Resuscitarea unui spital închis în perioada guvernării Boc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul din Pârscov, judeţul Buzău, închis în urmă cu patru ani, va fi redeschis în luna mai şi va funcţiona sub forma unui Centru de Sănătate Multifuncţional. Structura acestuia va cuprinde cabinete de medicină internă, chirurgie, obstetrică-ginecologie, pediatrie, ORL, un compartiment spitalizare de zi cu 20 paturi, din care 14 paturi pentru adulţi şi 6 paturi pentru copii, dar şi o sală de tratamente cu punct de recoltare probe biologice.

Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Cristi Bîgiu, a vizitat, vineri, spitalul de la Pârscov, pentru a vedea ce lucrări sunt necesare astfel încât unitatea medicală să funcţioneze în bune condiţii. 

Bîgiu a declarat că centrul va fi funcţional în perioada promisă, chiar dacă în cei trei ani în care unitatea a stat închisă a dus la deteriorarea instalaţiilor sanitare şi a acoperişului. Pentru refacerea acestora, Consiliului Judeţean va investi peste 400.000 de lei.

„Este nevoie de o serie de lucrări, pentru că instalaţia de încălzire este spartă, acoperişul trebuie reparat, trebuie umblat la geamuri, igienizat, şi doar pentru aceste lucruri, după o estimare făcută de noi, ar fi vorba de 4,5 miliarde de lei vechi. Sigur că aş fi preferat ca spaţiul să nu fi fost închis şi să nu se deterioreze aşa cum s-a întâmplat iar de banii ăştia să fi cumpărat aparatură. Vom vedea ce vom putea aduce din Spitalul Judeţean şi cred că centrul va funcţiona probabil într-o lună şi jumătate”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Cristi Bîgiu.

La rândul său, primarul comunei Pârscov, Gheorghe Sturzu, a declarat că vestea redeschiderii, chiar şi sub forma unui centru de zi a fostului spital a fost primită cu mare bucurie de localnici.

„Eu am venit pe lume în acest spital şi aici funcţionau toate secţiile iar pe parcursul anilor au fost eliminate treptat până când în 2011 a fost complet închis. Aşteptăm să se redeschidă o secţie multifuncţională cu ajutorul Consiliului Judeţean. Lumea este foarte mulţumită pentru că nu va mai trebui să străbată 35 - 40 de kilometri până la Buzău şi doar urgenţele vor ajunge la Buzău. Consiliul Judeţean va aloca banii necesari şi daca vom putea vom ajuta şi noi cu forţă de muncă la instalaţia de apă şi ce mai putem”, a declarat primarul din Pârscov, Gheorghe Sturzu.

Unitatea medicală din Pârscov va dispune de cabinete de chirurgie, medicină internă, obstetrică-ginecologie, pediatrie , ORL şi un compartiment de spitalizare cu 20 de paturi. Posturile aferente noului Centru de Sănătate se vor asigura prin redistribuirea locurilor de muncă vacante din cadrul compartimentelor Spitalului Judeţean de Urgneţă Buzău. Unitatea va deservi 22.000 de oameni din zece localităţi învecinate, fiind dotat cu aparatură medicală modernă.

Citeşte şi: 

VIDEO Elena Popescu, Ionuţ Barbu şi Laurenţiu Păun, declaraţi, post-mortem, „Cetăţeni de onoare ai municipiului Buzău”

VIDEO Viaţa ca în Evul Mediu, la cinci kilometri de municipiul Buzău

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite