Călăraşi: Accident cu două victime pe DN 3, într-o curbă la Vlad Ţepes

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferul a pierdut controlul volanului, iar maşina s-a izbit de un copac
Şoferul a pierdut controlul volanului, iar maşina s-a izbit de un copac

Două persoane au fost rănite, azi dimineaţă, în jurul orei 8.00, într-un accident rutier în afara localităţii Vlad Ţepes.

Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, dar şi a neadaptării vitezei într-o curbă deosebit de periculoasă,  Virgil D.(39 de ani), din comuna Jegălia, a pierdut controlul autoturismului şi s-a izbit violent de un copac aflat pe marginea şoselei. Potrivit IPJ Călăraşi, în urma accidentului, şoferul şi soţia sa, Mariana(38 de ani), pasageră în autoutilitara Mercedes Benz, au fost răniţi.

Accidentul s-a produs pe DN3 , la kilometrul 93, şi nicio altă maşină din trafic nu a fost implicată în incident. Poliţiştii sosiţi la faţa locului au stabilit că şoferul nu consumase alcool şi posedă permis de conducere. Victimele au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite