Cea mai simplă rugăciune. Cum îi învăţăm pe copii să se roage
0“Cine se dispensează de rugăciune pierde ajutorul lui Dumnezeu şi mintea lui rămâne întunecată, iar viaţa lui este o permanentă rătăcire”, obişnuia să spună părintele Arsenie Boca.
Rugăciunea este cheia Raiului, ea deschide porţile harului divin, căci cel ce vorbeşte cu Dumnezeu cu toată sinceritatea devine mai tare ca moartea, sufletul lui devine nemuritor, iar corpul lui va reînvia în mod glorios, ne învaţă preoţii.
“Prin rugăciune îl iubim pe Dumnezeu, Îl adoram, sperăm la darurile Lui. Este foarte necesară rugăciunea. Ea ne aduce fericirea, ea ne arată calea de urmat spre perfecţiune, spre Dumnezeu. Îndepărtarea de Dumnezeu aduce moartea sufletului. Suntem deci obligaţi să ne rugăm, nu numai prin legea divină, dar chiar prin legea naturii”, explică părintele Nicuşor Dascălu, purtător de cuvânt al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor.
“Rugăciunea comună este mai ascultată de Dumnezeu decât cea individuală, pentru că se creeaza o emulaţie spirituală în care sufletul este mai adânc implicat. Şi sigur că răspunsul este pe măsura credinţei noastre. Comuniunea cu Dumnezeu nu poate fi întărită decât prin rugăciune şi credinţă”, spune părintele. Rugăciunile şi acatistele sunt cheia unei protecţii pe care o căpătăm de la Divinitate. Trebuie să credem în noi şi în credinţa pe care o avem în suflet şi, cu siguranţă, vom fi izbăviţi, adăugă părintele Dascălu.
Părinţii trebuie să se roage neîncetat
De exemplu, rugăciunea copiilor, simplă, lipsită de îngrijorare şi de neîncredere este cea mai curată rugăciune. Dar şi ajutorul pe care părinţii îl cer pentru fiii lor are o putere foarte mare. De aceea, mai ales atunci când copiii au probleme: sunt neascultători, sunt bolnavi, au examene de dat, au probleme în familiile lor mai târziu sau nu pot avea la rândul lor copii, rugăciunea parinţilor este grabnic ajutătoare. “Părinţii trebuie să se roage neîncetat pentru copii, pentru ca bunul Dumnezeu şi Maica Domnului să le dea sănătate, noroc, înţelepciune şi să-i păzească pe ei de vrajmaşii văzuţi şi nevăzuţi”, explică teologii.
Iată una dintre cele mai simple rugăciuni, dar puternic aducătoare de sănătate şi noroc, pe care orice părinte ar trebui s-o cunoască:
Doamne, Dumnezeul nostru, cela ce cu înţelepciunea Ta ai zidit pe om din ţărână şi ai suflat lui suflarea de viaţă şi binecuvântându-l ai zis: creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul; iar la Cana Galileii, prin Unul Născut Fiul Tău, ai binecuvântat nunta şi naşterea de fii, cu multa umilinţă rog marea Ta bunătate, ca neîncetat să reverşi Harul Tau şi să Te milostiveşti şi asupra copiilor mei, pe care Tu ai binevoit să mi-i dăruieşti. Umple-i Doamne pe ei de înţelepciune şi pricepere. Apără-i de toate cursele vrajmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Porunceşte îngerilor Tăi ca totdeauna să fie călăuzele şi povăţuitorii lor spre toate faptele cele bune, ca să Te poata laudă şi preaslăvi în veci. Amin!”.
Fecioara Maria are puteri nebănuite
"Sunt sfinţi care ocrotesc îndeosebi pe cineva, dar Sfânta Parascheva, apără, în general, de toate relele. Sfântul Mina este apărător în situaţii de pierdere de acte, de furturi, în descoperirea celor care fac rău. Noi o avem întotdeauna pe Maica Domnului, apărătoarea tuturor celor necăjiţi, aşa se numeste şi acatistul pe care i-l adresam. Deci, pentru orice situaţie ne adresam unor sfinţi cu puteri mari, cum e Maica Domnului, la care ne rugăm în toate împrejurările”, spune părintele Nicuşor Dascălu. Fecioara Maria este pomenită la fiecare slujbă prin rugăciuni, cântări religioase, acatiste sau paraclise. Pe Fecioara Maria o au ca şi ocrotitoare copiii care au fost botezaţi cu numele ei sfânt şi tot ea este purtătoarea de grijă a tuturor mănăstirilor din ţara noastră.
Şi copiii trebuie învăţaţi să se roage, încă de la câţiva anişori, şi învăţaţi că Dumnezeu este mare şi bun, că ne iubeşte pe toţi. “Atunci când se întâmplă ceva rău, copiii se tem că li se poate întâmpla şi lor. Rugăciunea îi ajută să se liniştească şi să se simtă în siguranţă.
Tatăl nostru
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri
Sfinţească-Se numele Tău,
Vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta,
Precum în cer aşa şi pe pământ.
Pâinea noastra, cea de toate zilele,
Dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă
greşelile noastre, precum şi noi iertăm
greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi
în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.
Că a Ta este împărăţia, puterea şi
Slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului
Duh, acum şi în pururea şi în vecii vecilor.
Amin!
Înger, îngeraşul meu
Înger, îngeraşul meu,
Ce mi te-a dat Dumnezeu,
Totdeauna fii cu mine
Şi mă-nvaţă să fac bine.
Eu sunt mic, tu fă-mă mare.
Eu sunt slab, tu fă-mă tare.
În tot locul mă-nsoţeşte,
Şi de rele mă fereşte.
Amin!
“Copiii trebuie învăţaţi să se roage pentru sănătate, pentru protejarea lor şi a familiei. Micuţii se vor simţi bine dacă părinţii se roagă alături de ei, iar rugăciunea îi va aduce linişte sufletească. Când copiii îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce au în viaţa lor devin mai conştienţi de cât de binecuvantaţi sunt. Copiii care cresc apreciindu-şi casa, familia, prietenii, masa, profesorii au o viaţă mai fericită şi mai productivă”, sunt de părere psihologii.
Vă recomandăm şi: