Dealurile de la Râmnicu Sărat, răscolite de braconieri de trufe din Neamţ
0Pădurile de lângă Râmnicu Sărat au devenit ţinta braconierilor de trufe negre dintr-un judeţ al Moldovei. Ciupercile sunt extrem de căutate în gastronomia de lux.
S-a dus vestea printre sătenii din Olca, sat al judeţului Neamţ, că roadele valoroase ale pădurii sunt uşor de găsit pe dealurile din Grebănu şi Podgoria, astfel că nu puţini par a fi cei care vin după trufe de la sute de kilometri distanţă. Cel puţini doi astfel de căutători din comuna nemţeană au fost prinşi de Poliţie.
La sfârşitul lunii mai, poliţiştii din Grebanu au depistat în zona împădurită a comunei un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Neamt, în timp ce căuta trufe. În urma controlului şi verificărilor specifice, asupra bărbatului au fost descoperite 2,318 kilograme de trufe negre, găsite în acel fond forestier.
Pentru că nu deţinea autorizaţie, poliţiştii i-au confiscat cantitatea de trufe şi au predat-o specialiştilor din cadrul Ocolului Silvic Râmnicu Sărat. După ce a rămas fără valoroasa recoltă de trufe, nemţeanul a fost şi sancţionat cu amendă de 2.000 de lei.
Zilele trecute, scenariul s-a repetat, cu un personaj din aceeaşi localitate nemţeană, şi de aceeaşi vârstă. Potrivit IPJ Buzău, poliţiştii din cadrul Secţiei de poliţie rurală Grebănu au oprit în data de 8 august, pentru control în trafic, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din Neamţ.
”În urma unui control al autoturismului, poliţiştii au identificat 2.115 kilograme de trufe care au fost recoltate din fondul forestier, fără ca tânărul să deţină autorizaţie. Poliţiştii au confiscat cantitatea de trufe şi au predat-o specialiştilor din cadrul Ocolului Silvic Râmnicu Sărat, iar tânărul a fost sancţionat corespunzător”, a transmis IPJ Buzău.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, ambii braconieri de trufe prinşi în apropierea pădurii de lângă Grebănu provin din comuna Oniceni, sat Olca, judeţul Neamţ. Aici s-ar fi împământenit în ultima vreme un obicei al braconării şi traficării acestei ciuperci preţioase, a cărei valoare depăşeşte 1.000 de lei pe kilogram. Marfa ar fi predată de aceştia unui centru de colectare din zona Bacăului.
Aceşti culegători de trufe sunt consideraţi braconieri, pentru că, în căutarea valoroaselor ciuperci, acţionează haotic şi distrug prin săpăturile pe care le fac habitatul natural.
Recoltarea, deţinerea, transportul, comercializarea produselor nelemnoase specifice, fără documente legale şi fără acordul scris al proprietarului sau al oculului silvic care asigură administrarea pentru suprafaţa pe care se recoltează acestea sunt strict interzise.
„Era cineva din Buzău, cu un câine, care căuta trufe în pădurea Bobeanca. Posibil acolo să fi căutat şi aceşti indivizi. Oricum, nu ştiu dacă există vreo zonă bogată în aşa ceva prin zona noastră, iar eu nu ştiu nici cum arată o trufă. De la primărie nu a venit nimeni să ceară vreo autorizaţie, ceva”, ne-a declarat Gheorghe Stanciu, primarul comunei Grebănu.
Trufele albe sau negre sunt considerate condimente exclusiviste in bucatariile occidentale. Se folosesc în cantităţi infime, doar cât sa dea gust celor mai rafinate preparate şi au început să câştige tot mai mult teren. Un kilogram de trufe albe ajunge să coste chiar 3.000 de euro.
Vă recomandăm să mai citiţi:
Ocupaţia care a smuls din depresie o bătrână rămasă singură într-un cătun din Munţii Buzăului