Poliţistul-problemă, care a mers în uniformă la prostituate, apoi a provocat un accident, eliberat din arest
0Poliţistul buzoian care a mers la prostituate în uniformă, apoi a provocat un accident rutier şi a refuzat testatea cu aparatul alcoolscop, a fost scos din arest şi trimis acasă. Va sta în arest la domiciliu 30 de zile. În încheierea de şedinţă, nu este specificat şi motivul schimbării încadrării juridice.
Magistraţii de la Buzău au înlocuit măsura arestării preventive, dispusă pe 17 ianuarie 2022, cu măsura arestului la domiciliu, pe o durată de 30 de zile, începând cu data rămânerii definitive.
Potrivit judecătorilor, măsura preventivă a arestului la domiciliu se va executa de către inculpatul Nedelcu Mihai la imobilul acestuia din Valea Râmnicului.
Acesta nu are voie să părăsească imobilul menţionat, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţă căruia se află cauza. Inculpatul se va prezenta la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori va fi chemat.
Instanţa atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor arătate mai sus, măsura arestului la domiciliu se poate înlocui cu măsura arestării preventive.
”Dispune punerea în libertate a inculpatului N. M. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 1/17.01.2022 emis de Judecătoria Râmnicu Sărat, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză”, se consemnează încheierea de şedinţă, din 8 februarie.
Pe 17 ianuarie 2022, instanţa a dispus arestarea preventivă a agentului de poliţie Mihai Nedelcu pentru 30 de zile. Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, este acuzat de anchetatori de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi refuzul de a preleva probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Iniţial, magistraţii Judecătoriei Râmnicu Sărat au hotarât că omul legii trebuie trimis în arest preventiv pentru 30 de zile.
„În noaptea de 15 ianuarie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe DJ203 H, în localitatea Topliceni, a avut loc un accident rutier. Din primele date de la faţa locului a reieşit că în timp ce conducea pe direcţia Râmnicu Sărat către Buda, un şofer în vârstă de 36 de ani, din Râmnicu Sărat, a intrat în coliziune cu două autovehicule, staţionate. Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale”, a transmis IPJ Buzău.
În cazul poliţistului buzoian se desfăşoară, pe lângă anchetele penale, şi o anchetă administrativă. Cu trei zile înainte de producerea accidentului, la Topliceni, Mihai Nedelcu fusese implicat într-un scandal cu o prostituată. Acesta, însoţit de un amic, a mers îmbrăcat în uniformă la tânăra care practica prostituţia, însă femeia a sunat la 112.
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au fost sesizaţi de către o femeie în vârstă de 19 ani, din Călăraşi, cu privire la faptul că la domiciliul său s-au prezentat doi tineri pentru întreţinerea de raporturi sexuale contracost şi ar fi refuzat să mai părăsească locaţia. Apelanta a precizat că unul dintre bărbaţi ar purta haine cu însemne poliţieneşti, bănuind că ar fi poliţist. Totodată, întrucât tinerii refuzau părăsirea locaţiei, persoana a cerut sprijinul a doi cunoscuţi, doi buzoieni în vârstă de 18 şi 35 de ani, care au venit la imobil, context în care s-a creat un conflict spontan între aceştia şi bărbaţii care ar fi refuzat să plece”, preciza IPJ Buzău.
Ca urmare, au fost făcute verificări pentru clarificarea situaţiei semnalate şi luarea măsurilor legale ce se impun.
„Din investigaţii, poliţiştii au stabilit ca persoanele reclamate sunt doi bărbaţi în vârstă de 19 şi 36 de ani, din Valea Râmnicului şi Râmnicu Sărat, acesta din urmă fiind încadrat ca agent de poliţie la un post de poliţie din mediul rural. Poliţistul era în timpul liber”, arătau poliţiştii.
Vă recomandăm să mai citiţi:
Cuplurile din Buzău vor spune „da” într-un nou sediu al Stării Civile VIDEO