Localnicii dintr-un sat buzoian beau apă cu mâl. Fântânile s-au golit în ultimii ani, din cauza secetei
0Ca în evul mediu trăiesc cei peste 400 de locuitori ai unui cătun dintre munții Buzăului și-ai Vrancei. Seceta le-a secat fântânile iar cei sărmani, care nu-și permit să aducă butoaie cu apă de la distanță, își potolesc setea cu apa murdară care se acumulează noaptea în puțuri.
Apa din fântânile cătunului Sările, comuna buzoiană Bisoca, este plină cu mâl, la orele prânzului. Doar câteva bidoane au putut fi umplute, în zorii zilei, din apa care s-a acumulat peste noapte din pământ.
„În fântână e nămol. De spălat, vai de capul nostru, doar din ploaie mai strângem. Toată lumea asta de aici, din sat, ia apă pentru mâncare și spălat dimineața. Este un copil care vine, săracul, la 3 noaptea și zice că ia să bea”, ne povestește Florin Toader, localnic din Sările.
Puțul familiei Toader a dat primele semne că seacă în urmă cu peste doi ani, când s-a instalat seceta în toată zona de munte a Buzăului. Localnicii care se aprovizionează de aici au tot sperat că revine apa, însă așteptările lor au fost zadarnice.
Precipitațiile au tot scăzut iar pânza freatică a coborât mult sub adâncimea fântânilor din sat. Câțiva litri de apă se acumulează dimineața pe fundul puțului.
„Era apă înainte dar acuma s-a dus, de la Dumnezeu. Care apucă la ora cinci are apă de băut, care nu, la revedere. Putem să bem nămolul ăsta de aici? De aici m-am îmbolnăvit și am ajuns prin spitale”, ne mărturisește localnicul din Sările.
În vatra cătunului sunt doar trei fântâni de unde își iau apa de băut și pentru spălat peste 200 de familii, unele cu mulți copii. Părinții spun că au ajuns să-i spele pe micuți atât de rar încât fug colegii de ei, când merg la școală.
„Din cauza apei, nu se mai duc copiii la școală. Nu prea pun învățătorii mâna pe ei, că văd că nu-s curați. Cumpărăm apă plată, bem de unde găsim. Ce să facem, în loc să cumpărăm un sandvici la copii cumpărăm apă”, ne mărturisește un localnic.
Una dintre cele trei fântâni este un pic mai adâncă decât celelalte și de aceea apa de aici rezistă până aproape de orele prânzului. Oamenii dau năvală la prețioasa sursă de apă, însă de multe ori găsesc gura puțului acoperită cu un capac blocat cu lacăt.
„Dacă las toată gloata, iese scandal. Așa, ia ăla o găleată, celălalt ia și el dacă mai apucă. Le dau apă în funcție de numărul de copii, care sunt mai mulți în casă”, spune proprietarul unei fântâni din Sările.
Pentru a putea folosi mașinile de spălat, tinerii și-au improvizat instalații dintr-un butoi fixat undeva la înălțime, pe un balcon, și un furtun legat la aparatul casnic.
„Mașina de spălat o folosim rar. Avem afară un butoi pe care îl umplem cu găleata, curge apă prin cădere, pe furtun, și așa reușim să dăm drumul la mașină ca să spălăm. Pentru băut luăm apă plată, de la magazin. Transportul apei de la distanță e scump pentru majoritatea oamenilor de aici, care trăiesc din ajutoare sociale”, ne mărturisește o tânără mămică din Sările.
O pompă bătută la mare adâncime, în curtea unui preot, aflată la peste patru kilometri distanță de cătunul Sările, este cea mai apropiată sursă de apă bună de băut. Familiile sărmane, multe din păcate, nu-și permit să plătească transportul butoaielor cu căruța.
„Cauza principală a problemei este seceta. Ei au avut fântâni, izvoare, dar în ultimii doi ani s-a întâmplat problema asta, au secat. Probleme majore au fost mai ales anul acesta. Nu a plouat, nu a nins, au secat fântânile, au rămas puține și, ați văzut, sunt masate patru sute de persoane pe trei, patru hectare”, declară Florin Stemate, primarul comunei Bisoca.
Problema apei potabile persistă de câțiva ani buni în mai multe dintre satele comunei Bisoca, răsfirate pe versanții dintre Munții Buzăului și ai Vrancei. O criză similară este și în satul Recea, parte tot a comunei Bisoca.
În această comună situată la granița dintre județele Buzău și Vrancea este în lucru de câțiva ani o rețea de apă, ajunsă aproape de faza de a fi pusă în funcțiune. Nu se știe însă când, deoarece recepția aducțiunii va avea loc abia după ce autoritățile locale vor obține absolut toate avizele legale de funcționare.