Tabloidele de altădată: „Fantoma mea şi a soţiei mele adorate vor apărea mereu înainte, ca o mustrare teribilă“

De când e presa, ştirile despre infracţiuni de tot felul au vândut ziarele. Articole pe care astăzi le catalogăm ”tabloide” erau nelipsite din paginile gazetelor locale, care dedicau lungi seriale unor drame, mai ales dacă ele se iveau în jurul unor personaje respectate. Valeriu Nicolescu, istoric buzoian care a studiat arhiva de presă a judeţului, spune că nu sunt diferenţe între presa de odinioară şi cea de astăzi, în privinţa tematicii.

În susţinerea opiniei sale, istoricul a făcut o selecţie din gazetele buzoiene ale perioadei interbelice. Cu titlul ”Prinderea unui vestit spărgător de Legiunea de Jandarmi”, ziariştii de la „Vocea Buzăului” relatau în numărul din 31 octombrie 1943 despre prinderea unui evadat.

”Constantin Gheorghe Enciu, evadat din închisoarea de la Ploieşti, unde era închis 3 ani pentru tâlhării şi spargeri şi alţi 5 ani pentru furturi de vite. După evadare a comis în judeţul nostru alte tâlhării şi furturi, descoperite de şeful Postului de Jandarmi Săhăteni, la Finţeşti, Tohani, Săhăteni, Perşunari, Breaza şi Bădenii Miluiţi. Bunurile au fost găsite şi restituite păgubaşilor. Complici au fost Ion Voicu, zis Moroianu şi tăinuitoarea Alexandrina Bratu”, scriau ziariştii de la Vocea Buzăului. 

Furturile, în special cele cărora le picau victime oameni de seamă, erau şi ele punctate în paginile ziarelor de pe vremuri. Scandalurile aveau prioritate în a fi transformate în subiect de presă. Un caz celebru tratat în ”Vocea Buzăului” pe parcursul mai multor săptămâni a fost furtul de la Fabrica de Parfumerie Lys, săvârşit de comerciantul Ioan Tomescu, faptă pentru care acesta a fost acuzat de insultă, lovire, distrugere şi furt cu spargere.

***Un caz care a pasionat în cel mai înalt grad opinia publică – furtul cu spargere de la cunoscuta Parfumerie „Lys”, de către  comerciantul Ioan Tomescu, proprietarul firmei „Carpaţi” din Piaţa Daciei. Proprietarul fabricii, ing. Ernst Rado (originar din Budapesta), a semnat cu Ioan Tomescu un act de gaj pentru mărfuri în valoare de 800.000 lei cu care garanta împrumutul de 500.000 lei, cu o dobândă de 12%, dar care în realitate s-a dovedit a reprezenta 15%. Creditorul Ioan Tomescu a solicitat ca de la 1 ianuarie 1930 creditul să fie de 1,500.000 lei.

Ernst Rado s-a angajat să amenajeze grajdul lui Ioan Tomescu, aflat lângă fabrică, lucrări evaluate la 800.000 lei, cu condiţia de a-l folosi trei ani fără a plăti chirie pe acest spaţiu. Dar Ioan Tomescu nu a fost dispus să accepte condiţiile, a trecut la ameninţări şi a pretins că nu mai are bani pentru acordarea creditului pentru care s-a angajat. Potrivit unor zvonuri, Ioan Tomescu ar fi intenţionat să preia fabrica lui Ernst Rado.

La 17 martie 1930, Ioan Tomescu s-a dus la fabrică şi a cerut să i se predea cheile, dar a fost refuzat, deoarece avea deja în gaj mărfurile ţinute în prăvălia sa, în custodia omului său, Anton Antonescu. La refuzul ing. Rado, cei doi au tăbărât asupra sa, trântindu-l la pământ şi, cu forţa, rupându-i buzunarul, i-au luat cheile. A sosit Poliţia. D-l comisar ajutor Ionescu a dispus inventar, cu data de 20 martie şi i s-a pus în vedere lui Ioan Tomescu să nu mai intre în fabrică. La 15 martie, Anton Antonescu, omul lui Tomescu, a pătruns în fabrică, a distrus podul ce separa fabrica de garajul lui Tomescu şi au furat materiale, fiind văzuţi de personalul Hotelului „Modern”. Parchetul local a întocmit rechizitoriul de trimitere în judecată a lui Ion Tomescu pentru furt, insultă, lovire şi distrugere. („Vocea Buzăului”, anul VI, nr. 13, din 5 aprilie 1930)

”Prinderea unui evadat era o ştire pentru gazetarii de odinioară aşa cum este şi acum, pentru că acest gen de informaţie stârnea interesul cititorilor. Prezentau interes furturile, omorurile, ceea ce găsim şi astăzi în ziare. Asta era şi atunci raţiunea conform căreia se făcea selecţia subiectelor. Aşa cum este şi în zilele noastre, vechii gazetari căutau senzaţionalul, să atragă atenţia prin modul de a prezenta lucruri, momente, evenimente, întâmplări. ”, spune Valeriu Nicolescu.

Într-un alt număr, ziariştii de la „Vocea Buzăului” scriau că Ioan Tomescu a fost condamnat. ”Judecătorul Cătineanu de la Judecătoria Buzău l-a condamnat pe Ioan Tomescu la 5 ani închisoare corecţională şi o amendă de 10.000 lei către Stat şi 10.000 lei ing. Ernst Rado, patronul Fabricii de Parfumerie Lys”, scria  „Vocea Buzăului”, anul VII, nr. 31, sâmbătă, 18 iulie 1931

Asasinarea unui mic moşier a fost tratată jurnalistic cu mult interes, în anii ’30, multe ediţii de ziar având pe prima pagină ştiri sau trimiteri spre articole ample dedicate acestui caz. ”Asasinarea lui Lupescu ia o altă întorsătură. Se presupune că autor ar fi nepotul d-lui Lupescu. A fost arestat. Sunt iminente noi arestări. Fiul unui profesor invitat la Cabinetul de Instrucţie. În jurul descinderii din Prahova”, scria Vocea Buzăului în 1930.

”Radu Lupescu era un proprietar de terenuri care a fost ucis, probabil din răzbunare.  Cazul morţii lui a fost dezbătut în serial, articole, în toată presa locală, pentru că avea toate ingredientele unui articol care să agaţe cititori: aveau personaje importante, atât victima cât şi suspecţii de crimă, aveau o doză de mister, cât să ţină treaz interesul”, ne explică istoricul Valeriu Nicolescu.

 „Procurorul Vasile Melinte şi judecătorul instructor Constantin Coloescu au efectuat noi cercetări la Buzău privind asasinarea aici a marelui proprietar buzoian, Radu Lupescu. Studentul Constantin Lupescu ar fi fost motivat de purtarea victimei faţă de mătuşa sa şi încercarea de viol a fiicei acestuia, sora lui. A fost arestat şi Ionel Trifu, fiul profesorului Ioan Trifu, care ar fi fost iubitul fiicei lui Lupescu. Dr. Vasile Hogea a examinat pe d-ra Lupescu şi, „pe surse” s-a aflat că nu mai era virgină. Victima avea o altă proprietate şi la Bălţeşti, judeţul Prahova”. (Vocea Buzăului)

Fantoma mea şi a soţiei mele adorate le va apărea mereu înainte, ca o mustrare teribilă, e condamnare a gestului infam la care ne-au condamnat.

Un eveniment care a ţinut prima pagină a ziarelor locale din 1931 a fost sinuciderea unui sublocotenent din oraşul Râmnicu Sărat. Înainte de a săvârşi gestul suicidal, ofiţerul a lăsat un testament pe care ”Voce Buzăului” l-a publicat în ediţia din 10 octombrie 1931, în articolul cu titlul ”În jurul dramei din Râmnicu Sărat. Testamentul sublocotenentului Nelu Gongu”.

*** Când nu mai ai încotro, trebuie. Astfel aş fi fost un laş ca atâţia alţii. Dacă voi izbuti să-mi iau şi soţia cu mine, pe lumea cealaltă….nu regret nimic.

Noi ne-am iubit prea mult ca să ne putem despărţi pe această lume.

Soacra mea, în special naşul meu, cpt. Tomulescu sunt de vină în această afacere tristă. Îi detest până la dispreţ pentru că nu au fost oameni de caracter.

Fantoma mea şi a soţiei mele adorate le va apărea mereu înainte, ca o mustrare teribilă, e condamnare a gestului infam la care ne-au condamnat.

Şi acum, curaj ! Slt. Nelu Gongu, 11 septembrie 1931

Vreau să fiu îngropat alături de soţia mea, adorată până la nebunie. Soacra şi naşul mei n-au ce căuta. Năşica poate să vie. Iartă-mă năşică că te-am supărat.

Slt. Nelu Gongu

Toate efectele şi cărţile mele militare doresc să rămâie slt. Ionescu Nicolae. Adio, Culai !  Fi tu mai tare decât mine în nenorocirile tale. 

Slt. Nelu Gongu

N.R. Textul a fost predat redacţiei de tatăl sinucigaşului. („Vocea Buzăului”, anul VII, nr. 43, sâmbătă, 10 octombrie 1931)