Plătitorii de taxe, somaţi de autorităţi să facă singuri combaterea ţânţarilor. „E un precedent periculos”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lăsate fără o importantă armă pe frontul dezinsecţiei, avionul, autorităţile Buzăului cheamă, la lupta împotriva ţânţarilor, agenţii economici, instituţiile publice, cetăţenii cu gospodării individuale şi asociaţiile de proprietari.

Potrivit unui comunicat de presă, Primăria Municipiului Buzău a finalizat în perioada 17 – 30 iunie 2020, prima etapă a programului de dezinsecţie la sol, pe domeniul public, ”dar acestă acţiune nu este eficientă în condiţiile în care nu se fac tratamente similare pe întreg teritoriul municipiului Buzău”.

Prin urmare, singura metodă rămasă este dezinsecţia la sol iar pentru o eficienţă maximă, spun reprezentanţii Primăriei, acţiunea de combatere trebuie să se efectueze simultan pe întreaga suprafaţă a municipiului, atât pe domeniul public, cât şi cel privat. 

Primăria municipiului Buzău anunţă că a făcut toate demersurile necesare pentru a respecta dispoziţiile Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară ”Cantacuzino” care nu recomandă aviotratamentul considerând că este o măsură poluantă. 

În acest sens, Primăria Buzău face un apel la toţi agenţii economici, instituţiile publice, cetăţenii cu gospodării individuale şi asociaţiile de proprietari sau locatari care deţin spaţii pe raza municipiului să acţioneze concomitent în perioada indicată de autorităţi.

”Singura metodă rămasă este dezinsecţia la sol iar pentru o eficienţă maximă acţiunea de combatere trebuie să se efectueze simultan pe întreaga suprafaţă a municipiului (domeniu public şi privat). Facem un apel public către toţi agenţii economici, instituţiile publice, cetăţenii cu gospodării individuale şi asociaţiile de proprietari/locatari care deţin spaţii în municipiul Buzău, de a efectua acţiunile de dezinsecţie în spaţiile deţinute, concomitent cu acţiunea pe care o va desfăşura municipalitatea pe domeniul public, în perioada 06-14 iulie 2020”, se arată în apelul lansat de municipalitate către contribuabili.

Autorităţile locale reamintesc prin anunţul public că în conformitate cu Ordinul nr. 82/2015 al Preşedintelui ANRSC, “persoanele fizice sau juridice deţinătoare de spaţii construite, indiferent de destinaţie, curţi şi/sau terenuri virane sau amenajate, unităţile de administrare a domeniului public, ocoalele silvice, instituţiile publice, precum şi unităţile care au în exploatare reţele tehnico-edilitare sunt obligate să asigure efectuarea operaţiunilor periodice de dezinsecţie şi deratizare ori pentru stingerea unui focar, în spaţiile deţinute de acestea”.

Cu argumentul că activitatea de dezinsecţie la nivel comunitar este necesară pentru eliminarea riscurilor de îmbolnăvire a populaţiei cât şi pentru scăderea sau eliminarea disconfortului produs de insecte, autorităţile îi avertizează pe contribuabilii vizaţi să ia în considerare că ”în cazul în care nu vă veţi conforma obligaţiilor legale, ne vom adresa instituţiilor abilitate pentru luarea de măsuri imediate de respectare a normelor legale de igiena şi sănătate publică”.

Avertismentul care îi vizează pe cei care nu vor elimina ţânţarii din propriile curţi, magazine sau scări de bloc, nu este văzut cu ochi buni de unii contribuabili. „Este un precedent periculos, pentru că dacă acum mă pune să fac dezinsecţie, pe banii mei, peste o lună, mă ameninţă să îmi repar asfaltul de pe trotuarul din faţa magazinului, deşi plătesc impozite tocmai ca să aibă bani pentru astfel de intervenţii. Cum mă controlează dacă am dat sau nu cu substanţe împotriva insectelor”, ne-a scris Alex, un om de afaceri din Buzău.

La rândul lor, reprezentanţii opoziţiei din CLM Buzău consideră că apelul lansat de Primărie pentru mobilizarea contribuabililor în lupta împotriva ţânţarilor este injust, atâta vreme cât autorităţile publice nu îşi fac treaba în dreptul lor. 

”În primul rând, Primăria Buzău trebuie să îşi facă ea treaba şi apoi să ceară cetăţenilor. În al doilea rând, fiecare în proprietatea lui are grijă să îşi facă dezinsecţia şi deratizarea, pentru că este vorba de gospodăria fiecăruia, subsolul de bloc, curtea fiecăruia. Ţânţarii nu vin din curtea mea pe domeniul public, ci invers. Ţânţarii nu ies din magazin pe domeniul public, ci invers, aşa că mai întâi autoritatea locală să îşi facă treaba apoi să ceară cetăţenilor”, spune Constantin Ionescu, consilier al opoziţiei.

Vă mai recomandăm şi:

REPORTAJ Marele rol al micilor agricultori. Ce am învăţat în perioada izolării: „Avem nevoie de surse alternative de hrană“

Americanca stabilită de 15 ani în România, şefa afacerii cu legume bio livrate cu abonament: „Românii mănâncă mult mai sănătos decât americanii“ 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite