Soarta cârnaţilor de Pleşcoi după recunoaşterea europeană. Secretul ingredientului care le dă savoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Cârnaţii de Pleşcoi, al şaselea produs recunoscut şi protejat la nivel european, nu vor mai fi produşi de orice carmangerie din ţară, după ce Asociaţia producătorilor din Buzău a obţinut exclusivitate în fabricarea lor. Producătorii asociaţi garantează că preţurile rămân neschimbate.

Cârnaţii picanţi de Pleşcoi pot fi afumaţi, uscaţi sau cruzi. Sunt produşi dintr-un amestec de carne de oaie şi vită, uneori şi carne de capră, condimentaţi cu ardei roşu, usturoi şi cimbru. 

Comisia Europeană tocmai i-a acceptat în registrul produselor care beneficiază de Indicaţie Geografică Protejată. Altfel spus, cârnaţii de Pleşcoi vor fi produşi numai în zona Buzăului, fără nicio abatere de la reţeta tradiţională.

”La capitolul promovare, acest produs este cunoscut peste hotare şi face deja cinste judeţului şi localităţii Pleşcoi. Cârnaţii de Pleşcoi au notorietate de multă vreme, iar după această recunoaştere impactul cu siguranţă va fi şi la vânzare”, spune Otilia Ilie, producător din Pleşcoi.

Patru carmangerii au dreptul de a produce cârnaţii de Pleşcoi şi de a oferi viitoarele licenţe celor care vor îndeplini condiţiile stricte pentru fabricarea lor. În magazinele cu produse tradiţionale, acest sortiment se vinde cu 35 până la 60 de lei kilogramul. Producătorii lor garantează că preţurile rămân neschimbate după obţinerea exclusivităţii.

”Produsul în sine nu are de ce să fie mai scump decât până acum. Sperăm să fie gustat de cât mai multă lume, care cu siguranţă o să simtă calitatea şi gustul autentic. În magazinele noastre, primul căutat este cârnatul de Pleşcoi, apoi celelalte produse”, spune Otilia Ilie.

Imagine indisponibilă

Asociaţia pentru Promovarea Cârnaţilor de Pleşcoi, formată din firmele Comsoradi, Tri 94 Prodcom, Valmar şi Gabioti, este cea care a realizat şi depus la MADR documentaţia necesară pentru înregistrarea şi protejarea europeană a acestui produs.

Conform specificaţiilor din caietul de sarcini cârnaţii de Pleşcoi sunt cârnaţi afumaţi din carne de oaie sau capră şi vită, cu gust picant. Proporţia de carne de oaie este de minimum 55%, iar cea de vită de cel mult 45%.

În perioada de toamnă – iarnă, carnea de oaie poate fi înlocuită cu carnea de capră în proportie de maximum 10%, fără a modifica proprietăţile organoleptice.

Calitatea adecvată a cărnii pentru prepararea cârnaţilor de Pleşcoi se obtine prin dezosarea manuală, care permite înlăturarea completă a tendoanelor în cursul alegerii cărnii.

Imagine indisponibilă

Carnea este tocată şi amestecată cu condimente şi apă sau opţional supă de oase. Ingredientele folosite pentru condimentare sunt sare, usturoi, ardei iute roşu, cimbru, boia de ardei iute, boia de ardei dulce şi piper.

Compoziţia preparată se introduce în membrane naturale de oaie cu diametrul de 18-22 mm. Porţionarea se face manual la dimensiuni de 15-18 cm, iar afumarea se realizează cu fum natural din lemn de esenţă tare.

Secretul constă în calitatea cărnii de oaie folosite, pentru a se obţine gustul specific, fiind necesară carne provenind de la ovine crescute în regiune. Asta, pentru că solul din zonă are o salinitate ridicată, iar carnea ovinelor care au păscut pe pajiştile răsărite pe acest sol capătă un gust specific, fiind „sărată” natural.

Recunoaşterea cârnaţilor de Pleşcoi la nivel european a fost sărbătorită la Direcţia Agricolă Buzău printr-o expoziţie culinară dedicată celor peste 40 de preparate locale care au etichete de produse autentice şi autorizate.

La Comisia Europeană se mai află depuse documentaţiile pentru alte două produse pentru dobândirea protecţiei europene Indicaţie Geografică Protejată. Este vorba despre Caşcavalul de Săveni şi Telemeaua de Sibiu.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite