Peisajul nepământean dintr-o zonă turistică celebră, prin obiectivul a doi fotografi cunoscuți FOTO

0
Publicat:

Vulcanii Noroioși, unici în Europa, reprezintă nu doar unul dintre cele mai atractive destinații turistice din județul Buzău, ci și sursă de inspirație pentru artiști. Zilele trecute, au avut sesiune de creație aici doi fotografi din Mureș, iar rezultatul lor a fost publicat de coordonatorii Asociației „Ținutul Buzăului”.

Vulcanii au fost surprinși în detaliu de Daniella Urs. SURSA Daniella Urs
Vulcanii au fost surprinși în detaliu de Daniella Urs. SURSA Daniella Urs

Doi cunoscuți fotografi din județul Mureș, Daniella Urs și Ciprian Cenan, au reușit să surprindă Vulcanii în imagini cum nu a mai făcut-o nimeni. Sunt detalii imortalizate de obiectivele foto care par a fi de pe Lună.

Vulcanii Noroioşi sunt formaţiuni create de gazele naturale care vin de la peste trei mii de metri adâncime şi trec printr-un sol argilos, în combinaţie cu apa din pânza freatică. Şiroaiele de noroi de culoare gri sau brun cenuşiu modifică permanent peisajul, pentru că, după ce se preling în exterior, se întăresc şi dau naştere unor denivelări.

Ciprian Cenan a fotografiat vulcanii noroioși din dronă. SURSA Ciprian Cenan
Ciprian Cenan a fotografiat vulcanii noroioși din dronă. SURSA Ciprian Cenan

Imaginile spectaculoase surprinse de cei doi fotografi, unele cu ajutorul unei drone, au fost împărtășite publicului larg pe pagina de Facebook „Ținutul Buzăului”. Vulcanii Noroioşi sunt formaţiuni create de gazele naturale care vin de la peste trei mii de metri adâncime şi trec printr-un sol argilos, în combinaţie cu apa din pânza freatică.

„Daniela și Ciprian sunt doi fotografi din județul Mureș. Au vizitat Ținutul de curând și au realizat o serie artistică la Vulcanii Noroioși. Prima postare de azi cuprinde câteva imagini surprinse de Daniela, detalii ce par culese de pe lună”, se arată în postare.

La Pâclele Mici, pe o suprafaţă de aproape zece hectare, se află cei mai mulţi dintre vulcanii noroioşi, de forme variate, dar de dimensiuni relativ reduse. Craterele în forma unor trunchiuri de con au înălţimi între doi şi opt metri.

La câţiva kilometri spre nord-est este situat platoul Pâclelor Mari, cu o suprafaţă  de aproape 20 de hectare, numele acestuia fiind legat de dimensiunile foarte mari ale celor trei vulcani principali, aflaţi în centrul platoului. Diametrul fiecăruia dintre aceşti vulcani măsoară peste o sută de metri.

Vulcanii Noroioși, destinație de weekend

Pentru a ajunge cu maşina la rezervaţia de la Vulcanii Noroioşi, din oraşul Buzău ieşiţi pe DN 10, drumul care duce la Braşov, şi mergeţi circa 18 kilometri, până în Sătuc, unde viraţi la dreapta, spre Berca. Traversaţi podul peste râul Buzău, iar la prima ramificaţie viraţi la stânga, apoi la dreapta, după câteva sute de metri, urmând indicatorul „Spre Chiliile“. După aproximativ zece kilometri, la următoarea intersecţie, viraţi la dreapta.

Vulcanii sunt asaltați de turiști mai ales în weekend. SURSA Arhivă
Vulcanii sunt asaltați de turiști mai ales în weekend. SURSA Arhivă

 Treceţi prin satele Joseni şi Policiori, apoi, după câţiva kilometri, veţi găsi un indicator nou care arată direcţia către Vulcanii Noroioşi de la Pâclele Mari, la stânga, în coborâre, şi Vulcanii Noroioşi de la Pâclele Mici, drum înainte, unde se află campusul pentru corturi şi rulote.

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite