Maria Cristache, medicul sufletului şi al minţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maria Cristache
Maria Cristache

Maria Cristache este medicul psihiatru la care buzoienii şi nu numai vin să îşi trateze sufletul şi mintea de fiecare dată când simt că nu mai pot duce greutăţile şi problemele de zi cu zi.

Maria Cristache a fost de mică preocupată de creierul uman iar odată cu vârsta a început să îşi pună întrebări ale căror răspunsuri le găsea în manualul de anatomie.

Aşa a ajuns să studieze această materie iar în clasa a XI-a, a ocupat locul I la Faza Naţională a Olimpiadei de Anatomie cu lucrarea "Interrelaţia teleencefal, analizatiori", o lucrare de sinteză cu care şi-a uimit profesorii şi colegii de la Hasdeu.

A studiat psihiatria iniţial din curiozitate apoi din pasiune

După absolvirea liceului Maria Cristache şi-a dorit să urmeze facultatea de medicină iar în ultimul an de facultate, când a făcut stagiul de psihiatrie, a decis că aceasta este specializarea pe care vrea să o facă.

"Dacă în specialităţile celelalte, patologia de ordin somatic este cunoscută, atât din punct de vedere al investigaţiilor şi al medicaţiei, primul contact cu psihiatria a avut o înrâurire deosebită asupra psihicului meu", ne-a declarat medicul psihiatru.

Maria Cristache a fost impresionată de devierile psihicului uman şi a avut privilegiul de a studia alături de personalităţi marcante ale psihiatriei româneşti, chiar în condiţiile anilor 1983-1985 când psihiatria devenise un subiect tabu.

Acela a fost momentul în care a decis că aprofundarea psihiatriei este drumul pe care îl va urma în viaţă. Odată în plus, şi-a evaluat abilităţile şi investirea psihologică a profilului ei şi intrarea în specialitate nu a mai fost decât o chestiune de timp.

Şi-a dorit întotdeauna să îi ajute pe cei de lângă ea

Maria Cristache s-a simţit atrasă de deraierile dar şi de posibilităţile de investigare ale psihicului uman şi a dorit, prin anii de studui, să afle cât mai multe dar şi să găsescă soluţii pentru cei care nu mai erau în stare să o facă.

"Psihiatria are multe în comun cu creaţia. Marile genii au avut un "CE" în plus faţă de media normalului, în dreptul gândirii, a anticipării şi a abstractizării. În creier sunt angrenate lucruri geniale care au marcat prin descoperirea lor istoria oamenilor", ne-a mai declarat Maria Cristache.

Medicul Maria Cristache a păstrat întotdeauna o relaţie specială cu pacienţii săi.

"Psihiatrul nu este persoana care să intre în armonie cu trăirile pacientului. El este oglinda sufletului pacientului în care acesta trebuie să se regăsească, să se reevalueze şi să îşi găsească soluţii la problemele pentru care s-a prezentat la medic. Există reguli intime ale dialogului medic pacient şi psihiatrul nu îşi poate permite să intre cu cizmele în sufletul pacientului său", ne-a dezvăluit Maria Cristache.

Întrebări şi răspunsuri: Ce altceva credeţi că aţi fi făcut dacă nu deveneaţi medic?

Probabil că m-aş fi făcut scriitoare. Mi-ar fi plăcut să scriu romane de dragoste cu substrat psihologic, aparte, dar care s-ar fi terminat cu happy-end, cu siguranţă. Eu merg pe ideea că binele învinge întotdeauna şi asta s-ar fi întâmplat şi în cărţile mele.

Ce proiecte de viitor aveţi?

Mă preocupă şi susţin înfiinţarea unor structuri extraspitaliceşti în care persoanele externate din spitale de psihiatrie să fie tratate, reabilitate şi redate societăţii. Trebuie să ne preocupe mai mult pe fiecare dintre noi soarta acestor oameni

Ce îi place: Îmi place spiritual competitiv pentru că te face să mergi frumos înainte şi să te perfecţionezi în domeniu şi îmi doresc să mă împlinesc pe toate planurile, mai ales acela de soţie şi mamă. De aceea îmi place ca puţinul timp liber pe care îl am să îl dedic familiei, să îl petrecem împreună. Îmi place foarte mult arta, îmi place să călătoresc şi ador natura.

Ce nu îi place: Urăsc mizeria umană de orice fel şi cu asta cred că spun foarte multe. Nu suport umilinţa pentru că nu accept ca oamenii să trăiască sub condiţia lor umană. De asemenea, nu îmi place violenţa, agresiunile de orice fel şi minciuna.

Profil:

Nume: Maria Cristache

Ocupaţie: Medic primar psihiatru

Născută la data de: 28.02.1958 la Buzău

Familie: Căsătorită, doi copii

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite