Comuna Vâlcelele îşi alege primarul. Candidatul PDL, Gabriel Oroianu, cotat cu cele mai mari şanse de câştig
0
Cei peste 2.000 de locuitori ai comunei Vâlcelele sunt aşteptaţi, duminică, 24 februarie, la urne pentru a-şi alegee primarul. Fotoliul a rămas liber după ce Vasile Iliuţă a obţinut un mandat de deputat în Parlamentul României.
Cele două secţii de votare au fost deschise la ora 07.00 şi până în acest moment nu a fost înregistrat niciun incident. În comuna Vâlcelele, 30 de poliţişti şi jandarmi supraveghează alegerile, iar alte echipe de rezervă sunt pregătite pentru orice fel de situaţie. “ Avem la faţa locului echipe de poliţişti şi jandarmi, pregătite să intervinî în cazul în care vor apărea probleme. Deocamdată, nu a fost sesizat niciun incident, procesul de votare desfăşurându-se în linişte”, a precizat inspector de poliţie Ramona Tudor, purtător de cuvânt al IPJ Călăraşi.
Cu gândul la alegerile judeţene
Uniunea Soacial-Liberală “l-a aruncat” în luptă pe Mihail Pascu, având convingerea că acesta “va cuceri ultima redută PDL-istă”. Cel mai important contracandidat al său este Gabriel Oroianu, din partea PDL, actual viceprimar, cotat cu cele mai mari şanse să obţină un mandat la Primărie. Deputatul Vasile Iliuţă, cel care a plecat din fotoliul de primar al comunei, pentru a-i reprezenta pe locuitori în Parlamentul României, a spus că Ororianu se bucură de susţinerea tuturor fermierilor şi cetăţenilor. ”Acesta va duce mai departe proiectele începute împreună. Eu îmi voi face datoria şi în comună şi în judeţ ca în 2016 să câştigăm alegerile judeţene.
"Fermierii sunt alături de noi"
Prezent joi, 21 februarie, la Vâlcelele, preşedintele PDL, Vasile Blaga a spus că din aceată comună va începe reconstrucţia organizaţiei PDL Călăraşi. „Vasile Iliuţă nu a fost numit, întâmplător, preşedintele interimar al PDL Călăraşi, pentru că am văzut că este respectat de colegi, de oameni. Aici aţi dezvoltat foarte bine sectorul agricol şi mă bucur că fermierii sunt alături de noi. Pentru că ei înţeleg cel mai bine ce înseamnă „pacostea” USL, pentru că nu şi-au găsit să impoziteze decât fermierul şi ţăranul român muncitor! Vâlcelele va fi prima comună PDL care va câştiga alegerile în ţară. “Eu cred că vom câştiga cu peste 50% şi va fi prima comună PDL care câştigă alegerile în ţară, după plecarea în parlament a primarilor din diferite localităţi, unde au avut loc alegeri.”, a spus Vasile Blaga.
Comuna Vâlcelele, situată la 29 de km de Călăraşi, are o populaţie de 2.081 locuitori, de naţionalitate română, din care 1.384 în satul Vâlcelele şi 697 în satul Floroaica.