Gazetarii de pe vremuri şi relatările lor despre moravurile uşoare din societatea interbelică
0Cetăţenii anilor ’20 respirau aerul modernităţii. În timp ce tinerii se eliberau de lanţurile convenţiilor sociale, care cum putea, conservatorii şi în special bătrânii fierbeau de mâhnire. Presa vremii a surprins reacţii ale societăţii la derapajele inspirate în mare parte din modul de viaţă al occidentalilor, gazetarii plasându-se într-o zonă de compromis între tabere.
Năravurile oamenilor şi, în special, cele care ţin de moralitate, au stârnit dintotdeauna curiozitatea consumatorilor de presă.
Articolele despre vestimentaţia prea îndrăzneaţă a tinerelor, despre promiscuitatea din ce în ce mai vizibilă, despre prostituţie, aveau o pondere mare în ziarele interbelice, pentru că asigurau mulţi cumpărători.
Cum societatea interbelică românească era foarte atentă la curentul de emancipare pornit din vestul Europei, semnele eliberării de prejudecăţi şi constrângeri sociale au apărut la începutul anilor ’20 şi în spaţiul Carpato – Danubiano - Pontic.
Pentru a nu deranja o importantă categorie a populaţiei, cea tradiţională, care critica libertinajul tinerei generaţii, gazetarii încercau, prin relatările lor, să se menţină într-un echilibru faţă de cele două tabere.
Dovadă sunt numeroasele articole scoase la lumină de profesorul buzoian Adrian Constantin din presa locală interbelică, după o muncă de documentare în Arhivele Statului.
”Jurnalistul de şcoală veche voia să fie în acelaşi timp un conservator în opinii, pentru a nu leza idealul de moralitate al epocii, şi un om de viitor atunci când dorea să exprime găndurile sale intime, adică breşa de liberalism, nu de libertinaj”, a explicat profesorul buzoian de istorie, Adrian Constantin.
Cu titlul „Da’ ghini, neruşinato, ai înnebunit di îmbli tu goalî?”, gazetarii publicaţiei „Viaţa Românească” relatau în ediţia din februarie 1927 reacţia unei bătrâne la vederea unei mostre de vestimentaţie sumară: „Astă vară, într-o staţiune climaterică, am văzut o ţărancă bătrînă care, întîlnind pe fiică-sa, servitoare la un vilegiaturist, şi deci îmbrăcată modern, a luat-o deoparte cu aceste cuvinte: «Da’ ghini, neruşinato, ai înnebunit di îmbli tu goalî? Ci, tu ieşti cucoanî? » Dacă acum 15 ani, o femeie ar fi umblat pe uliţă cînd crapă pietrele de ger fără nimic mai pozitiv pe o porţiune a persoanei ei, decît cu un ciorap, «à jour», ar fi murit de pneumonie.”
”Sfinţi mînjiţi cu ruj şi rochii cu vedere la altar”
Aşa cum si astăzi, la vreme de mare sărbătoare religioasă, cei bătrâni îşi arată toată revolta faţă de copilele cu blugi tăiaţi la spate şi franjuraţi deasupra genunchilor sau faţă de puştanii cu belciug în nas şi cu păr colorat, în anii ’40, când, se zice că morala era mai aprigă, tineretul epocii era aspru taxat de opinia publică.
„Cuconiţe ce poartă rochii scandalos de scurte şi umblă cu braţele şi umerii goi, cu pieptănătura teatrală, cu piepteni şi agrafe de toate culorile şi buzele vopsite violet. Nu au pic de obraz cînd vin la biserică. (…) să vie încălţate şi îmbrăcate cu rochii serioase, mai puţin vopsite şi fasonate şi, mai ales, să evite a mînji chipul sfînt al icoanelor cu vopseaua gurii lor”, scriau gazatarii publicaţiei „Tribuna”, pe 20 august 1940, în articolul intitulat ”Sfinţi mînjiţi cu ruj şi rochii cu vedere la altar”.
Prostituţia îmbolnăveşte populaţia
Potrivit unor luări de opinie, în presa buzoiană a anilor ’20-’30, se acreditase ideea că fenomenul prostituţiei, care luase amploare, era cauza creşterii numărului de boli venerice. Rapoartele medicale locale din 1932 confirmau în oraşul Buzău 310 cazuri de sifilis. Când venea vorba cine să rezolve problema, autorităţile se prefăceau că nu văd.
„Se ştie că oraşul nostru este refugiul cel mai bun pentru prostituatele bolnave. Dacă atragi atenţia serviciului sanitar, ţi se răspunde că poliţia are datoria de a le urmări şi executa. Dacă te adresezi Poliţiei, le vei găsi ca fiind croitorese, brodeze, neexistente. Hotelurile, dacă sunt pline, zi şi noapte, să nu credeţi că de călători, ci mai mult de aceste păsări călătoare. Aşa că sifilisul şi toate bolile venerice se etalează în toată voia pe stradă, în hoteluri şi pe unde vrei şi nu vrei.” („Vocea Buzăului”, 20 noiembrie 1926)
Căsătoria de probă, rezultat al schimbării de mentalitate a populaţiei
Anii ’20 au produs schimbări de mentalitate printre tinerii perioadei. Moda, petrecerea timpului liber, protocolul şi, în general, obişnuinţele sociale au intrat în transformare.
”Şi în viaţa matrimonială se zdruncina încrederea în tipul de familie tradiţional, acceptându-se cu mai mare lejeritate căsătoria de probă. Căsătoria devenea asemenea unui pepene, căruia, mai întâi, îi faci ţăncuşă ca să-i vezi dulceaţa”, explică profesorul Adrian Constantin.
„Se răspîndeşte tot mai mult căsătoria pe încercate. Într-o zi perechile se mută împreună cumpărîndu-şi o maşină de gătit, patru farfurii, o cratiţă, două ceşti şi un ibric de cafea. (…) În sfîrşit, embrionul unei gospodării! (…) Sunt mii de aceste perechi pretutindeni şi ies împreună şi trăiesc frumos şi cinstit, nesupărînd pe nimeni, punînd în comun dureri şi bucurii. Primul gînd al celor ce au suferit împreună, care şi-au încercat caracterele şi au căpătat unul pentru altul afecţiune solidă este să se căsătorească legitim.” („Universul”, 24 mai 1934)
Cununie publică, pentru stârpirea concubinajului
În scopul eadicării concubinajului, în urmă cu 77 de ani, primarul Buzăului anunţa oficierea unei cununii publice la Biserica Sfinţii Îngeri, unde urmau să păşească pe căile ortodoxiei un număr de 282 de perechi de concubini. Reuşita era anunţată astfel în presă: ”Domnul V. Trandaf, primar al oraşului, şi-a exprimat satisfacţia pentru aducerea pe calea lui Dumnezeu şi a legilor a unei bune părţi din fiii oraşului.” (Acţiunea Buzăului, 2 iunie 1940)
CITEŞTE ŞI
Se încarcă comentariile...
