Mănăstirea Ciolanu, principalul loc de pelerinaj al buzoienilor în perioada marilor sărbători

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Turiştii au posibilitatea să asiste la slujbele de Paşte de la Mănăstirea Ciolanu, lăcaş aflat la 30 de kilometri de municipiul Buzău, între colinele de la Măgura şi Haleş. Pelerinii pot vedea aici o biserică veche de cinci secole, trei icoane pictate de Tattarescu şi un policandru donat de Carol I.

Mănăstirea nu deţine spaţii de cazare însă turiştii care doresc să înnopteze în zonă au la dispoziţie mai multe variante. Cea mai ieftină este cazarea în Centrul de Agrement de la Poiana Pinului, o fostă tabără şcolară, adusă la standard Youth Hostel, unde tariful este de 35 de lei pe noapte. Se află la numai cinci kilometri de mănăstire. O altă variantă este cazarea la motelul Mc Pietroasa, din Tisău, unde tarifele sunt pe măsura standardului de patru stele al localului.

Mănăstirea Ciolanu, singura dintre aşezările monahale din judeţul Buzău atestată documentar încă din secolul al XVI-lea, are două biserici, situate la o distanţă de o sută de metri între ele. Biserica veche, cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, a fost ridicată de Doamna Neaga, soţia lui Mihnea Turcitul, în anul 1589. În timpul unei invazii, Doamna Neaga, împreună cu cei cinci copii ai săi, s-a refugiat în vatra de sihăstrie ce funcţiona aici.

La Ciolanu există şi un muzeu unde pot fi admirate obiecte de cult şi vesminte religioase, dar şi numeroase icoane, unele pictate de Gheorghe Tattarescu prin anul 1886.

Din Grecia, în jurul anului 1830, au fost aduse la Ciolanu moaştele mai multor sfinţi, care se află într-o raclă, depusă în biserica mare. Astfel, mănăstirea se bucură de ocrotirea Sfinţilor Gheorghe, Mercurie, Pantelimon, Haralambie, Trifon, Eftimie, Ignatie, Acachie, Neofit şi Parascheva.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite