Weekend la Aluniş, cu meşteşuguri, călătorii şi explorarea zonei VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Buzoienii care vor să petreacă sfârşitul de săptămână în zona de munte a judeţului sunt aşteptaţi de Centrul de Artă Aluniş cu o serie de evenimente care îi vor purta de pe plaiurile mioritice către plajele însorite din Brazilia, pe insula La Gomera din Spania şi înapoi în Ţinutul Buzăului.

Evenimentul a început vineri, 16 iulie, ora 10.00, cu descoperirea unui meşteşug străvechi, ţesutul la război vertical, într-un atelier susţinut de Amelia Papazissu, Tezaur Uman Viu (UNESCO). Timp de două zile, pe 16 şi 17 iulie, Amelia Papazissu îi va ghida pe participanţi în arta acestui meşteşug cu tehnici, poveşti şi sfaturi utile din arta ţesutului.   

Sâmbătă, 17 iulie, de la ora 18.00, Mara Halunga şi Cauê De Marinis Project îi poartă pe spectatori către plajele însorite ale Braziliei la Concert Musica Brasileira. 

Proiectul muzical s-a născut în luna mai a anului 2018, o manifestare sinceră şi autentică, care încearcă şi reuşeşte să aducă din Brazilia, pe lângă binecunoscuta bossa-nova, şi alte exprimări mai puţin familiare, dar tradiţionale. 

Rezultă o călătorie ce a pornit cu samba din São Paulo, oraşul natal al lui Cauê, trecând prin Rio de Janeiro, până în nord-est, fiind într-o continuă căutare şi extindere. 

Seara de sâmbătă se încheie cu  proiecţia cinematografică a filmului La Gomera, cel mai nou film al lui Corneliu Porumboiu, nominalizat la Palm D’or şi Cannes.  Acţiunea filmului îi poartă pe spectatori în Spania, pe insula La Gomera cu al său limbaj misterios. „Cinema în iarbă verde”, un eveniment menit să aducă filme româneşti la Aluniş, primul şi singurul cinematograf de pe Valea Buzăului. 

Primele trei proiecţii de film românesc (10 iulie, 17 iulie şi 24 iulie) sunt oferite cu ajutorul Centrului Judeţean de Cultură şi Artă Buzău. 

Atât sâmbătă cât şi duminică participanţii sunt invitaţi să descopere bogăţiile naturale din Ţinutul Buzăului prin două drumeţii în zona Colţi. Sâmbătă este programată o drumeţie ghidată la Aşezările Rupestre de la Bozioru, iar duminică o excursie de explorare după fosile, chihlimbar şi poveştile locului. 

Donaţiile, încasările pe produsele consumate sau achiziţionate de la magazinul centrului merg către susţinerea proiectelor viitoare şi către meşterii, artizanii şi producătorii locali care le-au realizat. 

Centrul de Artă Aluniş este o asociaţie neguvernamentală nonprofit care are ca obiectiv revigorarea tradiţiilor din Munţii Buzăului şi promovarea turismului sustenabil în zonă prin artă şi cultură. În cadrul centrului au loc expoziţii de artă, concerte, tabere şi ateliere. Mai multe detalii despre evenimentele centrului pe pagina dedicată de facebook: www.facebook.com/alunisart

Vă mai recomandăm: 

Trupul fără suflare al unei femei, descoperit într-un BMW parcat pe o stradă lăturalnică. Avea trei copii 

Cine este medicul găsit mort într-un spital privat din Constanţa. Anchetatorii iau în calcul sinuciderea

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite