto, vopsitor auto etc .)
Doar 9 posturi pentru intelectuali
În alte domenii de activitate mai pot fi ocupate locuri de muncă pentru care se solicită calificare în meseriile de: strungar, inginer automatist, asistent sau medic veterinar, operator calculator sau tehnician topometrist. „Din totalul celor 406 locuri de muncă, doar 9 sunt pentru persoanele care au un nivel superior de pregătire, 116 pentru persoanele care au studii medii, iar diferenţa de 281 locuri de muncă pot fi ocupate de lucrătorii calificaţi sau necalificaţi ce au un nivel minim de şcolarizare”, a precizatSimona Donciu, purtător de cuvânt al AJOFM Călăraşi. Cei interesaţi se pot prezenta la sediul Agenţiei Locale Călăraşi, str.13 Decembrie nr.12, la sediul Agentiei Locale Olteniţa, str. Argeşului nr.111, sau la sediul Punctului de lucru Lehliu Gară, str.Crinului nr. 2A.























































