Lucrări la reţea. Se opreşte apa în tot oraşul pe 3 noiembrie, timp de 21 de ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nu va curge strop de apă pe 3 noiembrie Foto:Arhivă Adevărul
Nu va curge strop de apă pe 3 noiembrie Foto:Arhivă Adevărul

Din cauza lucrărilor la reţeaua de apă, pentru montarea vanelor din căminele de monitorizare, în tot oraşul se va opri apa timp de 21 de ore, săptămâna viitoare, pe 3 noiembrie. Astfel, începând cu miezul nopţii şi până în seara zilei de marţi, ora 21.00, nu va curge picătură de apă în tot oraşul.


Conform inginerului Constanin  Neacşu, de la Ecoaqua, din cauza lucrărilor pe care constructorul  le efectuează la reţeaua de apă şi canalizare se va sista furniza apei potabile. “ Nu depinde de noi acest lucru. Ne cerem scuze faţă de locuitori în privinţa acestui neajuns, însă oamenii trebuie să înţeleagă şi acest lucru. Tot cu această ocazie vom face şi revizia anuală pe parte electrică a reţelei de apă. De altfel, în fiecare an noi oprim de 2 ori apa pentru verificarea instalaţiilor”, a spus Neacşu.
Directorul Ecoaqua, Cezar Neagu, coordonator al proiectului de extindere şi reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare, dă asigurări că până la sfârşitul anului, proiectul de modernizare va fi încheiat.

De Revelion se închide şantierul

Până atunci însă, lucrările s-au mutat pe strada Bucureşti. De la 5 Călăraşi şi până la intersecţia cu strada I.L. Caragiale. De asemenea, şantierul va fi deschis şi de la Consiliul Judeţeană până în zona Bălan, pe şoseaua Sloboziei, strada Heliade Rădulescu şi în zona bisericii Sfânta Anastasia.

Vă recomandăm şi:

Modernizări pe datorie. Ce vrea să facă Primăria Călăraşi cu un credit de 25 milioane lei şi ce rată va plăti lunar

Consilierii locali, convocaţi în şedinţă ordinară pe 29 ianuarie. Ce proiecte sunt pe ordinea de zi

Discuţii. Locuinţele de serviciu pentru medici, mărul discordiei între Primărie şi Consiliul Judeţean

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite